CNAS asigură continuitatea tratamentului pacienţilor oncologici

CNAS asigură continuitatea tratamentului pacienţilor oncologici

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îi asigură pe pacienţii oncologici că monitorizează continuu modul de utilizare a bugetului aprobat pe toate domeniile de asistenţă medicală, iar în prezent nu există discontinuităţi în tratamentul de care aceştia beneficiază.

Echipa CNAS apreciază eforturile depuse de Ministerul Finanţelor pentru identificarea soluţiilor necesare în vederea achitării tuturor obligaţiilor scadente în luna august, în valoare de 2,8 miliarde lei. Totodată, CNAS utilizează toate pârghiile legale pentru a evita discontinuităţile în asigurarea tratamentelor medicale, până la aprobarea unei rectificări bugetare pozitive.

Având în vedere că începând cu luna septembrie creditele de angajament pentru medicamentele oncologice din contractele cost-volum nu sunt suficiente pentru acoperirea necesarului, CNAS a efectuat o redistribuire a acestor credite în valoare de 405 milioane lei, în conformitate cu solicitările spitalelor, astfel încât unităţile sanitare să poată acorda pacienţilor tratamentul corespunzător fără discontinuităţi.

În acelaşi scop, preşedintele CNAS, conf. univ. dr. Horaţiu-Remus Moldovan, a solicitat situaţia detaliată a derulării Programului Naţional de Oncologie în întreaga ţară, iar analiza datelor a arătat un management adecvat la nivelul sistemului naţional de sănătate, înregistrându-se probleme punctuale în unele unităţi sanitare din 7 judeţe şi din municipiul Bucureşti. Situaţia a fost monitorizată şi gestionată operativ, iar în acest moment tratamentele sunt acordate corespunzător tuturor pacienţilor oncologici.

Echipa CNAS acordă atenţie semnalării oricărei probleme apărute în acordarea serviciilor medicale decontate din FNUASS[1], în scopul intervenţiei prompte pentru soluţionarea acestora, asigurarea accesului neîntrerupt la tratamentele necesare şi continuă să acţioneze împreună cu partenerii instituţionali pentru furnizarea asistenţei medicale în condiţii optime pentru toţi pacienţii din România.


[1] Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, gestionat de CNAS.

 

viewscnt