Un caz medical rar a fost documentat de un grup de cercetători internaţionali: un pacient cu HIV avansat, netratat, a avut o infecţie persistentă cu SARS-CoV-2, virusul care provoacă Covid-19, care a durat mai mult de 750 de zile. În această perioadă, el a prezentat simptome respiratorii persistente şi a fost spitalizat de cinci ori. Studiul evidenţiază modul în care astfel de infecţii de lungă durată pot contribui la apariţia unor noi variante ale virusului, chiar dacă transmiterea la alte persoane este rară.
În ciuda infecţiei de durată, acest caz diferă de afecţiunea cunoscut sub numele de Covid de lungă durată, deoarece nu a fost vorba despre simptome care au persistat după eliminarea virusului, ci despre o fază activă a infecţiei cu SARS-CoV-2 care a continuat timp de peste doi ani.
Deşi acest caz record ar putea fi considerat o situaţie care apare doar la persoane vulnerabile, pacientul fiind infectat şi cu HIV, cercetătorii americani avertizează, în noul lor studiu, că infecţiile persistente au implicaţii importante pentru întreaga populaţie.
Analiza genetică realizată de specialişti de la Universitatea Boston, pe probele virale colectate de la pacient între martie 2021 şi iulie 2022, a dezvăluit modul în care virusul a evoluat în timpul acestei infecţii prelungite.
Rata de mutaţie a virusului în organismul pacientului s-a dovedit a fi similară cu cea observată, în mod obişnuit, la nivelul unei comunităţi. Mai mult decât atât, unele dintre aceste mutaţii erau remarcabil de familiare: de exemplu, mutaţiile apărute la nivelul proteinei spike au coincis cu cele întâlnite în varianta Omicron a SARS-CoV-2.
La nivelul unui singur individ, virusul a început să acumuleze acelaşi tip de mutaţii care, atunci când apar în rândul multor persoane şi se transmit mai departe, au dus în trecut la apariţia variantei Omicron, cunoscută pentru capacitatea sa de a se multiplica rapid. Cu alte cuvinte, procesul evolutiv care a generat varianta omicron se repeta, dar de această dată se desfăşura în interiorul unui singur organism.
Această descoperire susţine teoria conform căreia modificări similare celor întâlnite la această variantă a SARS-CoV-2 apar ca rezultat al condiţiilor dificile pe care virusul le întâlneşte în interiorul corpului uman, unde trebuie să se adapteze pentru a supravieţui şi a se multiplica, explică cercetătorii.
Pacientul, care suferă de HIV-1 în stadiu avansat, a fost probabil infectat iniţial cu SARS-CoV-2 la jumătatea lunii mai 2020. În această perioadă, el nu urma terapie antiretrovirală şi nu avea acces la îngrijirile medicale necesare, în ciuda faptului că prezenta simptome respiratorii, dureri de cap, dureri musculare şi o stare accentuată de slăbiciune.
Între martie 2021 şi iulie 2022 cercetătorii au colectat opt probe clinice. Analiza genomică a arătat că virusul aparţinea liniei B.1 şi a suferit 68 de mutaţii principale şi 67 de mutaţii secundare la nivelul secvenţei genetice. Rata de evoluţie a virusului la nivelul organismului a fost similară cu cea observată în comunitate.
Printre aceste modificări, cercetătorii au identificat zece mutaţii în proteina spike (cea care permite virusului să pătrundă în celule), mutaţii care ulterior au fost regăsite în varianta omicron. Nouă dintre aceste modificări au fost detectate înainte de noiembrie 2021, momentul în care Omicron a fost raportată pentru prima dată, ceea ce sugerează că infecţiile persistente pot oferi virusului un mediu pentru a experimenta căi noi de adaptare, deşi majoritatea nu duc la apariţia unor variante foarte transmisibile. De altfel, în acest caz nu a fost găsită nicio dovadă că virusul a fost transmis altor persoane.
Totuşi, nu există nicio garanţie că alte infecţii care persistă pe termen lung în organism vor urma acelaşi traseu evolutiv, motiv pentru care experţii rămân prudenţi şi solicită monitorizarea atentă şi continuă a cazurilor de Covid-19, precum şi asigurarea accesului adecvat la servicii medicale pentru toţi pacienţii.
Conf. univ. William P. Hanage, coautor al studiului şi profesor de epidemiologie la Universitatea Harvard, a subliniat importanţa acestor descoperiri. El a explicat că infecţiile de lungă durată reprezintă oportunităţi pentru virus de a-şi optimiza mecanismele de infectare, ceea ce poate duce la apariţia unor variante mai contagioase. Totuşi, adaptarea virusului la un singur organism nu este identică cu adaptarea pentru transmiterea eficientă la alte gazde, motiv pentru care astfel de evenimente rămân rare. Prof. Hanage a subliniat că riscul poate fi redus prin tratarea promptă a acestor pacienţi.
„Infecţiile de lungă durată oferă virusului ocazia să experimenteze şi să găsească modalităţi prin care să infecteze celulele mai eficient, iar acest studiu se adaugă dovezilor existente care arată că unele variante mai transmisibile au apărut tocmai din astfel de infecţii persistente. De aceea, tratarea eficientă a acestor cazuri trebuie să fie o prioritate, atât pentru sănătatea persoanei afectate, cât şi pentru protejarea comunităţii”, a explicat prof. Hanage, citat într-un comunicat.
Cazul analizat a evidenţiat şi lipsa accesului adecvat la îngrijiri medicale. Pacientul nu a primit tratament antiviral împotriva SARS-CoV-2, iar infecţia cu HIV nu era controlată, nivelul de celule CD4 rămânând foarte scăzut.
Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, avea un număr extrem de scăzut de limfocite T helper, doar 35 de celule pe microlitru de sânge, ceea ce explică persistenţa îndelungată a virusului în organism. În mod normal, valorile se situează între 500 şi 1.500 de celule pe microlitru.
Cercetătorii au atras atenţia că există tratamente eficiente pentru ambele infecţii, care ar fi putut rezolva situaţia şi preveni evoluţia prelungită a virusului.
Concluziile studiului, publicat în numărul din luna septembrie al revistei The Lancet Microbe, subliniază că, deşi infecţiile persistente la persoanele imunocompromise contribuie rar la apariţia unor variante noi, ele rămân surse importante de adaptare virală care necesită monitorizare atentă şi intervenţii terapeutice. Această situaţie arată cât de important este ca persoanele vulnerabile să aibă acces la diagnostic rapid şi tratament adecvat, atât pentru protecţie proprie, cât şi pentru reducerea riscurilor la nivel comunitar.
„Eliminarea acestor infecţii trebuie să fie o prioritate pentru sistemele de sănătate”, au concluzionat cercetătorii.
Pentru a reduce riscul apariţiei unor mutaţii problematice, medicii şi cercetătorii îndeamnă comunităţile să continue vaccinarea şi să poarte mască în spaţii aglomerate şi închise, în perioadele când se înregistrează o creştere a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2.
