România primeşte luni 964.080 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, a doua cea mai mare tranşă livrată până acum.
Până acum, România a primit peste 9 milioane de doze (9.004.769) de vaccin Pfizer/BioNTech, din care 6.582.966 doze au fost administrate până duminică seara.
După livrarea noii tranşe, numărul total de doze de vaccin Pfizer/BioNTech primite de România va ajunge la aproape 10 milioane (9.968.849).
Livrarea vine în condiţiile în care vaccinul Pfizer/BioNTech a fost autorizat recent în Uniunea Europeană pentru administrarea la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, iar imunizarea celor din această categorie de vârstă a început de săptămâna trecută în România.
Prima etapă a campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 a demarat în România în 27 decembrie şi a vizat imunizarea angajaţilor din domeniul sănătăţii.
Etapa a doua vizează imunizarea populaţiei cu grad ridicat de risc (pacienţi cronici, persoane în vârstă) şi a lucrătorilor din domenii-cheie, esenţiale, şi a demarat în 15 ianuarie. În etapa a treia de vaccinare, care a început în 15 martie, este inclusă populaţia generală.