România a înregistrat în ultimele două zile o accelerare a campaniei de imunizare împotriva Covid-19, numărul de doze de vaccin administrate atingând miercuri un nivel-record de peste 80.000.
Astfel, România a ajuns la peste 3,91 de milioane de doze de vaccin împotriva Covid-19 administrate, după ce miercuri 80.120 de români au primit prima sau a doua doză de vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna sau AstraZeneca, potrivit Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).
România şi-a propus vaccinarea a 10,4 milioane de persoane până la finalul lunii septembrie, ceea ce presupune accelerarea semnificativă a campaniei de vaccinare în următoarele luni comparativ cu ritmul de până acum.
Potrivit premierului Florin Cîţu, cel puţin 5 milioane de persoane vor fi vaccinate împotriva Covid-19 până la finalul lunii mai, ca urmare a creşterii livrărilor de doze de către companiile farmaceutice, iar 10 milione de persoane ar putea fi imunizate până la sfârşitul lui iulie.
Imunizarea împotriva Covid-19 a demarat în 27 decembrie în România, ca şi în celelalte state din Uniunea Europeană, cu vaccinul produs de companiile Pfizer şi BioNTech, primul care a primit autorizaţie de punere pe piaţă (APP) condiţionată în UE. Din 4 februarie a început administrarea vaccinului Moderna, iar din 15 februarie a vaccinului AstraZeneca.
Astfel, până miercuri seara au fost vaccinate în total 2.421.982 persoane, din care 1.496.942 de persoane au primit şi doza de rapel (numărul total de doze administrate fiind de 3.918.924).
În România, circa 12,5% din populaţie a primit cel puţin o doză de vaccin anti-Covid-19, semnificativ mai puţin decât alte state din UE precum Ungaria (30,4%), Franţa (17,5%), Spania (17,1%) sau Polonia (14,9%), potrivit datelor centralizate de agenţia Bloomberg.
Totuşi, multe state europene au amânat administrea rapelului pentru a asigura o acoperire vaccinală cât mai mare a populaţiei, în timp ce România a decis să administreze rapelul după perioada recomandată de producător.
În ultima zi au fost administrate 80.120 de doze de vaccin: 49.327 de persoane au primit prima doză de vacin, iar 30.793 au primit doza de rapel.
Potrivit CNCAV, 12.459 cazuri de reacţii adverse, cele mai multe “comune şi minore”, au fost semnalată până acum – 5.738 după vaccinul Pfizer/BioNTech, 1.085 după Moderna şi 5.636 după AstraZeneca.
Din 15 ianuarie a început în România etapa a doua de vaccinare, care vizează imunizarea populaţiei cu grad ridicat de risc (pacienţi cronici, persoane în vârstă) şi a lucrătorilor din domenii-cheie, esenţiale.
În etapa a treia de vaccinare este inclusă populaţia generală cu vârsta de cel puţin 16 ani. Această etapă a demarat în 15 martie.
În aprilie, România va prmi peste 3,3 milioane de doze de vaccin, potrivit calendarului de livrări estimat în prezent, semnificativ mai mult faţă de cantităţile livrate în lunile anterioare.