Gilead Sciences cumpără o companie specializată în dezvoltarea de terapii pentru boli autoimune

Gilead Sciences cumpără o companie specializată în dezvoltarea de terapii pentru boli autoimune

Grupul farmaceutic american Gilead Sciences a anunţat achiziţia companiei de biotehnologie Ouro Medicines, într-o tranzacţie evaluată la peste 2 miliarde de dolari, marcând un nou pas în strategia sa de diversificare dincolo de domeniile tradiţionale. Miza tranzacţiei este un medicament experimental pentru boli autoimune, care are potenţialul de a fi primul din clasa sa.

Potrivit acordului, Gilead Sciences va plăti un avans de 1,68 miliarde de dolari, la care se pot adăuga până la 500 de milioane de dolari în funcţie de atingerea unor obiective de dezvoltare şi reglementare, a precizat grupul Gilead, într-un comunicat.

Principalul activ vizat prin această achiziţie este OM336, un anticorp experimental aflat în faze incipiente de dezvoltare. Medicamentul este conceput pentru tratamentul unor boli autoimune, inclusiv anemie hemolitică şi sindromul Sjögren, şi ar putea reprezenta o nouă clasă terapeutică, pentru că introduce un mecanism de acţiune complet nou pe piaţă.

În acelaşi timp, fiind într-un stadiu timpuriu de testare, proiectul implică riscuri semnificative, caracteristice dezvoltării de medicamente inovatoare.

Achiziţia face parte din strategia grupului Gilead Sciences de a-şi extinde portofoliul în domenii precum imunologia şi inflamaţia. Compania, cunoscută în special pentru tratamentele sale în HIV şi antivirale, se confruntă cu presiuni legate de scăderea veniturilor din aceste segmente şi de expirarea unor brevete.

Prin preluarea Ouro Medicines şi a tehnologiei sale, Gilead urmăreşte să îşi creeze noi motoare de creştere pe termen lung, într-un context în care marile companii farmaceutice investesc tot mai mult în terapii ţintite şi boli autoimune.

viewscnt