Gestionarea diabetului de tip 1 presupune echilibrarea zilnică a glicemiei prin administrarea zilnică de insulină, un parcurs anevoios, ce necesită monitorizare continuă şi ajustări constante ale dozelor. Orice strategie sigură care poate reduce această povară, fără a compromite controlul metabolic, ar putea îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor afectate.
Un studiu clinic randomizat, coordonat de Garvan Institute of Medical Research, din Australia, aduce dovezi noi despre rolul în managementul diabetului zaharat de tip 1 al metforminului, un medicament ieftin, cu administrare orală, folosit de decenii în diabetul zaharat de tip 2.
Un nou studiu, publicat luni, în revista Nature Communications, a investigat dacă metforminul poate combate rezistenţa la insulină apărută la unii adulţi cu diabet zaharat de tip 1, o problemă tot mai frecventă odată cu utilizarea îndelungată a insulinei.
Diabetul zaharat de tip 1 este o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă în mod eronat celulele pancreatice producătoare de insulină, obligând pacienţii să-şi administreze insulină pe tot parcursul vieţii pentru a menţine glicemia în limite ţintă.
Acest control este dificil: estimările arată că persoanele cu diabet zaharat de tip 1 iau, în medie, aproximativ 180 de decizii suplimentare pe zi legate de dozarea insulinei, alimentaţie, activitate fizică şi prevenirea hipoglicemiei.
În timp, o parte dintre pacienţi dezvoltă rezistenţă la insulină, respectiv o scădere a răspunsului celulelor la acest hormon, ceea ce îi obligă să crească progresiv dozele pentru a obţine acelaşi efect metabolic. Fenomenul complică stabilizarea glicemiei şi reprezintă, totodată, un factor de risc încă prea puţin luat în considerare în patologia cardiovasculară, una dintre principalele cauze de complicaţii severe şi mortalitate în diabetul zaharat de tip 1.
Pentru a testa riguros ipoteza că metforminul ar putea reduce rezistenţa la insulină şi în diabetul zaharat de tip 1, echipa de cercetători a realizat primul studiu clinic randomizat controlat cu placebo, la adulţi.
Concluzia studiului este că metforminul nu reduce rezistenţa la insulină în diabetul zaharat de tip 1, dar poate scădea necesarul de insulină zilnică, ceea ce ar putea simplifica tratamentul şi diminua povara fizică şi psihică a bolii. Credit: Garvan Institute of Medical Research, 24 noiembrie 2025
„Rezistenţa la insulină este o problemă în creştere în diabetul zaharat de tip 1. Nu doar că îngreunează reglarea glicemiei, dar reprezintă şi un factor de risc subestimat pentru boala cardiacă, una dintre principalele cauze de complicaţii de sănătate şi deces la persoanele cu diabet zaharat de tip 1”, afirmă dr. Jennifer Snaith, medic endocrinolog , unul dintre cercetătorii care au condus studiul.
În cadrul studiului Intimet, 40 de persoane cu diabet zaharat de tip 1 de lungă durată au fost repartizate aleatoriu să primească metformin sau placebo timp de şase luni.
Rezistenţa la insulină a fost evaluată printr-o metodă complexă, considerată standardul de aur pentru măsurarea sensibilităţii la insulină, care permite analiza precisă a răspunsului la insulină în diferite ţesuturi ale organismului.
Rezultatele au contrazis presupunerile iniţiale, şi anume, administrarea metforminului nu a îmbunătăţit rezistenţa la insulină şi nu a modificat valorile glicemiei comparativ cu placebo. Cu alte cuvinte, spre deosebire de diabetul zaharat de tip 2, metforminul nu pare să acţioneze în diabetul zaharat de tip 1 prin creşterea sensibilităţii la insulină.
Totuşi, cercetătorii au observat un efect clinic relevant la participanţii care au primit metformin, aceştia necesitând cu aproximativ 12% mai puţină insulină pentru a-şi menţine glicemia în intervalul optim, faţă de cei din grupul placebo. Reducerea dozei de insulină este importantă nu doar din perspectiva controlului metabolic, ci şi a poverii zilnice a tratamentului.
Insulina rămâne un tratament esenţial, dar administrarea ei continuă implică monitorizări frecvente ale glicemiei, ajustări permanente a dozei şi un stres psihologic semnificativ pentru pacienţi, De aceea, orice măsură care permite scăderea necesarului de insulină, fără afectarea valorilor glicemiei, poate reprezenta un beneficiu major pentru pacienţi.
Autorii subliniază că metforminul este un medicament accesibil şi ieftin, fiind folosit de circa un secol, iar în Australia este deja utilizat „off-label” (în afara indicaţiilor aprobate) de mii de persoane cu diabet zaharat de tip 1, deşi mecanismul său exact în acest context nu este clar.
Descoperirea faptului că medicamentul scade necesarul de insulină fără să influenţeze rezistenţa la insulină redefineşte rolul său în diabetul zaharat de tip 1 şi ar putea avea implicaţii în practica medicală.
În prezent, echipa investighează cum se produce acest efect. Acest medicament are un mecanism de acţiune încă incomplet elucidat chiar şi în diabetul zaharat de tip 2, iar date recente sugerează că o parte din efectele sale ar putea fi mediate prin intestin. Cercetătorii explorează acum ipoteza că metforminul modifică flora intestinală (microbiomul), ceea ce ar putea influenţa metabolismul glucozei şi necesarul de insulină.
Această direcţie nu a mai fost studiată până acum la pacienţii cu diabet zaharat de tip 1 şi ar putea oferi indicii despre cum poate fi folosit mai larg acest medicament ca adjuvant în managementul bolii.
Autorii notează că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a clarifica mecanismul de acţiune al acestui medicament şi pentru a defini ce categorii de pacienţi ar putea beneficia cel mai mult de această strategie de tratament.
