Dezbatere publică despre noul ghid cu recomandări de vaccinare a pacienţilor cu imunodeficienţe 19 mar 2021
Centrele de testare pentru Covid-19 din sistemul public au prioritate faţă de cele private 17 mar 2021
CNAS: Investigaţiile medicale paraclinice în ambulatoriul de specialitate trebuie acordate pacienţilor chiar dacă depăşesc valoarea din contract 16 mar 2021
Ministerul Sănătăţii a stabilit lista celor 50 de spitale care participă la un proiect-pilot de evaluare a costurilor şi standardizare 16 mar 2021
Situaţie critică în Bucureşti din cauza cazurilor grave de Covid-19: Ministerul Sănătăţii caută soluţii pentru creşterea numărului de paturi la ATI 15 mar 2021
Sedarea şi contenţia din ATI: Explicaţiile organizaţiilor medicale privind procedurile aplicate în cazul pacienţilor COVID-19 14 mar 2021
Bogdan Oprea părăseşte postul de purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii la o lună şi jumătate după numire 11 mar 2021
Managerii de spitale, obligaţi să raporteze de 2 ori pe zi situaţia paturilor ATI pentru pacienţii cu Covid-19 10 mar 2021
Spitalul regional din Braşov va avea 968 de paturi şi va fi construit din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 10 mar 2021
Etapa a III-a de vaccinare anti-Covid-19 începe mai repede în 9 localităţi cu rate ridicate de infectare 9 mar 2021
Prioritate la vaccinarea anti-Covid-19 pentru pacienţii transplantaţi sau aflaţi pe lista de aşteptare 5 mar 2021
România rămâne codaşă în UE la screening-ul pentru boli rare, cu un număr redus de pacienţi diagnosticaţi. Care sunt soluţiile specialiştilor 4 mar 2021
UMF Cluj, singura universitate de medicină şi farmacie din România inclusă în clasamentul QS 2021 4 mar 2021
CNAS va începe în curând negocierile pentru noul program de tratament fără interferon al hepatitei C 3 mar 2021
Noi colective de lucru pentru coordonarea mai multor acţiuni prioritare privind pacientul critic până în 2024 2 mar 2021
Consiliile de administraţie ale spitalelor publice vor aviza toate achiziţiile de peste 50.000 lei 26 feb 2021
Trei spitale publice primesc fonduri pentru îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor şi personalului medical 23 feb 2021
Cele mai importante direcţii şi instituţii din subordinea Ministerului Sănătăţii, coordonate de secretarul de stat Andreea Moldovan 22 feb 2021
Nimeni nu moare de „bătrâneţe”? Ce arată autopsiile despre cauzele de deces la persoanele vârstniceastăzi, 11:38
Eliminarea celulelor „îmbătrânite” din vasele de sânge ar putea deveni o nouă cale de tratament pentru diabetieri, 11:37