Peste 600 de cereri de repatriere din China au fost înregistrate până acum din partea cetăţenilor din state membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, ca urmare a epidemiei provocate de noul coronavirus, UE urmând să suporte 75% din costul de repatriere, au anunţat miercuri reprezentanţii Comisiei Europene.
Potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Afacerilor Externe, un român care se află în Wuhan, oraşul în care a izbucnit epidemia generată de noul coronavirus, şi-a exprimat dorinţa de a fi repatriat în România. Alţi doi cetăţeni români se află în provincia Hubei, în care este situat oraşul Wuhan.
Informaţiile au fost prezentate într-o conferinţă de presă susţinută de Stella Kyriakides, comisar european pentru sănătate şi siguranţă alimentară, şi Janez Lenarčič, comisar european pentru gestionarea crizelor.
Cererile de repatriere au venit din partea unor cetăţeni din următoarele ţări: România, Polonia, Portugalia, Marea Britanie, Austria, Belgia, Bulgaria, Germania, Spania, Finlanda, Franţa, Italia, Letonia şi Olanda.
Comisia Europeană a activat mecanismul de protecţie civilă al UE, care prevede că, atunci când amploarea unei situaţii de urgenţă depăşeşte capacităţile de răspuns ale unei ţări, aceasta poate solicita asistenţă prin intermediul mecanismului.
"Cetăţenii UE prezenţi în regiune care doresc repatrierea o pot solicita în continuare, indiferent de naţionalitate", precizează Comisia Europeană.
Anunţul vine în contextul în care epidemia provocată de noul coronavirus din China se extinde în ritm rapid, până miercuri fiind raportate 132 de decese şi peste 6.000 de cazuri de îmbolnăvire din cauza virusului.
Mai multe state din lume îşi evacuează cetăţenii din provincia Hubei, epicentrul epidemiei, care începe să aibă efecte economice importante.
În ciouda măsurilor dure luate de autorităţile chineze, incluziv izolarea unor oraşe din epicentrul epidemiei, rata de contagiune a coronavirusului rămâne ridicată.
În afara Chinei, infecţia cu noul virus a fost deja confirmată în 15 ţări: Statele Unite, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Malaezia, Singapore, Australia, Franţa, Vietnam, Cambodgia, Nepal, Canada, Sri Lanka şi Germania.
Până acum, cazuri de infecectare cu noul coronavirus au fost confirmate în două state din Europa: Franţa (4) şi Germania (4).