România are două câştigătoare la ediţia de anul acesta a concursului internaţional de desene My Bright Smile™. Desenele premiate, realizate de Alesia Maria Ţiţimeaua şi Irina Maria Cocoş – eleve ale Şcolii gimnaziale nr. 24 „Ion Jalea” din Constanţa – au fost alese de juriul de la New York şi vor fi incluse în calendarul global Colgate.
Din anul 2017, ţara noastră s-a aflat în fiecare an pe podiumul acestui concurs la care participă copii cu vârste între 6 şi 9 ani cu desene inspirate din lecţiile de igienă orală desfăşurate în cadrul Programului Şcolar Colgate. Anul acesta, România a reuşit performanţa obţinerii a două premii dintre cele 12. Alesia Maria Ţiţimeaua (7 ani) şi Irina Maria Cocoş (6 ani) au fost răsplătite, fiecare, cu câte o bursă Colgate My Bright Smile™ în valoare de 250 de dolari, iar clasele din care cele două fetiţe fac parte cu câte o bursă de 500 de dolari.
”Îmi place să pictez şi să zâmbesc, îmi plac culorile şi sunetul valurilor mării”, marturiseşte Alesia, al cărei talent a fost recunoscut şi cu ocazia altor competiţii de desen.
”Recunoaşterea internaţională primită este o realizare pentru noi. Atunci când părinţii se implică în educaţia copiilor, cei mici au mai multe şanse pe viitor”, spune George Ţiţimeaua, tatăl micuţei artiste.
Bucuria succesului este împărtăşită şi de învăţătoarea Alesiei, Diana Tănase: „Este o bucurie şi o satisfacţie extraordinară să vedem rezultatele activităţilor noastre. Noi, dascălii, ne dorim ca elevii noştri să aibă cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru viaţă, iar educaţia dentară este un element important pentru o viaţă împlinită.”
Cealaltă câştigătoare a concursului, Irina, care în afară de desen mai este pasionată de muzică şi de dans, i-a făcut pe părinţi şi pe învăţătoarea ei să fie mândri de ea.
„Sunt mândră şi fericită pentru rezultatele Irinei. Recunoaşterea internaţională a talentului ei ne face să ne implicăm tot mai mult în activităţile artistice, iar ei îi dă curaj să exerseze cât mai mult”, a spus Adina Cocoş, mama Irinei.
Anul acesta, lecţii de sănătate orală pentru încă 300.000 de copii
Programul Şcolar Colgate este desfăşurat în ţara noastră din 1993, iar din 2015 este în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România şi cu sprijinul Asociaţiei Naţionale de Stomatologie Pediatrică din România. Anul acesta, programul are în vedere un număr de 300.000 de elevi, iar în primăvară a ajuns deja la 100.000 de copii din 13 judeţe (Timiş, Sălaj, Gorj, Vâlcea, Mureş, Braşov, Dâmboviţa, Teleorman, Buzău, Călăraşi, Ialomiţa, Iaşi şi Vaslui).
Astfel, cei 300.000 de copii vor primi în 2021 lecţii de sănătate orală de la voluntarii Crucii Roşii Române, care îi vor învăţa cum să se spele corect pe dinţi şi cum să aibă grijă de sănătatea acestora, cât de importantă este schimbarea periodică a periuţei dentare, dar şi vizita la medicul stomatolog. După fiecare lecţie, copiii şi părinţii lor primesc din partea Colgate România produse pentru îngrijirea dinţilor, un pliant cu sfaturi şi un calendar în care să bifeze, dimineaţa şi seara, că s-au spălat împreună pe dinţi.
„Educaţia pentru sănătate orală începută la şcoală trebuie să continue şi acasă. Implicarea părinţilor şi exemplul personal sunt la fel de importante ca şi informaţiile primite de elevi în clasă. De aceea, salutăm iniţiativa Crucii Roşii Române care, în colaborare cu Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România şi cu suportul Colgate, au iniţiat grupul de educaţie «DINŢI şi părinţi»”, a subliniat şi Zoia Ghiţă, cadru didactic, învăţătoarea Irinei Maria Cocoş, una dintre cele două câştigătoare ale concursului internaţional de desene My Bright Smile™.
