Pentru medici şi specialişti în sănătate, interesaţi de mecanismele subtile ale bolilor neurodegenerative, o nouă descoperire sugerează că sistemul nostru imunitar ar putea fi implicat în declanşarea bolii Parkinson. Această legătură aduce în discuţie noi posibilităţi de diagnosticare timpurie şi tratament preventiv, chiar înainte de apariţia simptomelor motorii clasice.
Celulele imune T sunt cunoscute pentru rolul lor în apărarea organismului, însă cercetări recente sugerează că acestea ar putea fi implicate timpuriu în progresia bolii Parkinson.
Oamenii de ştiinţă au descoperit acum că activitatea specifică a celulelor T se intensifică cu mult înainte să apară simptomele clinice, sugerând o posibilă legătură a sistemului imunitar cu debutul bolii.
O echipă de cercetători de la Institutul La Jolla (La Jolla Institute for Immunology-LJI) a descoperit că celulele T ar putea ajuta la detectarea bolii Parkinson cu ani înainte ca simptomele motorii să se manifeste.
Celulele T joacă un rol esenţial în apărarea organismului împotriva bolilor şi a agenţilor patogeni, însă în anumite condiţii pot deveni disfuncţionale, reacţionând împotriva propriilor ţesuturi şi contribuind astfel la declanşarea unor procese autoimune.
Pentru persoanele cu boli autoimune, reactivitatea celulelor T reprezintă o problemă majoră. Răspunsurile haotice ale acestor celule duc la afecţiuni autoimune precum diabetul zaharat de tip 1, artrita reumatoidă şi boala inflamatorie intestinală.
În ultimii ani, cercetătorii de la LJI au identificat dovezi conform cărora celulele T ar putea fi implicate şi în dezvoltarea bolii Parkinson.
Ei au descoperit că multe persoane cu Parkinson au celule T care reacţionează la anumite proteine ale celulelor nervoase, inclusiv alfa-sinucleina şi PINK1.
În luna mai, echipa a publicat un studiu în revista npj Parkinson’s Disease, în care descrie identificarea unor subtipuri de celule T care răspund la alfa-sinucleină. Rezultatele au întărit ideea că activitatea celulelor T ar putea contribui la boala Parkinson.
Totuşi, a rămas neclar când anume în cursul bolii începe această implicare a celulelor T.
„Am identificat prezenţa celulelor T reactive la persoanele deja diagnosticate cu boala Parkinson, însă nu era clar ce modificări imunologice apar anterior debutului clinic al afecţiunii”, explică cercetătorul Emil Johansson, de la laboratorul LJI şi coautor al studiului, citat într-un comunicat.
Acum au găsit şi alte răspunsuri. Într-un nou articol, publicat recent în npj Parkinson’s Disease, echipa raportează că activitatea potenţial dăunătoare a celulelor T este la cel mai înalt nivel în faza „prodromală” a bolii Parkinson, perioada care poate apărea cu ani înainte de un diagnostic.
„Acest răspuns imun determinat de activitatea celulelor T ar putea fi un marker timpuriu pentru tratamentul precoce al bolii Parkinson, chiar înainte ca pacienţii să prezinte simptome. Şi avem motive să credem că tratarea bolii în stadii foarte timpurii poate duce la un prognostic mai bun”, spune prof. Alessandro Sette, autor principal al noului articol, şeful laboratorului de cercetare de la LJI.
Perioada prodromală în boala Parkinson poate dura decenii până când o persoană dezvoltă simptome vizibile precum tremorul şi tulburările cognitive. Întrucât această boală în faza prodromală este foarte dificil de detectat, echipa de la LJI a studiat reactivitatea celulelor T la voluntari cu risc crescut de a dezvolta Parkinson.
Aceşti voluntari prezentau factori genetici de risc pentru Parkinson şi unii dintre ei aveau simptome precum tulburări ale somnului REM şi pierderea mirosului, potenţiale semne timpurii ale bolii.
Cercetătorii au utilizat o tehnică numită Fluorospot pentru a analiza mai bine celulele T din probele de sânge ale voluntarilor. Această tehnică a indicat care voluntari aveau niveluri ridicate de celule T reactive la alfa-sinucleină sau PINK1 şi când anume aceste celule atingeau niveluri maxime.
Ei au constatat că aceste celule T potenţial dăunătoare apar devreme, cu mult înainte de debutul simptomelor motorii vizibile, cum ar fi tremorul.
„Poţi observa reactivitatea celulelor T chiar înainte de diagnostic”, spune prof. Sette.
Deşi reactivitatea celulelor T la PINK1 era la un nivel maxim înainte de diagnostic, cercetătorii subliniază, totuşi, că sunt necesare interpretări prudente, întrucât boala Parkinson este o afecţiune deosebit de complexă, iar datele actuale nu demonstrează în mod concludent că celulele T sunt factorul declanşator al proceselor inflamatorii asociate bolii.
Boala Parkinson este caracterizată prin distrugerea progresivă a celulelor sistemului nervos, însă rămâne neclar dacă acest proces degenerativ determină un răspuns autoimun sau dacă, dimpotrivă, autoimunitatea reprezintă factorul declanşator al bolii.
Această incertitudine reflectă dilema clasică cauză-efect întâlnită frecvent în contextul inflamaţiei asociate cu Parkinson, explică prof. Sette.
Această nouă cercetare ar putea ghida dezvoltarea unor instrumente de diagnostic precoce, mai notează autorii.
„Este remarcabil faptul că intensitatea maximă a reactivităţii celulelor T coincide tocmai cu perioada premergătoare diagnosticului clinic, sugerând un posibil rol-cheie al acestora în etapele incipiente ale bolii”, spune profesorul.
Între timp, oamenii de ştiinţă de la LJI caută modalităţi de a bloca inflamaţia din creier şi de a proteja celulele nervoase. Astfel, unele celule T chiar ajută la reducerea inflamaţiei pentru a proteja ţesuturile.
În continuare, cercetătorii de la LJI îşi propun să exploreze strategii menite să blocheze inflamaţia şi să protejeze celulele nervoase, analizând inclusiv posibilitatea ca anumite subpopulaţii de celule T să exercite un efect protector asupra ţesuturilor prin atenuarea proceselor inflamatorii.
Ei subliniază importanţa identificării acestor celule T benefice, care ar putea contracara activitatea celulelor T autoimune implicate în neuroinflamaţie.
În acelaşi timp, echipa îşi va extinde cercetările asupra rolului celulelor T şi în alte afecţiuni neurodegenerative, precum maladia Alzheimer, unde progresele recente în recunoaşterea stadiilor precoce ale afecţiunii deschid noi direcţii de cercetare şi intervenţie.
