Un nou test de diagnostic indică pacienţii cu cancere din sfera ORL care pot fi vindecaţi doar prin chirurgie

Un nou test de diagnostic indică pacienţii cu cancere din sfera ORL care pot fi vindecaţi doar prin chirurgie

Un nou test de diagnostic ar putea marca un progres important în oncologia cancerelor din sfera ORL (ale capului şi gâtului). Cercetătorii finlandezi au identificat o proteină care poate prezice cu mare acurateţe ce pacienţi pot fi trataţi cu aceleaşi şanse de vindecare doar prin intervenţie chirurgicală, fără necesitatea unor tratamente suplimentare de radioterapie sau chimioterapie. 

Instrumentul de diagnostic a fost dezvoltat de un grup de cercetători de la Universitatea şi Spitalul Universitar Turku.

Studiul lor, publicat recent în revista EMBO Molecular Medicine, introduce un test imunohistochimic uşor de utilizat pentru detectarea proteinei LIMA1-alfa, capabil să indice cu acurateţe care pacienţi pot fi trataţi exclusiv prin chirurgie, fără a mai fi necesare tratamente oncologice agresive.

Chirurgia rămâne o piatră de temelie în tratamentul tumorilor solide, inclusiv în carcinomul cu celule scuamoase al capului şi gâtului.

Totuşi, până acum nu a existat o metodă disponibilă clinic care să permită identificarea pacienţilor care pot evita în siguranţă terapiile suplimentare precum radioterapia sau chimioterapia. Aceste tratamente pot cauza efecte secundare semnificative, costuri suplimentare şi scăderea calităţii vieţii.

Principalele concluzii ale echipei de cercetare provin dintr-un studiu clinic prospectiv, în care au fost analizaţi pacienţi recent diagnosticaţi cu carcinom scuamos al capului şi gâtului în toate cele cinci spitale universitare din Finlanda.

Cercetătorii au constatat că pacienţii ale căror tumori prezentau un nivel ridicat al variantei proteinei LIMA1-alfa aveau şanse mai scăzute de supravieţuire după intervenţia chirurgicală, în timp ce cei cu tumori LIMA1-negative au avut evoluţii foarte bune, fără să fie nevoie de tratamente suplimentare. 

Astfel, pe parcursul celor doi ani de monitorizare, niciun pacient cu cancer LIMA1-negativ din grupurile de studiu urmărite nu a decedat din cauza acestui cancer.

„Rezultatele noastre arată că examinarea imunohistochimică a proteinei LIMA1-alfa poate fi un instrument sigur şi accesibil pentru a identifica pacienţii care pot fi trataţi cu succes doar prin chirurgie, fără să mai fie supuşi chimioterapiei sau radioterapiei”, spune prof. Sami Ventelä, unul dintre coordonatorii studiului, citat într-un comunicat.

Cercetătorii au folosit anticorpi special creaţi pentru LIMA1 şi au confirmat utilitatea testului atât pe mostre de ţesuturi analizate, cât şi pe două grupuri separate de pacienţi monitorizaţi în timp.

Rezultatele au fost constante şi solide, şi au evidenţiat LIMA1-alfa ca singurul biomarker care a indicat în mod consecvent un prognostic slab la pacienţii trataţi chirurgical.

În plus, cercetările au arătat că LIMA1 favorizează transformarea celulelor şi le face mai invazive, ceea ce explică de ce este asociat cu evoluţii mai grave ale bolii şi cu un prognostic nefavorabil.

În prezent, doar doi biomarkeri, p16 şi PD-L1, sunt utilizaţi pe scară largă în practica clinică pentru carcinomul cu celule scuamoase al capului şi gâtului, iar ambii au limitări serioase când vine vorba de a ghida tratamentul în fazele timpurii ale bolii.

Noul test LIMA1-alfa este primul biomarker care poate fi aplicat direct în practică pentru a identifica pacienţii care pot fi trataţi eficient doar prin intervenţie chirurgicală, notează autorii.

„Credem că această descoperire poate schimba radical modul în care sunt tratate cancerele capului şi gâtului, în mod adaptat fiecărui pacient. Ne aşteptăm ca testul LIMA1 să fie inclus în procedurile obişnuite de diagnostic, pentru a ajuta medicii să stabilească din start cea mai potrivită formă de tratament”, explică Ventelä.

Studiul reprezintă un pas promiţător către strategii de tratament mai personalizate şi mai puţin toxice pentru pacienţii cu cancere din sfera ORL.

Universitatea Turku este în curs de a breveta testul LIMA1, iar rezultatele obţinute în acest studiu au stat la baza înfiinţării unei noi companii de diagnostic oncologic, numită Thestra Oy, care plănuieşte să lanseze testul în spitalele din Finlanda sub numele comercial EPLINEx până la sfârşitul acestui an.

 

viewscnt