Un program naţional dedicat consolidării capacităţii de răspuns a sistemului medical românesc şi definirii unui cadru unitar de siguranţă şi calitate pentru îngrijirea pacienţilor cu arsuri a fost lansat joi, sub forma unui parteneriat coordonat de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara.
Proiectul, numit PROTEGO (Program de Rezilienţă şi Organizare pentru Tratamentul Eficient al leziunilor generate de arsuri şi al altor situaţii critice), reuneşte un consorţiu extins de instituţii medicale şi universitare din România: Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş”, Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade”, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.
În cadrul acestui proiect, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara are rolul de coordonator, asigurând organizarea activităţilor, facilitarea colaborării între parteneri şi integrarea expertizei medicale şi academice, astfel încât rezultatele să conducă la standardizare, coerenţă şi aplicare unitară în sistemul public de sănătate, a precizat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete.
Un element esenţial al proiectului îl reprezintă pregătirea resursei umane, în paralel cu finalizarea infrastructurii.
Două centre pentru mari arşi, de la Timişoara şi Târgu Mureş, se află într-un stadiu avansat de implementare, iar funcţionarea lor la capacitate maximă presupune existenţa unor echipe medicale instruite la cele mai exigente standarde de siguranţă şi calitate.
“În acest sens, PROTEGO include programe de formare şi perfecţionare continuă, dezvoltate atât la nivel naţional, cât şi prin apel la expertiză internaţională, pentru ca personalul medical implicat în tratarea pacienţilor cu arsuri să beneficieze de cele mai bune practici validate la nivel european şi internaţional. Obiectivul este clar: infrastructura modernă trebuie dublată de competenţă profesională reală, predictibilă şi standardizată”, a spus Alexandru Rogobete.
PROTEGO urmăreşte creşterea rezilienţei sistemului medical, îmbunătăţirea coordonării între unităţi şi asigurarea unui nivel ridicat şi constant de siguranţă pentru pacienţi, indiferent de locul în care sunt trataţi.
Proiectul este finanţat din fonduri europene nerambursabile, având un buget total de 23 de milioane de lei.



