Stomatologia modernă trece prin transformări rapide, alimentate de progresele în nanotehnologie, biomedicină şi inginerie a materialelor. De la tratamente minim invazive până la soluţii de regenerare a ţesuturilor dentare, cercetătorii explorează metode inovatoare pentru a îmbunătăţi sănătatea orală şi confortul pacienţilor. Noile tehnologii, precum utilizarea nanoroboţilor, promit să schimbe radical modul în care sunt prevenite şi tratate problemele dentare, oferind rezultate mai durabile şi intervenţii mai precise.
Un grup de cercetători de la Institutul Indian pentru Ştiinţă (IISc) din Bangalore, zonă considerată „Silicon Valley din India”, testează o tehnologie inovatoare bazată pe nanoroboţi capabili să pătrundă în canalele microscopice ale dinţilor şi să le sigileze, oferind protecţie nervilor şi reducând sensibilitatea dentară.
Spre deosebire de tratamentele tradiţionale, efectul acestora ar putea dura mult mai mult şi ar putea preveni inclusiv pătrunderea bacteriilor în dinţi afectaţi.
Hipersensibilitatea dentară, o durere ascuţită şi bruscă provocată de alimente sau băuturi fierbinţi, reci, dulci sau acre, afectează aproape una din patru persoane la nivel mondial.
Aceasta apare atunci când dentina, stratul de sub smalţul dintelui, devine expusă din cauza retragerii gingiilor sau eroziunii smalţului, ceea ce face ca tuburile microscopice din dentină, care conţin terminaţii nervoase, să fie mai sensibile la stimuli externi, cum ar fi alimentele sau băuturile reci sau calde, dar şi la periaj.
Roboţii microscopici, botezaţi CalBot, sunt particule magnetice de 400 de nanometri încărcate cu o formulă ceramică ce imită mediul natural al dintelui. Ghidaţi de un câmp magnetic extern, micii roboţi pătrund adânc în interior în canalele expuse din dinte, până la adâncimi de până la 300–500 micrometri, şi se autoasamblează în structuri asemănătoare cimentului dentar obturând fisurile şi protejând nervii.
Aceştia utilizează o clasă complet nouă de ciment bioceramic. Deşi bioceramicele sunt folosite pe scară largă în ortopedie şi stomatologie pentru proprietăţile lor de mineralizare, echipa şi-a dorit o soluţie adaptată pentru hipersensibilitate, o formulă care să poată pătrunde mai adânc în canalele microscopice expuse ale dintelui şi să ofere protecţie de durată, potrivit unui comunicat al IISc.
În experimentele de laborator efectuate pe dinţi umani, imaginile de înaltă rezoluţie au arătat că miniroboţii au reuşit să sigileze complet şi uniform canalele microscopice expuse din structura dintelui, sub acţiunea unui câmp magnetic aplicat timp de 20 de minute.
În testele pe animale, cercetătorii au observat că şoarecii cu sensibilitate dentară, care evitau consumul de apă rece, au reluat acest obicei după administrarea tratamentului într-un procent de 100%.
Cele mai multe abordări actuale, precum pastele de dinţi cu efect de reducere a sensibilităţii dentare, oferă doar o ameliorare superficială şi necesită reaplicare frecventă, în timp ce această inovaţie ar putea asigura o reducere de durată a disconfortului dintr-o singură aplicare, au raportat cercetătorii în revista Advanced Science.
Echipa speră ca acest tratament care urmează să fie testat pe oameni să poată oferi, în viitor, beneficii dincolo de reducerea hipersensibilităţii dentare, precum reducerea riscului de pătrundere a bacteriilor în carii şi în zonele cu leziuni dentare
„Nu am vrut să creăm o versiune puţin mai bună a ceea ce există deja. Am vrut o tehnologie care să rezolve o problemă reală într-un mod pe care nimeni nu l-a mai încercat până acum”, a declarat conducătorul studiului, dr. Shanmukh Peddi, cercetător postdoctoral la Institutul Indian de Ştiinţă din Bangalore, care este şi unul dintre fondatorii Theranautilus, o companie de nanotehnologie şi servicii medicale.