Progrese în dezvoltarea unui vaccin care poate fi administrat şi după apariţia cancerelor asociate HPV

Progrese în dezvoltarea unui vaccin care poate fi administrat şi după apariţia cancerelor asociate HPV

Descoperiri recente ar putea duce la tratamente mai bune pentru cancerele cauzate de infecţiile cu virusul papiloma uman (HPV). Deşi există vaccinuri pentru prevenirea infecţiilor cu HPV, cercetătorii nu au reuşit până acum să dezvolte vaccinuri terapeutice eficiente, care să fie administrate după apariţia infectării cu virusul. Folosind modele animale, oamenii de ştiinţă au descoperit acum modul în care cancerele de col uterin şi de gât asociate cu HPV reuşesc să evite sistemul imunitar. Blocarea acestui proces a îmbunătăţit capacitatea tratamentelor experimentale de a elimina celulele canceroase, deschizând calea către noi strategii de tratament

Un studiu realizat de o echipă de cercetători de la Norris Comprehensive Cancer Center, din cadrul Keck School of Medicine al  Universităţii din California de Sud (USC), oferă o explicaţie asupra motivului pentru care vaccinurile terapeutice împotriva HPV, aflate în prezent în studii clinice, au avut un succes limitat.

Cercetătorii au identificat modul în care HPV reprogramează celulele sistemului imunitar la şoareci pentru a ajuta cancerul să se dezvolte. 

Cea mai frecventă tulpină de virus papiloma uman (HPV) care provoacă cancer, HPV16, slăbeşte mecanismele de apărare ale organismului prin reprogramarea celulelor imunitare din jurul tumorii, potrivit cercetătorilor

HPV16 provoacă mai mult de jumătate dintre cazurile de cancer de col uterin şi aproximativ 90% dintre cancerele de gât asociate cu HPV. Virusul poate fi neutralizat cu vaccinul preventiv Gardasil-9, dar numai dacă vaccinarea are loc înainte de expunere.

Cercetătorii lucrează acum la dezvoltarea unor vaccinuri terapeutice, care pot fi administrate după expunerea la HPV - identificat, de exemplu, după un test Papanicolau anormal sau un diagnostic de cancer - pentru a declanşa un răspuns imun împotriva celulelor infectate prin intermediul celulelor T, un tip de „celule de luptă” care ajută la apărarea organismului împotriva bolilor.

Vaccinurile terapeutice experimentale ţintesc celulele infectate cu HPV folosind celule imune cunoscute sub numele de celule T.

Dar în testele pe şoareci şi culturi celulare, cercetătorii au descoperit că două proteine ale HPV, E6 şi E7, determină celulele din apropiere să elibereze o proteină numită IL-23 care împiedică celulele T ale organismului să atace tumora.

Blocarea acestui proces poate spori capacitatea tratamentelor experimentale pentru HPV de a elimina celulele canceroase, potrivit unui raport publicat marţi în Journal for ImmunoTherapy of Cancer.

„Pentru a combate cancerul, celulele T trebuie să se înmulţească şi să elimine celulele infectate, însă IL-23 le reduce eficienţa, permiţând tumorii să îşi continue creşterea”, a explicat conducătorul studiului, W. Martin Kast, citat într-un comunicat.

Cercetătorii au precizat că există deja medicamente pe bază de anticorpi care inhibă IL-23, aprobate pentru tratarea psoriazisului şi a altor boli, fapt ce ar putea facilita introducerea rapidă a acestei abordări în practica medicală.

Echipa dezvoltă acum un vaccin terapeutic, pe care îl vor testa în combinaţie cu anticorpi care blochează IL-23.

Proteina IL-23 a fost identificată la niveluri ridicate şi în cancerele testiculare şi vezicale, notează cercetătorii, care îşi propun cercetări suplimentare pentru a clarifica rolul pe care IL-23 îl joacă în aceste boli.

viewscnt