Cea mai mare tranşă de vaccinuri Pfizer/BioNTech ajunge luni în România

Cea mai mare tranşă de vaccinuri Pfizer/BioNTech ajunge luni în România

România va primi luni 345.150 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, o tranşă mult mai mare decât cele primite până acum. Spre comparaţie, ultimele două tranşe primite de România de la Pfizer/BioNTech, cele mai mari de până acum, au inclus câte 224.640 doze de vaccin.

Până acum, România a primit peste 2,1 milioane de doze (2.173.139) de vaccin Pfizer/BioNTech, din care 2.022.794 doze au fost administrate până sâmbătă seara.

Mai mult, tranşele de vaccinuri livrate de companiile farmaceutice urmează să fie majorate semnificativ în luna aprilie, potrivit autorităţilor.

“Din prima săptămână a lunii aprilie vom primi aproximativ 511.000 de doze săptămânal. În toată luna aprilie vor fi peste 2 milioane de doze”, a afirmat recent coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 din România, dr. Valeriu Gheorghiţă.

Ca urmare a majorării numărului de doze primite, România ar putea ajunge, la jumătatea lunii aprilie, să vaccineze 80.000 de persoane pe zi.

Coordonatorul campaniei de vaccinare estimează că, până la 1 octombrie, circa 10 milioane de persoane vor fi imunizate împotriva Covid-19, din care 9 milioane vor fi vaccinate cu două doze.

Prima etapă a campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 a demarat în România în 27 decembrie şi a vizat imunizarea angajaţilor din domeniul sănătăţii.

Etapa a doua vizează imunizarea populaţiei cu grad ridicat de risc (pacienţi cronici, persoane în vârstă) şi a lucrătorilor din domenii-cheie, esenţiale, şi a demarat în 15 ianuarie.

Până sâmbătă seara, 1,704 milioane de persoane au fost imunizate cu vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca, din care 772.648 de persoane au primit şi doza de rapel.

În etapa a treia de vaccinare este inclusă populaţia generală cu vârsta de cel puţin 16 ani. Această etapă a demarat în 15 martie.

viewscnt