Obezitatea se conturează tot mai puternic drept una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică la nivel internaţional, fiind strâns legată de apariţia numeroaselor boli cronice. În acest context, noile ghiduri elaborate de Asociaţia Europeană pentru Studiul Obezităţii (EASO) includ terapiile de tip GLP-1 ca opţiuni de primă linie în tratamentul obezităţii.
Prevalenţa excesului ponderal şi a obezităţii este în creştere rapidă la nivel mondial, estimările indicând că până în 2030 aproximativ 3 miliarde de adulţi vor trăi cu exces de greutate sau obezitate, comparativ cu 1,6 miliarde în 2010. Această tendinţă determină o creştere a bolilor metabolice şi cardiovasculare, a cancerului şi a mortalităţii generale.
Având în vedere prevalenţa ridicată a obezităţii şi impactul său negativ asupra sănătăţii, gestionarea acesteia reprezintă o provocare complexă atât medicală, cât şi economică pentru toate sistemele de sănătate. În prezent, intervenţiile asupra stilului de viaţă constituie tratamentul de primă linie pentru persoanele cu obezitate, însă efectele lor pe termen mediu şi lung, precum şi datele privind aderenţa, rămân limitate.
Numărul medicamentelor disponibile pentru tratamentul obezităţii şi al complicaţiilor asociate a crescut constant în ultimii ani şi este de aşteptat să continue să se extindă, oferind medicilor o gamă mai largă de opţiuni cu mecanisme de acţiune diferite, care pot fi utilizate alături de intervenţiile asupra stilului de viaţă.
Întrucât eficacitatea acestor medicamente variază atât în ceea ce priveşte pierderea totală în greutate, cât şi impactul asupra complicaţiilor asociate obezităţii, terapia personalizată, adaptată caracteristicilor individuale ale fiecărui pacient, a devenit atât posibilă, cât şi necesară.
Într-un nou ghid, publicat de Asociaţia Europeană pentru Studiul Obezităţii (EASO) în revista Nature Medicine, experţii recomandă ca medicamentele semaglutidă şi tirzepatidă să fie utilizate ca tratament de primă linie atât pentru obezitate, cât şi pentru majoritatea complicaţiilor asociate.
Ghidul propune un set de recomandări care îi ajută pe specialişti să aleagă tratamentul potrivit pentru obezitate, în funcţie de prezenţa sau absenţa complicaţiilor generate de obezitate.
Fiecare medicament a fost evaluat în funcţie de eficacitatea în reducerea greutăţii, impactul asupra complicaţiilor şi profilul de siguranţă.
Autorii subliniază că obiectivul tratamentului nu este doar scăderea în greutate, ci şi prevenirea şi gestionarea bolilor secundare, subliniind că deciziile terapeutice trebuie să ia în calcul inclusiv contextul socioeconomic, valorile şi obiectivele pacientului, dar şi costurile acestor medicamente, care diferă semnificativ între ţări.
Potrivit acestora, datele din studiile clinice arată că semaglutida (un agonist al receptorului GLP-1 - peptida 1 asemănătoare glucagonului) şi tirzepatida (agonist dual GIP/GLP-1 - peptide insulinotrope) oferă cea mai mare eficienţă în reducerea greutăţii şi îmbunătăţirea profilului metabolic.
Autorii au concluzionat, pe baza acestor date, că medicamentele tirzepatidă şi semaglutidă ar trebui recomandate ca tratament de primă linie atunci când se urmăreşte o scădere semnificativă în greutate. Atunci când se urmăreşte o reducere mai modestă a greutăţii, pot fi luate în considerare şi alte opţiuni, precum liraglutida, combinaţia naltrexonă–bupropion sau fentermină–topiramat.
Atunci când au analizat complicaţiile asociate obezităţii, autorii au făcut o distincţie între „bolile determinate de masa adipoasă/greutate” (mai predispuse la complicaţii mecanice) şi „bolile determinate de ţesutul adipos disfuncţional” (mai predispuse la complicaţii imunologice şi metabolice). Totuşi, indiferent de această diferenţiere, semaglutida sau/şi tirzepatida au fost din nou recomandate ca tratamente de primă linie în fiecare situaţie.
Astfel, pentru aşa-numitele „boli determinate de masa adipoasă”, tirzepatida este recomandată ca tratament de primă linie la persoanele cu obezitate şi apnee obstructivă de somn (OSA), deşi această indicaţie se bazează în prezent pe un singur studiu clinic randomizat, au precizat autorii.
Pentru complicaţiile mecanice asociate excesului ponderal, cum ar fi artroza genunchiului (gonartroza), semaglutida s-a dovedit cea mai eficientă în reducerea durerii, pe baza studiilor clinice disponibile, fiind recomandată în acest caz ca terapie de primă linie.
