Un nou studiu arată că organismul are propriile mecanisme ascunse pentru a-şi proteja echilibrul glicemic. Cercetătorii au descoperit că anumite celule din pancreas, considerate până acum responsabile doar de creşterea nivelului de zahăr din sânge, pot produce şi un hormon puternic care contribuie la reducerea acestuia, deschizând noi perspective pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2.
Cercetarea, realizată de oamenii de ştiinţă de la Duke University School of Medicine şi publicată în revista Science Advances, pe 19 septembrie, arată că celulele alfa pancreatice, cunoscute pentru producţia de glucagon - hormon care creşte glicemia în perioadele de post sau efort fizic - produc şi GLP-1 (peptida asemănătoare glucagonului-1), un hormon cu rol esenţial în stimularea secreţiei de insulină şi reglarea nivelului de glucoză.
Hormonul GLP-1 este imitat de medicamente moderne utilizate în tratamentul diabetului, cum ar fi cele pe bază de semaglutidă sau tirzepatidă.
Echipa de la Duke a analizat ţesut pancreatic prelevat de la oameni şi şoareci, provenind de la indivizi cu vârste, greutăţi corporale şi stadii diferite de diabet. Rezultatele au arătat că pancreasul uman produce niveluri mult mai mari de GLP-1 bioactiv decât se credea anterior, iar această producţie este direct legată de secreţia de insulină.
Această descoperire sugerează că celulele alfa au o capacitate neaşteptată de a-şi adapta funcţiile hormonale, putând sprijini celulele beta, responsabile de producerea insulinei, pentru a menţine echilibrul glicemic.
În experimentele pe animale, atunci când producţia de glucagon a fost blocată, cercetătorii se aşteptau ca secreţia de insulină să scadă. În mod surprinzător, s-a întâmplat contrariul: celulele alfa au crescut producţia de GLP-1, ceea ce a dus la o reglare mai bună a glicemiei şi la stimularea secreţiei de insulină.
În continuare, oamenii de ştiinţă au manipulat două enzime-cheie implicate în producţia acestor hormoni: PC2, care favorizează sinteza de glucagon, şi PC1, care stimulează producţia de GLP-1.
Blocarea PC2 a determinat creşterea activităţii PC1, îmbunătăţind astfel controlul glicemiei. Când ambele enzime au fost inhibate, secreţia de insulină a scăzut semnificativ, iar glicemia a crescut, confirmând rolul esenţial al GLP-1 în acest proces.
Deşi GLP-1 este sintetizat în principal la nivel intestinal, studiul demonstrează că şi pancreasul poate elibera acest hormon în sânge după mese, contribuind la scăderea glicemiei prin creşterea secreţiei de insulină şi reducerea glucagonului.
Factorii de stres metabolic, precum o alimentaţie bogată în grăsimi, pot creşte uşor producţia de GLP-1 din celulele alfa, sugerând că cercetări viitoare ar putea descoperi metode sigure de a amplifica acest mecanism natural de reglare a glicemiei.
Pentru a obţine măsurători precise, cercetătorii au dezvoltat o tehnică bazată pe spectrometrie de masă cu specificitate înaltă, capabilă să detecteze exclusiv forma bioactivă de GLP-1, cea care influenţează direct secreţia de insulină, evitând erorile de interpretare cauzate de fragmentele inactive.
Această descoperire arată că organismul are un mecanism intern de rezervă pentru reglarea glicemiei.
Posibilitatea de a creşte natural producţia de GLP-1 în pancreas ar putea deschide o nouă direcţie în tratamentul diabetului zaharat de tip 2, oferind o alternativă fiziologică naturală şi de durată la medicamentele actuale. Cercetătorii subliniază însă că, sunt necesare studii suplimentare înainte ca aceste rezultate să fie aplicate în practica medicală.
