Rezultatele unui studiu clinic de fază timpurie arată că vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de compania americană Moderna indică faptul că este sigur şi că a generat anticorpi la adulţii în vârstă la niveluri similare celor observate la adulţii tineri.
În plus, reacţiile adverse sunt similare celor înregistrate la vaccinurile gripale, mai arată rezultatele prezentate în publicaţia New England Journal of Medicine.
Studiul s-a concentrat pe rezultatele la adulţii în vârstă, un grup considerat vulnerabil în faţa infecţiei cu coronavirusul SARS-CoV-2.
Rezultatele sunt promiţătoare pentru că imunitatea tinde să scadă odată cu înaintarea în vârstă, a menţionat unul dintre autorii studiului, dr. Evan Anderson, cercetător la Universitatea Emory din Atlanta, citat de Reuters.
Studiul a fost o extensie a studiului clinic de faza I-a, în care a fost testată în principal siguranţa vaccinului dezvoltat de Moderna.
În studiul clinic propriu-zis a fost testată siguranţa vaccinului la adulţii mai tineri, cu vârsta între 18 şi 55 de ani, în timp ce în extensia studiului a fost testat vacinul la adulţi mai în vârstă – 40 de adulţi cu vârsta între 55 şi 70 de ani şi 70 de persoane cu vârsta de cel puţin 71 de ani.
Autorii studiului au observat că la adulţii în vârstă care au primit două doze de vaccin de câte 100 de micrograme la 28 de zile distanţă s-a obţinut acelaşi răspuns imunitar ca la adulţii tineri.
Reacţiile adverse identificate au fost dureri de cap, oboseală, frisoane şi dureri la locul injecţiei – dar cele mai multe au fost uşoare sau medii. La doi pacienţi s-au observat reacţii adverse severe – unul a dezvoltat febră severă (39°C), iar celălalt o stare de oboseală cronică.
La finalul lunii iulie, Moderna a lansat un studiu clinic de faza a III-a, decisiv pentru evaluarea siguranţei şi eficienţei vaccinului şi pentru obţinerea aprobării. În studiul clinic urmează să fie înrolaţi în total 30.000 de voluntari.
Compania a fixat un preţ cuprins între 32 şi 37 de dolari pe doză pentru vaccinul anti-Covid-19, în funcţie de cantitatea comandată – preţurile fiind mai mici pentru comenzile mai mari.
Vaccinul Moderna a fost dezvoltat folosind tehnologia mARN – care foloseşte material genetic al virusului, sau ARN mesager, pentru a declanşa reacţia sistemului imunitar. Această tehnologie permite dezvoltarea şi producerea vaccinurilor într-un timp mai scurt.
Vaccinul dezvoltat de Moderna se numără printre primele vaccinuri anti-Covid-19 intrate în studii clinice de faza a III-a.