O echipă internaţională de cercetători a identificat o strategie prin care anumite gene care susţin supravieţuirea celulelor canceroase pot fi dezactivate pe termen lung. Descoperirea ar putea deschide calea către tratamente mai scurte şi mai bine tolerate în unele forme agresive de leucemie.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Monash, în colaborare cu Universitatea Harvard, arată într-o cercetare că ţintirea unor proteine-cheie implicate în reglarea activităţii genelor poate duce la oprirea permanentă a genelor care susţin dezvoltarea cancerului.
Rezultatele au fost publicate recent în revista Nature Cell Biology.
Cercetarea s-a concentrat pe terapia epigenetică, o abordare care nu modifică secvenţa ADN, ci influenţează modul în care genele sunt activate sau dezactivate. Epigenetica reprezintă ansamblul de mecanisme care controlează când este „citită” o genă şi când rămâne inactivă. În cancer, aceste mecanisme pot fi alterate, astfel încât programele de creştere celulară rămân activate continuu.
Problema este deosebit de evidentă în anumite forme agresive de leucemie acută. În aceste cazuri, o eroare genetică preia controlul asupra sistemului normal de reglare a genelor şi menţine permanent active genele care favorizează dezvoltarea cancerului. Deşi există medicamente care interferează cu acest sistem pe care cancerul îl deturnează în favoarea sa, mecanismele exacte prin care acţionează şi modul optim de utilizare nu au fost pe deplin cunoscute.
Echipe de la School of Translational Medicine din cadrul Universităţii Monash şi de la Australian Centre for Blood Diseases, au identificat un element esenţial al acestui mecanism. Cercetătorii au arătat că ţintirea proteinelor epigenetice Menin sau DOT1L poate duce la oprirea permanentă a genelor implicate în apariţia leucemiei. Menin şi DOT1L fac parte din ansamblul molecular prin care celula reglează activitatea genelor, inclusiv prin semnale chimice care menţin activ un anumit program genetic în timp.
Potrivit autorilor, medicamentele care vizează proteina Menin şterg „memoria” celulară asociată cu proteina epigenetică DOT1L. Această „memorie” contribuie la menţinerea activă a genelor cancerigene (oncogene). În experimentele realizate, celulele leucemice au continuat să fie distruse chiar şi după întreruperea tratamentului, ceea ce sugerează un efect de durată.
Autorii explică faptul că reducerea duratei tratamentului ar putea permite administrarea unor doze mai mari sau includerea pacienţilor în terapii suplimentare, cu scopul de a îmbunătăţi rezultatele. Ei consideră că descoperirea reprezintă un pas important pentru terapia epigenetică şi ar putea influenţa modul în care este abordat tratamentul cancerului.
Rezultatele urmează să fie evaluate într-un studiu clinic organizat de Universitatea Monash şi spitalul The Alfred, programat pentru acest an.
O mai bună înţelegere a modului de acţiune al inhibitorilor de Menin, inclusiv în combinaţie cu alte terapii, ar putea permite utilizarea lor mai eficientă şi în condiţii de siguranţă sporite în viitor.
