Noi cercetări sugerează că modificările la nivelul vaselor de sânge şi al răspunsurilor sistemului imunitar ar putea sta în spatele sindromului de oboseală cronică sau encefalomielită mialgică (ME/CFS). Sindromul de oboseală cronică este o afecţiune de durată, care poate provoca oboseală profundă şi persistentă, neameliorată de odihnă, şi care se asociază adesea cu dificultăţi de somn, modificări ale dispoziţiei şi probleme de concentrare. Cercetări recente sugerează că, la unele persoane, boala este însoţită de modificări biologice măsurabile, care implică mai multe sisteme ale organismului.
O analiză a proteinelor din sânge provenite de la persoane cu sindrom de oboseală cronică a evidenţiat semne de perturbare a capacităţii sistemului vascular şi a sistemului imunitar de a se menţine într-o stare de echilibru.
Rezultatele, publicate marţi, în revista Cell Reports Medicine, indică anomalii prezente simultan în mai multe sisteme biologice la persoanele cu această afecţiune, sugerând complexitatea biologică a bolii. Studiul a fost realizat de o echipă coordonată de cercetători de la Universitatea Macquarie, din Australia.
Sindromul de oboseală cronică, cunoscut şi ca encefalomielită mialgică (ME/CFS), este descris ca o boală de lungă durată care determină oboseală severă şi generalizată, care nu se ameliorează prin repaus şi care duce la dificultăţi legate de somn, dispoziţie şi concentrare.
Cercetătorii au comparat probe de sânge de la 61 de persoane care îndeplineau criteriile de diagnostic pentru sindromul de oboseală cronică cu probe de la participanţi sănătoşi.
Autorii studiului subliniază faptul că că ME/CFS este o boală eterogenă, cu anomalii în mai multe sisteme biologice, însă aceste disfuncţii au fost rar studiate simultan la aceiaşi pacienţi. Potrivit acestora, interacţiunile potenţiale dintre sistemele dereglate ar putea contribui la modul în care boala se manifestă clinic.
Analiza celulelor albe din sânge a arătat, la pacienţii cu sindrom de oboseală cronică, un „stres energetic”, reflectat prin niveluri mai mari de adenozin monofosfat (AMP) şi adenozin difosfat (ADP), ceea ce indică o producere redusă de adenozin trifosfat (ATP), o sursă-cheie de energie în celule. AMP şi ADP sunt produse ale eliberării de energie şi semnalează un nivel energetic scăzut; ele sunt reciclate în ATP, moleculă care susţine activităţile celulare şi este esenţială, printre altele, pentru contracţia musculară şi pentru construirea unor molecule complexe precum ADN-ul.
În plus, la analiza celulelor imune, cercetătorii au observat o tendinţă către un număr mai mic de limfocite-T, celule dendritice şi celule natural killer (NK) mai puţin mature la persoanele cu sindrom de oboseală cronică.
La nivel vascular, echipa a raportat niveluri mai ridicate ale proteinelor asociate cu activarea endoteliului (stratul interior al vaselor de sânge) şi cu remodelarea pereţilor vasculari, în timp ce nivelurile proteinelor circulante asociate imunoglobulinelor au fost mai scăzute.
Autorul senior, dr. Richard Schloeffel, lector universitar principal cu activitate clinică la Facultatea de Medicină Macquarie, şi medic de familie cu experienţă, a declarat că ME/CFS este o tulburare complexă, cu mecanisme nedefinite, instrumente diagnostice limitate şi opţiuni terapeutice limitate, iar concluziile studiului oferă informaţii suplimentare despre complexitatea clinică şi biologică a acestei afececţiuni.
În ansamblu, rezultatele cercetării „evidenţiază o perturbare a homeostaziei vasculare şi imune în ME/CFS”, potrivit concluziilor autorilor. Homeostazia reprezintă capacitatea organismului de a-şi menţine echilibrul intern.
Echipa australiană spune că aceste anomalii identificate, prezente simultan în mai multe sisteme biologice la persoanele cu encefalomielită mialgică/sindrom de oboseală cronică, susţin ideea că ME/CFS este o afecţiune medicală şi nu o tulburare psihologică.
