Inovaţie în chirurgie: un medicament permite o mai bună identificare a ţesuturilor nervoase în timpul intervenţiilor complexe

Inovaţie în chirurgie: un medicament permite o mai bună identificare a ţesuturilor nervoase în timpul intervenţiilor complexe

O inovaţie recentă le permite chirurgilor să observe nervii în timpul operaţiilor la fel de clar ca şi cum ar privi o fotografie color, evitând astfel secţionarea accidentală a acestora în timpul intervenţiilor. Totul este posibil datorită unui nou medicament care face ca nervii să se aprindă luminos” în timpul intervenţiilor chirurgicale, transformând complet modul în care se desfăşoară operaţiile. Această reuşită deschide calea către intervenţii mai rapide, mai sigure şi mai precise, un progres important în chirurgia modernă.

În timpul intervenţiilor chirurgicale pentru îndepărtarea unei tumori sau corectarea unei leziuni, chirurgii trebuie să acţioneze cu o precizie maximă, ghidându-se după echipamentele dotate cu monitoare şi după cunoştinţele lor anatomice, pentru a evita lezarea nervilor, o complicaţie care ar putea afecta semnificativ procesul de recuperare al pacientului.

Un chirurg de la Universitatea New Mexico (UNM), din Statele Unite, a contribuit la dezvoltarea şi testarea unui medicament inovator, primul de acest fel, care se leagă de ţesutul nervos şi emite lumină (fluorescenţă), permiţând medicilor specialişti să vadă mai clar nervii pe care trebuie să-i evite în timpul unei intervenţii chirurgicale.

Un studiu recent a demonstrat că bevonescein, un medicament format dintr-un lanţ scurt de aminoacizi legat de o moleculă fluorescentă (care luminează), s-a dovedit sigur pentru utilizare şi a evidenţiat porţiuni mai lungi de nervi decât cele vizibile cu ochiul liber, sporind astfel şansele pentru chirurgi de a opera fără să producă leziuni.

Un articol, publicat recent în revista Nature Communications, descrie un mic studiu clinic de fază 1-2, în care medicamentul a fost testat pe 27 de pacienţi oncologici pentru a-i evalua siguranţa şi eficienţa.

„Dacă putem ajuta chirurgii să vadă mai bine, ei pot face intervenţii mai rapide, mai eficiente şi mai sigure. Studiul a fost destinat pacienţilor supuşi unei intervenţii chirurgicale în zona cervicală pentru îndepărtarea ganglionilor limfatici, sau unei intervenţii la nivelul glandei parotide sau a tiroidei. În toate aceste cazuri, există nervi cranieni importanţi care trebuie identificaţi, ocoliţi şi protejaţi”, a declarat dr. Ryan Orosco, medic specialist otorinolaringolog (chirurgia ORL - a capului şi a gâtului) la Facultatea de Medicină UNM, coautorul studiului, citat într-un comunicat.

Un studiu extins de fază 3, aflat în desfăşurare şi derulat inclusiv cu participarea pacienţilor de la Spitalul UNM, urmează să fie finalizat în cursul acestei veri şi are ca obiectiv evaluarea impactului real al agentului imagistic asupra îmbunătăţirii rezultatelor generale după o intervenţie chirurgicală.

Dr. Orosco a colaborat strâns cu regretatul biochimist Roger Tsien, laureat al Premiului Nobel în 2008 pentru descoperirea proteinei verzi fluorescente, care a permis dezvoltarea metodelor de „etichetare” a moleculelor şi tipurilor de ţesut, inclusiv a celulelor canceroase.

Studiul de fază 3 se desfăşoară în zece centre medicale, unde participanţii primesc o perfuzie intravenoasă cu medicamentul înainte de o intervenţie chirurgicală. Ulterior, substanţa este eliminată eficient din organism prin intermediul rinichilor, într-un interval scurt de timp.

„Putem realiza imagistica la cinci, şase, şapte, opt ore după administrare şi medicamentul rămâne legat de nervi, dar este complet eliminat din organism după 12 ore”, a precizat dr. Orosco.

În sala de operaţie, chirurgii utilizează microscoape dotate cu lumini şi filtre speciale care iluminează câmpul operator la o frecvenţă specifică ce determină medicamentul să emită lumină. Nervii apar ca nişte structuri filiforme galben-verzui şi pot fi identificaţi mai uşor printre ţesuturile din jur.

Într-o etapă viitoare a cercetării, specialiştii vor testa utilizarea unor lupe chirurgicale speciale, montată pe bandă şi adaptată tehnologic, de tipul celor purtate direct pe cap de chirurgi, ca alternativă mai practică şi mobilă la microscopul clasic din sala de operaţie.

Dacă studiul de fază 3 va arăta un beneficiu clinic semnificativ în utilizarea medicamentului în chirurgia din sfera ORL, cercetătorii vor solicita autorizarea din partea autorităţilor de reglementare din domeniul sănătăţii,  pentru a fi utilizat pe scară largă în intervenţii chirurgicale în întregul organism.

Foto imagine: Dr. Orosco în tipul testării noului medicament fluorescent. Credit: Universitatea New Mexico (UNM), 3 iulie 2025.

viewscnt