Un studiu inovator a descoperit că o simplă schimbare a stilului de mers poate ameliora durerea provocată de osteoartrită la fel de eficient ca medicamentele, dar fără efectele secundare ale acestora. Prin ajustarea unghiului piciorului, participanţii au redus stresul asupra genunchiului, au încetinit deteriorarea cartilajului şi au reuşit să păstreze acest nou mod de mers în mod constant, fără a reveni la mersul obişnuit, pe o perioadă mai mare de un an, cât a durat studiul.
Aproape un sfert dintre persoanele de peste 40 de ani suferă de osteoartrită dureroasă, ceea ce o face una dintre principalele cauze de dizabilitate la adulţi.
Osteoartrita degradează cartilajul care amortizează articulaţiile, iar în prezent nu există o metodă de a inversa această deteriorare: singura opţiune este gestionarea durerii cu medicamente şi, în cele din urmă, înlocuirea articulaţiei.
Cercetătorii de la Universităţile Utah, New York şi Stanford au demonstrat potenţialul unei noi opţiuni de tratament: reantrenarea mersului. Printr-o mică ajustare a unghiului piciorului în timpul mersului, participanţii la un studiu controlat randomizat, desfăşurat pe o perioadă de un an, au experimentat o reducere a durerii echivalentă cu beneficiul medicamentelor prescrise în managementul bolii.
În mod semnificativ, aceşti participanţi au prezentat şi o degradare mai redusă a cartilajului genunchiului pe parcursul studiului, comparativ cu un grup care a primit un tratament placebo.
„Ştiam că, pentru persoanele cu osteoartrită, presiunea exercitată asupra genunchiului accelerează progresia bolii şi că schimbarea unghiului piciorului în timpul mersului poate reduce această presiune. Ideea unei intervenţii biomecanice nu este nouă, dar nu au existat până acum studii randomizate, controlate cu placebo, care să arate că astfel de intervenţii sunt eficiente”, a declarat cercetătorul principal, Scott Uhlrich, asistent universitar de inginerie mecanică la John and Marcia Price College of Engineering din cadrul Universităţii Utah (UU), citat într-un comunicat.
Rezultatele studiului au fost publicate recent în revista The Lancet Rheumatology.
Cu sprijinul Institutelor Naţionale de Sănătate (NIH) şi al altor instituţii guvernamentale din domeniul sănătăţii, cercetătorii de la UU s-au concentrat pe pacienţii cu osteoartrită uşoară până la moderată în compartimentul medial al genunchiului - partea interioară a piciorului - care tinde să suporte mai multă greutate decât compartimentul lateral, exterior.
Această formă de osteoartrită este cea mai frecventă, dar unghiul ideal al piciorului pentru reducerea presiunii greutăţii pe partea medială a genunchiului diferă de la persoană la persoană, în funcţie de mersul natural şi de modul în care acesta se schimbă când se adoptă un nou tipar de mers.
„În studiile anterioare, tuturor participanţilor li s-a recomandat aceeaşi modificare a mersului, ceea ce a făcut ca, în unele cazuri, presiunea asupra genunchiului să nu scadă sau chiar să crească. Noi am adoptat o abordare personalizată, ajustând unghiul piciorului în funcţie de mersul fiecărei persoane, ceea ce a permis reducerea cât mai eficientă a presiunii exercitate asupra articulaţiei şi, cel mai probabil, a contribuit la efectele pozitive observate atât asupra durerii, cât şi asupra stării cartilajului”, a precizat Uhlrich.
La primele două vizite, participanţii au efectuat un RMN iniţial şi au exersat mersul pe o bandă sensibilă la presiune, în timp ce camerele de captare a mişcării înregistrau mecanica mersului acestora, ceea ce le-a permis cercetătorilor să determine dacă întoarcerea vârfului piciorului spre interior sau exterior ar reduce mai mult presiunea exercitată asupra genunchiului şi dacă o ajustare de 5-10 grade ar fi ideală.
Cercetătorul principal, Scott Uhlrich, măsoară mersul unui participant. La începutul studiului, participanţii au efectuat un RMN iniţial şi au mers pe o bandă de alergare sensibilă la forţă, în timp ce camerele de captare a mişcării înregistrau mecanica mersului lor. Credit: Universitatea Utah, 13 august 2025
Această analiză personalizată a exclus, de asemenea, potenţialii participanţi care nu puteau beneficia de intervenţie, ăîntrucât niciuna dintre modificările unghiului piciorului nu ar fi putut reduce presiunea exercitată asupra genunchiului. Aceşti participanţi au fost incluşi în studiile anterioare, ceea ce potenţial ar fi putut contribui la rezultatele neconcludente privind durerea.
În plus, după sesiunile iniţiale, jumătate dintre cei 68 de participanţi au fost repartizaţi într-un grup care a urmat o intervenţie simulată pentru a controla efectul placebo. Acestora li s-a indicat să meargă păstrând acelaşi unghi al piciorului pe care îl aveau în mod natural, astfel încât să nu existe nicio modificare reală în mersul lor. În schimb, cei din grupul de intervenţie au fost instruiţi să păstreze, în timpul mersului, un unghi ajustat al piciorului astfel încât să reducă la minimum presiunea asupra genunchiului.
Participanţii din ambele grupuri au revenit la laborator pentru şase sesiuni săptămânale de antrenament, unde au fost ghidaţi printr-un sistem de biofeedback, care constă în vibraţii transmise de un dispozitiv purtat pe tibie, menite să îi ajute să păstreze corect unghiul indicat al piciorului în timp ce mergeau pe banda de alergare din laborator.
După perioada de şase săptămâni de antrenament, participanţii au fost încurajaţi să practice noul mers cel puţin 20 de minute pe zi, până când acesta devenea natural. Vizitele periodice de verificare au arătat că participanţii menţineau unghiul indicat pentru poziţia piciorului, cu o abatere medie de doar un grad. După un an, toţi participanţii au oferit informaţii detaliate despre nivelul durerii resimţite la genunchi şi au efectuat un al doilea RMN pentru a fi evaluat gradul de deteriorare a cartilajului.
Reducerea durerii în grupul de intervenţie, faţă de grupul placebo, a fost comparabilă cu efectul medicamentelor uzuale prescrise şi s-a apropiat chiar de eficienţa unui analgezic puternic. De asemenea, RMN-urile au arătat o degradare mai lentă a unui indicator al sănătăţii cartilajului la participanţii care au urmat intervenţia, lucru considerat foarte promiţător.
Se subliniază că unul dintre avantajele majore ale acestei intervenţii este faptul că participanţii o pot respecta pe termen lung. Pentru persoanele cu vârste între 30 şi 50 de ani, osteoartrita ar putea presupune zeci de ani de gestionare a durerii înainte de a fi eligibili pentru o proteză articulară, iar această metodă ar putea contribui semnificativ la îmbunătăţirea opţiunilor de tratament.
Înainte ca această intervenţie să poată fi aplicată clinic, procesul de reantrenare a mersului trebuie simplificat, spun însă autorii studiului. Tehnica de captare a mişcării folosită pentru a stabili unghiul de mişcare al piciorului este costisitoare şi necesită mult timp.
Totodată, cercetătorii precizează că sunt necesare şi alte studii care folosesc această abordare înainte ca intervenţia să fie disponibilă pe scară largă publicului.
Aceştia estimează însă că, în viitor, această intervenţie va putea fi recomandată în cadrul unei clinici de kinetoterapie, iar reantrenarea mersului se va realiza în mod practic, în timpul activităţilor zilnice.
