Sursa apei potabile şi caracteristicile acesteia ar putea avea legătură cu riscul unor boli neurologice. Un studiu de amploare, realizat în Statele Unite, sugerează că tipul şi vechimea apei subterane din care provine apa potabilă ar putea fi asociate cu riscul de boală Parkinson, deşi rezultatele nu demonstrează o relaţie de cauzalitate. Cercetarea urmează să fie prezentată la cea de-a 78-a reuniune anuală a American Academy of Neurology.
Cercetătorii au analizat două elemente principale: vechimea apei subterane şi stratul acvifer din care aceasta provine. Acviferul este un strat subteran de roci poroase, nisip sau sedimente care stochează şi transportă apa sub suprafaţa solului.
Rezultatele studiului arată o asociere statistică, dar nu demonstrează că sursa subterană de apă provoacă boala Parkinson.
Studiul a inclus 12.370 de persoane diagnosticate cu boala Parkinson şi peste 1,2 milioane de persoane fără această afecţiune.
Participanţii au fost comparaţi în funcţie de vârstă, sex şi rasă sau origine etnică. Toţi locuiau la o distanţă de aproximativ 4,8 de kilometri de unul dintre cele 1.279 de puncte de monitorizare a apei subterane din 21 dintre cele mai mari acvifere din Statele Unite.
Echipa de cercetare a analizat vechimea apei subterane, tipul de acvifer şi sursa apei potabile, inclusiv de la sistemele municipale alimentate din ape subterane şi puţuri private. Aceşti factori au fost utilizaţi ca indicatori ai posibilei expuneri la substanţe neurotoxice.
Acviferele carbonatice sunt cele mai răspândite în Statele Unite. Ele sunt formate în principal din calcar, iar apa circulă prin fisuri şi canale din rocă. Deoarece apa se poate deplasa rapid prin aceste deschideri, aceste acvifere pot fi mai vulnerabile la contaminarea provenită de la suprafaţă.
Acviferele glaciare s-au format în urmă cu peste 12.000 de ani, în timpul avansului şi retragerii gheţarilor. Ele sunt alcătuite în principal din nisip şi pietriş, iar apa este stocată în spaţiile dintre particule. În aceste sisteme, apa circulă mai lent şi este filtrată în mod natural în timpul trecerii prin straturile subterane.
În Statele Unite, acviferele carbonatice sunt frecvente în unele regiuni din Midwest, în sudul ţării şi în Florida, iar acviferele glaciare sunt întâlnite mai ales în nordul regiuzii Midwest şi în nord-est.
Dintre persoanele cu boala Parkinson incluse în studiu, 3.463 consumau apă provenită din acvifere carbonatice, 515 din acvifere glaciare şi 8.392 din alte tipuri de acvifere.
În grupul fără Parkinson, 300.264 utilizau apă din acvifere carbonatice, 62.917 din acvifere glaciare şi 860.993 din alte tipuri de acvifere.
După ajustarea rezultatelor pentru factori precum vârsta, sexul, venitul şi poluarea aerului, cercetătorii au observat că persoanele care consumau apă provenită din sisteme municipale sau din puţuri private alimentate din acvifere carbonatice aveau un risc cu 24% mai mare de a dezvolta boala Parkinson comparativ cu cele care consumau apă din alte tipuri de acvifere.
Comparativ cu persoanele care consumau apă din acvifere glaciare, riscul era cu 62% mai mare.
Un posibil efect protector al apei subterane mai vechi a fost observat doar în cazul acviferelor carbonatice. Analiza a arătat că, pe măsură ce vechimea apei subterane creşte, riscul de boală Parkinson scade cu aproximativ 6,5%.
Mai mult, apa subterană mai recentă, provenită din precipitaţiile din ultimii aproximativ 75 de ani şi prezentă în acviferele carbonatice, a fost asociată cu un risc cu 11% mai mare de boală Parkinson comparativ cu apa care se află în subteran de peste 12.000 de ani, încă din perioada ultimei ere glaciare.
Potrivit autorilor, diferenţa observată ar putea fi mai evidentă în acviferele carbonatice deoarece acestea pot evidenţia mai clar contrastul dintre apa mai recentă şi cea mai veche.
În aceste sisteme, apa reîncărcată recent - apa provenită din precipitaţii relativ recente care a pătruns în sol şi a ajuns în acvifer -, este mai expusă contaminării de la suprafaţă, în timp ce apa din pânza freatică mai veche poate rămâne mai bine protejată dacă este separată de apa provenită recent de la suprafaţă printr-un strat geologic impermeabil.
În acviferele glaciare, apa subterană circulă mai lent şi este filtrată în mod natural în timpul trecerii prin straturile de nisip şi pietriş, ceea ce poate reduce diferenţele dintre apa mai nouă şi cea mai veche în ceea ce priveşte contaminarea.
Autorii subliniază că studiul are şi anumite limitări. Cercetătorii au considerat că toate persoanele care locuiau la cel mult aproximativ 4,8 kilometri de un punct de monitorizare consumau apă subterană cu aceleaşi caracteristici şi cu aceeaşi vechime, fără să verifice direct sursa de apă utilizată de fiecare persoană sau nivelul real de expunere.
Studiul va fi prezentat la reuniunea anuală a American Academy of Neurology, care se va desfăşura între 18-22 aprilie, la Chicago. Autorii subliniază că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a înţelege mai bine legătura dintre caracteristicile apei subterane folosite ca sursă de apă potabilă şi riscul de boală Parkinson.
