Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficace şi împotriva noilor variante ale virusului SARS-CoV-2

Vaccinul Pfizer/BioNTech este eficace şi împotriva noilor variante ale virusului SARS-CoV-2

Vaccinul anti-Covid-19 dezvoltat de companiile Pfizer şi BioNTech este eficace şi împotriva noilor variante ale virusului SARS-CoV-2 identificate în Marea Britanie şi Africa de Sud, arată rezultatele unui studiu de laborator realizat de grupul farmaceutic american. 

Studiul nu a fost încă evaluat de experţi independenţi şi a fost realizat de Pfizer şi de cercetători de la Universitatea Texas. Potrivit studiului, administrarea vaccinului este eficace în neutralizarea virusului SARS-CoV-2 cu mutaţia numită N501Y la nivelul proteinei S (spike).

Noua mutaţie face virusul cu 70% mai contagios şi infectează mai uşor şi copiii faţă de variantele anterioare. Unii cercetători au avertizat că există posibilitatea că astfel de mutaţii să facă virusul mai greu de neutralizat de către vaccinurile dezvoltate până acum.

Totuşi, noul studiu reduce aceste temeri, sugerând că noile mutaţii nu limitează eficacitatea vaccinurilor.  Cercetătorii au testat eficacitatea vaccinului Pfizer/BioNTech împotriva a 16 mutaţii ale virusului SARS-CoV-2.

"Am testat 16 mutaţii diferite şi niciuna dintre ele nu a avut un impact semnificativ. Este o veste bună. Acest lucru nu garantează că a 17-a mutaţie nu va avea un impact", a afirmat Phil Dormitzer, cercetător în domeniul vaccinurilor la Pfizer, citat de Reuters.

viewscnt