România va primi tranşe mai mari de vaccinuri împotriva Covid-19 de la companiile Pfizer şi BioNTech începând de săptămâna viitoare, potrivit coordonatorului campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiţă.
Până acum, România a primit peste 2,1 milioane de doze (2.173.139) de vaccin Pfizer/BioNTech.
Astfel, România va primi săptămâna viitoare 345.000 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech, o tranşă mult mai mare decât cele primite până acum. Spre comparaţie, ultimele două tranşe primite de România de la Pfizer/BioNTech, cele mai mari de până acum, au inclus câte 224.640 doze de vaccin.
Tranşele urmează să fie majorate semnificativ în luna aprilie.
"Din prima săptămână a lunii aprilie vom primi aproximativ 511.000 de doze săptămânal. În toată luna aprilie vor fi peste 2 milioane de doze”, a afirmat dr. Gheorghiţă, citat de Mediafax.
Ca urmare a majorării numărului de doze primite, România ar putea ajunge, la jumătatea lunii aprilie, la vaccinarea a 80.000 de persoane pe zi.
Coordonatorul campaniei de vaccinare estimează că, până la 1 octombrie, circa 10 milioane de persoane vor fi imunizate împotriva Covid-19, din care 9 milioane vor fi vaccinate cu două doze.
Prima etapă a campaniei de vaccinare împotriva Covid-19 a demarat în România în 27 decembrie şi a vizat imunizarea angajaţilor din domeniul sănătăţii.
Etapa a doua vizează imunizarea populaţiei cu grad ridicat de risc (pacienţi cronici, persoane în vârstă) şi a lucrătorilor din domenii-cheie, esenţiale, şi a demarat în 15 ianuarie.
Până miercuri seara, 1,572 milioane de persoane au fost imunizate cu vaccin Pfizer/BioNTech, Moderna şi AstraZeneca, din care 751.940 de persoane au primit şi doza de rapel.
În etapa a treia de vaccinare este inclusă populaţia generală cu vârsta de cel puţin 16 ani. Această etapă a demarat în 15 martie.