Epidemia provocată de noul coronavirus din China a depăşit-o deja ca amploare pe cea generată în urmă cu aproape două decenii de SARS, până vineri fiind raportate 213 de decese şi peste 9.800 de cazuri de îmbolnăvire din cauza virusului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat joi situaţie de urgenţă internaţională din cauza coronavirusului, ca urmare a extinderii rapide în afara Chinei, 20 de state confirmând cazuri de persoane infectate, inclusiv 4 state din Europa.
Decizia OMS era aşteptată, în condiţiile în care criteriile pentru o astfel de decizie erau îndeplinite.
”Cea mai mare preocupare a noastră este posibilitatea ca virusul să se răspândească în ţări ale căror sisteme de sănătate sunt mai slabe”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
EFECTE ECONOMICE
Este pentru a şasea oară în ultimul deceniu când OMS declară situaţie de urgenţă internaţională în domeniul sănătăţii.
Declararea unei situaţii de urgenţă internaţională are efecte importante, inclusiv economice, pentru că poate duce la întreruperea curselor aeriene şi la restricţii comerciale şi de călătorie.
De altfel, mai multe companii aeriene importante au anunţat deja întreruperea curselor către China după anunţarea deciziei OMS.
Multe companii mari, inclusiv Google sau Ikea, au anunţat întreruperea operaţiunilor comerciale în China, iar alte firme şi-au redus mult activitatea în cea mai populată ţară a planetei.
EXTINDERE ÎN AFARA CHINEI
În ciuda măsurilor dure luate de autorităţile chineze, incluziv izolarea unor oraşe din epicentrul epidemiei, rata de contagiune a coronavirusului rămâne ridicată.
În afara Chinei, infecţia cu noul virus a fost deja confirmată în 20 ţări: Statele Unite, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Malaezia, Singapore, Australia, Franţa, Vietnam, Cambodgia, Nepal, Canada, Sri Lanka, Germania, Finlanda, Emiratele Arabe Unite, Filipine, Italia şi India.
Până acum, cazuri de infecectare cu noul coronavirus au fost confirmate în patru state din Europa: Franţa (5), Germania (4), Finlanda (1) şi Italia (2).
Italia a anunţat joi primele două cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, fiind vorba de doi turişti chinezi din Wuhan care au vizitat mai multe oraşe din peninsulă timp de 10 zile înainte de a raporta simptome.
Mai mult, s-au raportat cazuri de transmisie a virusului de la om la om în Germania, Vietnam, Japonia şi SUA.
Totuşi, niciun deces din cauza coronavirusului nu a fost până acum raportat în afara Chinei.
Mai multe state din lume au evacuat sute de cetăţeni din Wuhan, epicentrul epidemiei, pe care îi izolează pentru a evita răspândirea virusului.
IMPACT MAI MARE DECÂT ÎN CAZUL SARS
Noul coronavirus a fost detectat pentru prima dată în oraşul Wuhan, provincia Hubei, în 12 decembrie 2019, iar până acum a provocat 170 de decese şi peste 8.100 de cazuri de infectare confirmate, potrivit Reuters.
Ulterior, un grup de cercetători chinezi a descoperit că epidemia misterioasă de pneumonie a fost provocată de un virus din aceeaşi familie cu SARS (sindromul respirator acut sever).
Coronavirusurile reprezintă o familie extinsă de virusuri care provoacă mai multe boli, de la răceala comună până la SARS, potrivit OMS.
SARS a infectat peste 8.000 de persoane şi a provocat 774 de decese în timpul pandemiei care s-a extins începând din Asia şi a afectat 37 de state în 2002 şi 2003.
Însă coronavirusul din China îşi măreşte capacitate de transmitere şi are proprietăţi ce îl face mai periculos decât SARS, a anunţat recent un oficial în domeniul Sănătăţii din China.
Astfel, perioada de incubaţie a coronavirusului este cuprinsă între una şi 14 zile, iar în această perioadă virusul este infecţios – ceea ce nu se întâmpla cu virusul SARS.
Un alt coronavirus a provocat epidemia MERS (sindromul respirator din Orientul Mijlociu), izbucnită în 2012 în Arabia Saudită. Până acum, MERS a generat 851 de decese pe plan mondial, potrivit OMS.