Incidenţa infecţiilor respiratorii, în creştere în ultima săptămână. 20 de decese din cauza gripei

Incidenţa infecţiilor respiratorii, în creştere în ultima săptămână. 20 de decese din cauza gripei

Datele oficiale arată o creştere a incidenţei infecţiilor respiratorii în ultima săptămână faţă de săptămâna precedentă, dar şi un număr ridicat de decese din cauza gripei – 20.

Potrivit datelor INSP, în săptămâna 12 - 18 ianuarie 2026 au fost raportate 96.582 de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), în creştere cu 30,7% faţă de săptămâna precedentă (73.880), dar cu 23% mai mic faţă de numărul de cazuri din aceeaşi săptămână din 2025.

Mai mult, numărul de cazuri de săptămâna trecută a fost cu 12,1% sub media ultimelor cinci sezoane (fără sezoanele pandemice), calculată la 109.832 de cazuri.

Săptămâna trecută au fost confirmate în laborator şi 163 de noi cazuri de gripă, numărul total din acest sezon gripal ajungând la 907, din care 315 cu virus gripal AH3.

“La toate cazurile confirmate cu virus gripal AH3, cu probe secvenţiate în INCDMM Cantacuzino, a fost detectată subclada K”, a transmis INSP.

De asemenea, la nivel naţional au fost raportate 6.297 de cazuri de gripă clinică în ultima săptămână, în scădere faţă de săptămâna precedentă, când au fost raportate 8.585 de cazuri. Totuşi, numărul de săptămâna trecută depăşeşte cu circa 50% media sezoanelor gripale anterioare.

De la debutul sezonului au fost confirmate 40 de decese din cauza gripei, din care 20 în ultima săptămână.

În acest sezon, autorităţile sanitare internaţionale au semnalat o intensificare precoce a circulaţiei virusurilor gripale şi respiratorii în mai multe ţări europene, dar şi pe continentul american.

Cazurile de gripă au ajuns în Statele Unite la cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, în timp ce în Elveţia şi Marea Britanie medicii se confruntă cu un sezon de gripă şi infecţii respiratorii extrem de greu. Potrivit autorităţilor sanitare, valul de gripă din Europa din sezonul 2025–2026 riscă să fie unul dintre cele mai severe înregistrate.

viewscnt