CDC: Persoanele vaccinate anti-Covid-19 pot călători fără a mai fi nevoie de testare sau carantină

CDC: Persoanele vaccinate anti-Covid-19 pot călători fără a mai fi nevoie de testare sau carantină

Persoanele care au fost vaccinate împotriva Covid-19 pot călători fără a mai fi nevoie desă fie testate sau carantinate, deoarece riscul de infectare este foarte redus în cazul lor, au transmis vineri Centrele pentru controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, într-o actualizare săptămânală a recomandărilor pentru perioada pandemiei. 

Totuşi, directorul CDC, dr. Rochelle Walensky, a precizat că nu recomandă încă călătoriile, care ar trebui decise doar în cazuri de urgenţă sau în care nu pot fi amânate, relatează CNN.

Potrivit CDC, persoanele vaccinate trebuie, totuşi, să respecte în continuare măsuri de precauţie precum purtarea măştii.

În cazul călătoriilor internaţionale, CDC consideră că persoanele complet vaccinate (cu două doze) nu trebuie să mai fie testate împotriva Covid-19 la plecare, decât dacă ţara de destinaţie solicită obligatoriu un test negativ.

În schimb, o persoană vaccinată care intră în SUA nu mai trebuie să intre în carantină, dar este în continuare nevoie de un test pentru Covid-19 cu rezultat negativ înainte de îmbarcarea în avionul către Statele Unite.

De asemenea, CDC recomandă un nou test pentru Covid-19, la 3-5 zile după sosirea în SUA.

CDC consideră că o persoană este complet vaccinată la 2 săptămâni după ce a primit a doua doză de vaccin anti-Covid-19.

Aceste recomandări se aplică doar persoanelor vaccinate complet împotriva Covid-19, nu şi celor nevaccinate, pentru care se aplică în continuare recomandările anterioare - teste anti-Covid-19 înainte şi după călătorie şi autoizolare obligatorie după călătorie timp de 7-10 zile.

În plus, CDC recomandă persoanelor nevaccinate să evite orice călătorie.

viewscnt