Într-o importantă premieră medicală, o echipă de chirurgi americani a reuşit să readucă la viaţă o inimă care nu mai bătea de peste cinci minute, salvând viaţa unui copil de doar trei luni, ca parte a unei cercetări ce testează noi metode de conservare a inimilor pentru transplant. Reuşita a fost prezentată în revista ştiinţifică NEJM şi deschide noi perspective în domeniul transplantului pediatric, dar provoacă totodată şi o dezbatere intensă despre etica reanimării organelor.
Două centre universitare medicale de referinţă din Statele Unite explorează noi soluţii pentru a extinde accesul la transplantul cardiac atât în rândul adulţilor, cât şi al nou-născuţilor, prin optimizarea utilizării grefelor care în prezent sunt frecvent irosite.
Cercetări recente urmăresc să depăşească limitările din prezent asociate prelevării de organe de la donatori aflaţi în moarte circulatorie, atunci când inima încetează să mai popmpeze sângele în organism (DCD – donation after circulatory death), un tip de donare de organe ce implică fie proceduri tehnice controversate, fie echipamente de înaltă complexitate şi costuri ridicate.
Echipele chirurgicale de la universităţile Duke şi Vanderbilt au anunţat recent dezvoltarea independentă a unor protocoale simplificate pentru recuperarea acestor organe.
În două articole, publicate în New England Journal of Medicine - NEJM, sunt prezentate cazuri clinice de transplanturi efectuate cu succes: la un sugar de trei luni, la Duke, şi la trei pacienţi adulţi, la Vanderbilt.
Astfel, chirurgii de la Universitatea Duke au anunţat în urmă cu cîteva zile că au reanimat o inimă „moartă” direct pe masa de operaţie, după ce aceasta încetase să mai bată timp de peste cinci minute. Ulterior, organul a fost transplantat în pieptul unui copil de trei luni, salvându-i viaţa.
Conform unui raport scurt, la şase luni de la transplant, copilul prezenta o funcţie cardiacă normală şi nu manifesta semne de respingere a organului.
Cazul, prezentat ca un studiu de dovadă a conceptului, demonstrează că reanimarea direct pe masa de operaţie poate fi o strategie viabilă pentru conservarea inimilor destinate transplantului, cel puţin în cazul sugarilor.
Cu acordul familiei donatorului, chirurgii au au readus la viaţă o inimă mică cu ajutorul unui dispozitiv special, format dintr-un oxigenator, o pompă centrifugală şi un rezervor suspendat care a colectat sângele eliminat în timpul procedurii. Acest dispozitiv a fost creat special, deoarece sistemele existente pentru menţinerea organelor în viaţă în afara corpului sunt prea mari pentru inimile de sugari.
În prezent, în Statele Unite, până la 20% dintre sugarii care au nevoie de o inimă mor aşteptând un transplant. Cei mai mulţi donatori de organe trebuie declaraţi în moarte cerebrală înainte de a putea fi consideraţi donatori.
Doar 0,5% dintre transplanturile cardiace pediatrice provin de la donatori aflaţi în moarte circulatorie, adică atunci când inima a încetat să bată şi sângele nu mai circulă.
Anumiţi critici ridică obiecţii de ordin etic faţă de practica de a retrage susţinerea vitală unui pacient aflat în stare terminală (deconectarea de la aparate), de a-i reactiva funcţia cardiacă şi ulterior de a preleva inima pentru transplant. Controversele vizează, în special, criteriile de declarare a decesului şi modalităţile prin care organele pot fi reanimate într-un cadru care să respecte principiile etice şi deontologice.
După moartea circulatorie, inimile donatorilor pot fi reoxigenate în timp ce se află încă în corpul donatorului sau pot fi reanimate pe masa de operaţie cu ajutorul unor echipamente speciale. Criticii susţin că dacă o inimă este reanimată în corpul donatorului, aceasta contrazice definiţia morţii circulatorii.
Susţinătorii reanimării „pe masa de operaţie”, precum chirurgii de la Duke, afirmă că procedurile în afara corpului donatorului reduce problemele etice. Ei subliniază şi faptul că folosirea organelor după moartea circulatorie ar putea creşte cu până la 30% numărul de donatori disponibili.
O altă echipă de chirurgi, de la Universitatea Vanderbilt, propune o soluţie diferită, evitând cele mai frecvente dileme etice. Tehnica lor nu urmăreşte reanimarea imediată a inimilor donatorilor, ci conservarea acestora.
Într-un raport recent, echipa a explicat că, folosind un cleşte pentru aorta şi un lichid rece de conservare, au reuşit să recupereze cu succes trei inimi pentru transplant. Blocând circulaţia inimii, echipa a evitat orice implicare a creierului donatorului, ceea ce elimină preocupările etice legate de reanimare.
„Tehnica noastră introduce o soluţie de conservare oxigenată direct către inima donatorului, fără reanimarea acesteia şi fără perfuzie sistemică sau cerebrală”, explică echipa.
În primele intervenţii, această tehnică a demonstrat „rezultate postoperatorii excelente”. Toate cele trei inimi au fost transplantate cu succes, funcţionând normal. „Această metodă de prelevare a inimii are potenţialul de a fi aplicată pe scară largă”, conchid chirurgii de la Vanderbilt.
Ambele rapoarte, cel de la Universitatea Duke şi cel de la Vanderbilt, au fost publicate în revista NEJM.
