Interpretarea analizelor de sânge folosite pentru a evalua riscul de demenţă devine tot mai importantă pe măsură ce aceste teste intră în practica medicală. Un nou studiu sugerează că unele valori crescute ale biomarkerilor asociaţi bolii Alzheimer pot fi influenţate de starea altor organe, ceea ce ar putea schimba modul în care medicii citesc rezultatele şi estimează evoluţia la persoanele vulnerabile.
Persoanele cu funcţie renală redusă tind să aibă concentraţii mai mari ale biomarkerilor asociaţi bolii Alzheimer în sânge, fără ca acest lucru să se traducă printr-o probabilitate globală mai mare de a dezvolta demenţă, arată un studiu publicat miercuri, în Neurology, revista medicală a Academiei Americane de Neurologie (American Academy of Neurology).
Cercetarea nu demonstrează că problemele renale cauzează direct creşterea biomarkerilor pentru Alzheimer, ci identifică o asociere între cele două.
Rinichii au un rol central în eliminarea deşeurilor şi toxinelor din sânge, prin excreţie urinară.
„Studiul nostru a constatat că atunci când rinichii nu funcţionează corespunzător, pot exista niveluri mai ridicate de biomarkeri Alzheimer în sânge. Deşi nu am găsit că funcţia renală redusă creşte riscul de a dezvolta demenţă, am observat că disfuncţia renală poate accelera debutul demenţei la persoanele care au niveluri mai mari de biomarkeri. Acest lucru subliniază nevoia ca medicii să ia în considerare funcţia renală atunci când interpretează rezultatele biomarkerilor Alzheimer din sânge”, a declarat autoarea studiului, dr. Francesca Gasparini, medic la Institutul Karolinska, din Stockholm, Suedia, citată într-un comunicat.
Studiul a urmărit 2.279 de adulţi cu vârsta medie de 72 de ani, fără demenţă la început, pe care i-au monitorizat timp de aproximativ opt ani.
Participanţii au efectuat evaluări medicale şi teste cognitive, iar probele de sânge au fost folosite atât pentru a evalua performanţa renală, cât şi pentru a măsura mai mulţi biomarkeri ai bolii Alzheimer, inclusiv proteine tau, proteine beta-amiloid, proteine neurofilament cu lanţ uşor (NFL), şi proteină acidă fibrilară glială (GFAP).
Dintre cei 1.722 de participanţi cu funcţie renală sănătoasă, 221 au fost diagnosticaţi cu demenţă pe parcursul studiului, iar dintre cei 557 cu funcţie renală afectată, 141 au dezvoltat demenţă.
Analiza a arătat că o funcţie renală mai slabă a fost asociată cu niveluri mai ridicate pentru majoritatea biomarkerilor Alzheimer investigaţi, iar excluderea persoanelor care au dezvoltat demenţă în timpul studiului nu a modificat acest tipar.
După ajustarea pentru factori precum vârstă, sex şi APOEe4, un biomarker genetic asociat cu un risc mai mare de boală Alzheimer, echipa a concluzionat că funcţia renală redusă nu a fost legată de o probabilitate mai mare de demenţă comparativ cu funcţia renală normală.
Totuşi, cercetătorii au constatat că participanţii cu funcţie renală afectată şi niveluri crescute ale biomarkerului NFL aveau un risc aproape dublu de demenţă faţă de cei cu funcţie renală păstrată şi valori la fel de crescute ale aceluiaşi biomarker.
Autorii spun că funcţia renală ar putea grăbi apariţia demenţei la persoanele care au deja biomarkeri Alzheimer crescuţi, fără să le mărească însă riscul general de a face boala.
„Când privim aceşti biomarkeri la vârstnici, monitorizarea sănătăţii rinichilor poate fi mai importantă decât pare. Supravegherea funcţiei renale poate ajuta medicul să interpreteze mai bine biomarkerii şi să identifice cine ar putea avea risc de progresie mai rapidă a bolii”, a subliniat dr. Gasparini.
Printre limitările studiului se numără faptul că biomarkerii Alzheimer din sânge au fost măsuraţi o singură dată, ceea ce nu permite evaluarea modului în care schimbările funcţiei renale în timp ar putea influenţa nivelurile acestora.
În plus, majoritatea participanţilor aveau un nivel crescut de educaţie şi trăiau în zone urbane din Suedia, astfel încât rezultatele ar putea să nu se aplice în acelaşi fel şi altor populaţii.
