Bolile cardiace şi diabetul zaharat de tip 2 apar frecvent împreună, dar nu este mereu clar ce anume leagă direct cele două probleme de sănătate. Date noi sugerează că diabetul nu este doar o problemă asociată, ci poate modifica inima în moduri măsurabile, cu impact asupra modului în care funcţionează cordul.
Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Sydney arată că diabetul zaharat de tip 2 poate schimba direct inima umană, atât prin modificări ale modului în care produce energie, cât şi prin schimbări ale structurii muşchiului cardiac, iar aceste rezultate pot ajuta la înţelegerea riscului crescut de insuficienţă cardiacă la persoanele cu diabet.
Studiul, publicat în EMBO Molecular Medicine, a fost condus de cercetători de la Facultatea de ştiinţe Medicale a universităţii australiene.
Echipa a analizat ţesut cardiac uman donat de pacienţi care au primit transplant de inimă în Sydney şi a comparat aceste probe cu ţesut de la donatori sănătoşi.
Analizele au indicat că diabetul declanşează modificări moleculare specifice în celulele inimii şi schimbă structura muşchiului cardiac. Efectele au fost cele mai evidente la persoanele cu cardiomiopatie ischemică, principala cauză de insuficienţă cardiacă.
Dr. Benjamin Hunter, care a condus studiul, a precizat că, deşi legătura dintre boala cardiacă şi diabetul zaharat de tip 2 este cunoscută de multă vreme, acesta este primul studiu care a analizat împreună diabetul şi boala cardiacă ischemică şi a identificat un profil molecular distinct la persoanele care au ambele afecţiuni.
Potrivit cercetătorilor, diabetul modifică felul în care inima produce energie, îşi menţine structura în condiţii de stres şi se contractă pentru a pompa sângele.
Folosind tehnici avansate de microscopie, echipa a observat modificări directe ale muşchiului cardiac, inclusiv acumularea de ţesut fibros.
Bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces în Australia, iar peste 1,2 milioane de australieni trăiesc cu diabet zaharat de tip 2. Pentru a înţelege mai bine efectele diabetului asupra inimii, cercetătorii au arătat că diabetul face mai mult decât să coexiste cu boala cardiacă, deoarece contribuie activ la progresia insuficienţei cardiace prin afectarea unor procese biologice esenţiale şi prin modificarea structurii muşchiului cardiac la scară microscopică.
Dr. Hunter a subliniat că, la oameni, nu este încă pe deplin clar cum influenţează diabetul procesele prin care inima îşi produce şi îşi foloseşte energia.
În mod normal, inima foloseşte în principal grăsimi, dar şi glucoză şi cetone ca surse de energie. În insuficienţa cardiacă s-a descris anterior o creştere a captării glucozei, însă diabetul reduce sensibilitatea la insulină a transportorilor de glucoză, adică a proteinelor care mută glucoza în şi din celule, în celulele muşchiului inimii.
Cercetătorii au observat că diabetul agravează caracteristicile moleculare ale insuficienţei cardiace la pacienţii cu boală cardiacă avansată şi creşte stresul asupra mitocondriilor, structurile celulare care produc energie.
În plus, la persoanele cu diabet şi boală cardiacă ischemică, s-a observat o producţie redusă de proteine structurale importante pentru contracţia muşchiului inimii şi pentru gestionarea calciului, alături de acumularea de ţesut cardiac fibros, descris ca dur, care afectează suplimentar capacitatea inimii de a pompa sânge.
Secvenţierea ARN, o metodă prin care cercetătorii măsoară activitatea genelor prin analiza ARN-ului, a confirmat că multe dintre aceste schimbări la nivel de proteine se regăsesc şi la nivelul transcrierii genelor, mai ales în căi legate de metabolismul energetic şi structura ţesuturilor.
După identificarea acestor indicii la nivel molecular, modificările structurale au fost confirmate prin tehnici avansate de microscopie confocală - o tehnică de imagistică ce permite vizualizarea detaliată a ţesutului, strat cu strat.
Oamenii de ştiinţă australieni care au participat la această cercetare spun acum că identificarea disfuncţiei mitocondriale şi a căilor asociate fibrozării ar putea orienta dezvoltarea unor terapii viitoare.
După ce au identificat această conexiune la nivel molecular între diabet şi boala cardiacă şi au descris efectele asupra producţiei de energie şi asupra structurii inimii, cercetătorii pot investiga acum noi direcţii de tratament.
În acelaşi timp, rezultatele ar putea contribui la criterii de diagnostic şi la strategii de management al bolii în cardiologie şi endocrinologie, cu potenţial de a îmbunătăţi îngrijirea pacienţilor.
