Un nou studiu internaţional arată că milioane de adulţi care par să aibă o greutate normală, conform indicelui de masă corporală (IMC), ascund o formă de obezitate abdominală ce le creşte semnificativ riscul de hipertensiune, diabet şi tulburări ale metabolismului lipidelor.
Obezitatea abdominală, determinată de acumularea grăsimii viscerale în jurul organelor interne, este considerată un factor metabolic periculos. Aceasta contribuie la inflamaţie cronică, rezistenţă la insulină, creşterea nivelului colesterolului şi a trigliceridelor, dar şi la dereglarea tensiunii arteriale.
În contextul în care bolile cardiovasculare au aproape dublat numărul de cazuri la nivel global în ultimele trei decenii, identificarea corectă a persoanelor cu risc ridicat devine esenţială.
O nouă cercetare, publicată în luna octombrie, în revista JAMA Network Open, a analizat date colectate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (prin programul WHO STEPS) din 91 de ţări, între anii 2000 şi 2020. Au fost incluşi peste 471.000 de participanţi cu vârste între 15 şi 69 de ani, provenind din Africa, America, Europa, Asia de Sud-Est, regiunea Mediteranei de Est şi Pacificul de Vest.
Autorii au definit obezitatea abdominală printr-o circumferinţă a taliei de cel puţin 80 cm la femei şi 94 cm la bărbaţi. Persoanele cu un IMC normal (18,5–24,9) dar cu talie peste aceste praguri au fost clasificate drept „obeze abdominal, dar cu greutate normală”.
Rezultatele arată că 21,7% dintre adulţii cu un IMC normal prezintă această formă de obezitate, cu variaţii regionale: de la 15,3% în Pacificul de Vest până la 32,6% în regiunea Mediteranei de Est. Ţările cu extremele cele mai mari au fost Liban (58,4%) şi Mozambic (6,9%).
Analiza a demonstrat că aceşti indivizi au o probabilitate semnificativ mai mare de a suferi de hipertensiune (creştere a riscului cu 29%), diabet (81%), colesterol total crescut (39%) şi trigliceride crescute (56%).
De asemenea, obezitatea abdominală s-a asociat cu un consum redus de fructe şi legume şi cu lipsa activităţii fizice.
În mod surprinzător, nivelul mai ridicat de educaţie s-a corelat în unele regiuni cu o incidenţă mai mare a obezităţii abdominale, cu excepţia Africii, unde tendinţa a fost inversă.
Studiul confirmă că IMC-ul, utilizat frecvent ca indicator al greutăţii sănătoase, poate fi înşelător, deoarece nu reflectă distribuţia grăsimii în organism. Persoanele cu greutate aparent normală, dar cu grăsime abdominală crescută, pot avea aceleaşi riscuri cardiometabolice ca indivizii cu obezitate generalizată.
Autorii concluzionează că evaluarea circumferinţei taliei ar trebui inclusă în examinările de rutină pentru depistarea timpurie a riscului metabolic, subliniind că luarea în considerare doar a IMC nu este suficient pentru a identifica persoanele vulnerabile la bolile cardiovasculare şi metabolice.
