O descoperire recentă scoate în evidenţă un aspect important al uneia dintre cele mai agresive forme de cancer cerebral: glioblastomul. Un grup internaţional de cercetători a reuşit să identifice genele responsabile pentru felul în care celulele canceroase se răspândesc în ţesutul cerebral. Acest progres oferă o perspectivă mai detaliată asupra mecanismelor bolii şi deschide drumul către posibile terapii ţintite de nouă generaţie.
Glioblastomul este cel mai frecvent şi cel mai agresiv tip de cancer cerebral primar la adulţi, fiind cunoscut pentru faptul că se răspândeşte local în creier, în loc să formeze metastaze la distanţă.
Celulele care se răspândesc local în creier nu pot fi tratate eficient cu terapiile actuale, de aceea este foarte important să se înţeleagă cum are loc această răspândire, respectiv prin ce mecanisme celulare.
În studiul de faţă, publicat pe 19 iulie, în revista Nature Communications, cercetătorii au descoperit că unele celule tumorale tind să se dezvolte de-a lungul vaselor de sânge din creier, în timp ce altele se răspândesc difuz în ţesutul cerebral, iar această direcţie de răspândire depinde de tipul şi comportamentul biologic al celulelor tumorale.
„Am folosit o combinaţie de analiză detaliată a celulelor individuale şi de localizare a proteinelor în ţesuturi, atât în modele pe şoareci, cât şi în probe de tumori de la pacienţi. În funcţie de activitatea genelor din fiecare celulă, le-am clasificat în diferite tipuri, iar aceste tipuri s-au dovedit a fi strâns legate de modul în care celulele se răspândesc în creier”, a declarat autorul principal al studiului, prof. Sven Nelander, de la Departamentul de Imunologie, Genetică şi Patologie, citat într-un comunicat al Universităţii Uppsala, din Suedia.
Cercetătorii au descoperit trei gene importante care influenţează modul în care celulele tumorale se răspândesc în creier. Gena ANXA1 a fost legată de deplasarea celulelor de-a lungul vaselor de sânge, iar genele HOPX şi RFX4 au fost asociate cu răspândirea acestora în mod difuz, prin ţesutul cerebral.
În contextul glioblastomului, „în mod difuz” înseamnă că celulele canceroase nu urmează un traseu clar sau bine delimitat (cum ar fi vasele de sânge), ci se răspândesc dispersat, pătrunzând adânc şi neregulat în ţesutul cerebral din jur. Acest tip de răspândire face ca tumora să fie greu de localizat şi de îndepărtat complet prin tratamente precum chirurgia sau radioterapia, deoarece celulele sunt împrăştiate în mai multe zone ale creierului.
Pentru a evalua rolul acestor gene, cercetătorii au testat inactivarea lor în modele preclinice, ceea ce a dus la o schimbare a tiparului de invazie al tumorii, determinând ca celulele canceroase să se răspândească în alt mod în creier faţă de cum o făceau înainte.
De asemenea, în numeroase cazuri, durata de supravieţuire a animalelor folosite în experimente a fost extinsă.
Imagini în timelapse ale creierului embrionar de peşte-zebră, care arată mişcarea celulelor de glioblastom U3013MG marcate cu GFP şi tendinţa acestora de a se grupa în jurul vaselor de sânge, în contextul unei expresii crescute a genei ANXA1. Celulele respective au fost modificate genetic pentru a produce proteina fluorescentă verde (Green Fluorescent Protein - GFP). Această proteină emite lumină verde atunci când este expusă la lumină ultravioletă sau albastră şi este folosită în cercetare pentru a vizualiza şi urmări celulele la microscop în timp real, inclusiv cum se mişcă, unde se localizează şi cum interacţionează cu alte structuri - în acest caz, vasele de sânge din creierul embrionar al peştelui-zebră. Credit: Nature Communications (iulie 2025).
„Descoperirile noastre arată că glioblastomul nu este o boală omogenă, ci este alcătuit din mai multe tipuri de celule cu modele diferite de invazie. Înţelegerea şi controlul acestor modele deschide calea către noi tratamente ţintite", a menţionat prof. Nelander.
Cercetătorii au identificat, de asemenea, proteinele codificate de genele menţionate în mostrele de ţesut de la pacienţi.
În plus, au constatat că prezenţa ANXA1 şi RFX4 a fost corelată cu o supravieţuire mai scăzută, ceea ce indică faptul că aceste proteine ar putea avea valoare ca biomarkeri de prognostic.
Studiul a fost realizat în colaborare între cercetători de la Universitatea Uppsala, din Suedia, Queen Mary University din Londra, Marea Britanie, şi Institutul de Cancer Dana-Farber, din Boston, Statele Unite.