În categoria aşa-numitelor „boli determinate de ţesutul adipos disfuncţional”, au fost analizate patru afecţiuni pe baza datelor disponibile la momentul elaborării ghidului: prediabet şi diabet zaharat de tip 2, boli cardiovasculare, insuficienţă cardiacă şi boala hepatică steatotică asociată disfuncţiei metabolice (MASLD).
Pentru persoanele cu obezitate, prediabet şi diabet zaharat de tip 2, tirzepatida şi semaglutida sunt recomandate ca medicamente de primă linie, în timp ce liraglutida şi combinaţia naltrexonă–bupropion sunt indicate ca opţiuni de linia a doua pentru pacienţii cu profil glicemic alterat - care nu mai se încadrează în limitele normale şi indică o tulburare a metabolismului glucozei.
La pacienţii cu obezitate şi boli cardiovasculare, analiza autorilor a arătat o reducere semnificativă a riscului de evenimente cardiovasculare majore (MACE) la cei cu antecedente cardiovasculare trataţi cu semaglutidă, motiv pentru care acest medicament este recomandat ca tratament de primă linie în noul ghid EASO.
Pentru pacienţii cu obezitate şi MASLD, recomandarea actuală este utilizarea tirzepatidei ca tratament de primă linie. Totuşi, autorii menţionează că studiul clinic de fază III ESSENCE (publicat după 31 ianuarie 2025 şi, prin urmare, neinclus în această analiză) a arătat că şi semaglutida determină o ameliorare semnificativă a MASLD şi a fibrozei hepatice, similară cu cea obţinută cu tirzepatidă. Astfel, actualizările viitoare ale ghidului vor include probabil şi semaglutida ca opţiune de tratament de primă linie şi pentru această categorie de pacienţi.
Experţii notează totuşi că există încă domenii unde datele sunt insuficiente, cum ar fi insuficienţa cardiacă sau unele boli hepatice, urmând ca viitoarele cercetări să aducă clarificări.
În cazul persoanelor cu obezitate şi insuficienţă cardiacă, autorii subliniază că, deşi sunt necesare mai multe date, dovezile actuale sugerează că atât tirzepatida, cât şi semaglutida ar trebui luate în considerare ca terapii de primă linie.
Autorii atrag atenţia şi asupra implicaţiilor economice complexe, diferite în funcţie de contextul naţional, generate de noile medicamente - inclusiv semaglutida şi tirzepatida, încadrate în clasa incretinelor. Potrivit acestora însă „costul de a nu trata obezitatea şi disfuncţia ţesutului adipos în stadiile incipiente, permiţând astfel progresia către complicaţii şi leziuni ale organelor, trebuie evaluat cu aceeaşi greutate în politicile de sănătate şi în deciziile clinice”.
„Este important de menţionat că majoritatea medicamentelor nu au fost evaluate specific pentru tratamentul fiecărei complicaţii în parte, ceea ce lasă încă lacune în înţelegerea potenţialului lor terapeutic complet. Deşi unele beneficii pot fi deduse pe baza gradului de scădere ponderală totală - având în vedere efectul pozitiv bine documentat al pierderii în greutate asupra diverselor complicaţii - dovezile directe pentru multe afecţiuni rămân limitate. Cu toate acestea, există un potenţial tot mai mare ca aceste medicamente să influenţeze pozitiv o gamă mai largă de complicaţii, inclusiv boala cronică de rinichi, tulburările neurodegenerative, sindromul ovarelor polichistice, anumite tipuri de cancer şi afecţiuni de sănătate mintală”, au concluzionat autorii.
Potrivit acestora adaptarea tratamentului la fiecare individ este „o sarcină complexă, care trebuie să ţină cont de mai mulţi factori, precum severitatea obezităţii, prezenţa şi amploarea complicaţiilor, comorbidităţile şi terapiile asociate. De asemenea, trebuie luate în calcul contextul socioeconomic, valorile pacientului, aşteptările şi obiectivele personale".
„Niciun ghid sau algoritm de tratament nu poate înlocui experienţa şi discernământul medicului atunci când evaluează un pacient cu obezitate şi complicaţii complexe. Totuşi, noile terapii din clasa GLP-1 şi GIP/GLP-1 schimbă profund felul în care este tratată obezitatea, iar recomandările propuse pot fi un instrument util care să îi ajute pe specialişti să ia decizii mai bine orientate pentru fiecare pacient”, au concluzionat autorii, menţionând că aceste recomandări vor fi actualizate periodic pe măsură ce vor fi disponibile noi dovezi clinice.
Documentul a fost elaborat de un grup internaţional de specialişti coordonaţi de dr. Andreea Ciudin (Spitalul Universitar Vall d’Hebron, Barcelona), prof. Barbara McGowan (Guys & St Thomas’s Hospital, Londra) şi prof. Volkan Yumuk (Universitatea din Istanbul), împreună cu alţi experţi în managementul obezităţii.
Citeşte şi:
OMS a inclus terapii GLP-1 pe lista medicamentelor esenţiale, alături de noi tratamente oncologice
