Un nou studiu realizat în Finlanda aduce în prim-plan o preocupare majoră pentru medicii care tratează pacienţi cu osteoporoză sau cancer: o combinaţie de medicamente frecvent prescrisă ar putea cauza o boală rară şi severă a mandibulei. Afecţiunea, cunoscută sub numele de osteonecroza maxilarului (ONM), poate avea consecinţe devastatoare şi necesită o atenţie deosebită din partea specialiştilor din domeniul sănătăţii. Iată ce au descoperit cercetătorii.
Studiul recent, realizat de Universitatea din Oulu, ridică importante semne de întrebare cu privire la siguranţa anumitor tratamente prescrise pentru oase.
Cercetătorii au descoperit că unele medicamente utilizate pentru sănătatea oaselor, în special atunci când sunt administrate împreună cu corticosteroizi, pot creşte considerabil riscul de a dezvolta o afecţiune rară, dar gravă, numită osteonecroză mandibulară. Această afecţiune determină slăbirea şi degradarea progresivă a osului maxilar.
Studiul, care a analizat datele a zeci de mii de pacienţi adulţi finlandezi care au început tratamente pentru oase între 2013 şi 2015, subliniază nevoia unei monitorizări mai atente a pacienţilor şi a unei planificări riguroase a tratamentelor.
Cercetătorii s-au concentrat asupra medicamentelor antiresorbtive, prescrise frecvent pentru tratarea osteoporozei şi prevenirea complicaţiilor osoase la pacienţii cu cancer de sân sau de prostată.
Aceste medicamente încetinesc pierderea masei osoase, dar în anumite situaţii pot avea efecte adverse serioase. Cele mai utilizate medicamente din această categorie sunt denosumab (un anticorp monoclonal) şi bifosfonaţii.
Riscul de osteonecroză maxilară nu a fost acelaşi pentru toţi pacienţii. Doar 0,3% dintre cei care luau doze mici de medicamente antiresorbtive au dezvoltat această afecţiune, însă în rândul celor care primeau doze mari, rata a crescut alarmant, până la 9%.
Conform studiului, riscul de osteonecroză maxară a fost semnificativ mai mare la pacienţii trataţi cu denosumab. Aceştia aveau de până la cinci ori mai multe şanse de a suferi leziuni serioase ale maxilarului faţă de cei care luau bifosfonaţi.
Când tratamentul includea şi corticosteroizi, riscul creştea şi mai mult: utilizarea simultană a corticosteroizilor a dublat riscul de osteonecroză mandibulară în rândul pacienţilor cu doze mari de medicamente antiresorbtive şi l-a crescut de şase ori la cei cu doze mici.
Alţi factori semnificativi de risc au fost sexul masculin şi existenţa unui diagnostic oncologic.
Acesta este primul studiu la nivel de populaţie realizat în Finlanda care analizează incidenţa şi factorii de risc pentru osteonecroza maxilarului asociată cu aceste medicamente. Analiza a inclus date de la aproape 60.000 de pacienţi finlandezi.
„Studiul nostru confirmă că medicamentul denosumab este asociat cu un risc semnificativ mai mare de osteonecroză de mandibulă comparativ cu bifosfonaţii, însă diferenţa de risc între cele două clase de medicamente a fost surprinzător de mare. Ne-a surprins şi cât de mult a crescut riscul în rândul pacienţilor trataţi pentru oase cu doze mici de medicamente atunci când au primit simultan şi corticosteroizi”, a declarat dr. Miika Kujanpää, doctorand la Universitatea din Oulu şi medic stomatolog.
Cercetătorii recomandă reevaluarea atentă a planurilor de tratament în cazul administrării simultane a mai multor medicamente, în special denosumab şi corticosteroizi.
De asemenea, ei subliniază importanţa îngrijirii orale în reducerea riscurilor - de exemplu, starea dinţilor şi a gingiilor ar trebui verificată atât înainte, cât şi în timpul tratamentului cu medicamente pentru sănătatea oaselor.