Dinţi şi părinţi, grup de educaţie stomatologică pentru toată familia
„DINŢI şi părinţi” este un proiect care face parte din Programul Şcolar Colgate „Bright Smiles, Bright Future”. Acesta este un grup dedicat educaţiei stomatologice pentru copii cu zâmbete sănătoase, lansat pe Facebook de Crucea Roşie Română în parteneriat cu Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România. Părinţii sunt invitaţi să se înscrie în acest grup, unde vor afla informaţii despre sănătatea orală a întregii familii din materialele informative postate periodic.
Programul Şcolar Colgate este parte integrantă a iniţiativei globale Colgate Bright Smiles, Bright Futures™. Peste 50 de milioane de copii din 80 de ţări au beneficiat de educaţie privind igiena orală şi au primit produse de îngrijire adecvate de la iniţierea programului în 1991, la nivel global.
Despre Colgate-Palmolive
Colgate-Palmolive este liderul mondial în îngrijirea orală, cu scopul de a îmbunătăţi sănătatea orală în lumea întreagă. Compania are branduri de top în categorii de paste de dinţi şi periuţe de dinţi în diferite părţi ale lumii, branduri recunoscute pe plan internaţional: Colgate®, Colgate Total®, Maximum Cavity Protection plus Sugar Acid Neutraliser™, Sensitive Pro-Relief™, Max White One®, Elmex®, Meridol® şi Duraphat®. Dezvoltarea cu succes a Colgate-Palmolive continuă prin lansarea de produse inovatoare şi un angajament puternic faţă de dentişti, pacienţi şi comunităţile lor. Colgate-Palmolive România se implică activ şi investeşte anual într-o serie de programe educaţionale adresate publicului larg, în care sunt implicate mediile universitare şi profesionale medicale, toate având ca scop îmbunătăţirea parametrilor sănătăţii orale pentru populaţia din România.
Pentru mai multe informaţii despre proiectele şi produsele Colgate®, vizitaţi website-ul companiei www.colgate.ro, iar pentru informaţii specializate accesaţi www.colgateprofessional.ro.
Pentru a afla mai multe despre Programul Şcolar Colgate, dedicat sănătăţii orale – Bright Smiles, Bright Futures® – vă rugăm să vizitaţi http://www.programscolarcolgate.ro.
Despre Crucea Roşie Română
Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, organizaţie umanitară care funcţionează neîntrerupt din 1876 în scopul prevenirii şi alinării suferinţelor oamenilor, fără nicio deosebire în ceea ce priveste naţionalitatea, rasa, religia, vârsta, sexul, apartenenţa militară, socială sau politică.
Prin activităţile pe care le desfăşoară contribuie şi la ameliorarea stării de sănătate, la prevenirea îmbolnăvirilor şi la alinarea suferinţelor prin programe de întrajutorare în beneficiul colectivităţii.
Proiectul de educaţie pentru sănătate desfăşurat împreună cu Colgate este parte din această componentă importantă a activităţii organizaţiei.
Mai multe informaţii despre Crucea Roşie Română sunt disponibile pe www.crucearosie.ro.
Despre Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România
Asociaţia Naţională de Stomatologie Pediatrică din România (ANSPR) este organizaţia profesioniştilor din medicină dentară pediatrică din România, afiliată la IAPD (International Association of Paediatric Dentistry), asociaţie internaţională care, prin organizaţiile naţionale din cele 75 de ţări membre, cuprinde peste 6000 de medici stomatologi. ANSPR funcţionează sub forma unui forum pentru medicii stomatologi pediatri sau pentru oricare alţi practicieni de medicină dentară interesaţi de tratarea copiilor.