Cancerul pulmonar este cea mai frecventă cauză de deces prin cancer la nivel mondial, provocând mai multe victime decât cancerul de sân şi cel de prostată la un loc[1]. În fiecare an, peste 2 milioane de pacienţi sunt diagnosticaţi cu această boală, dintre care aproximativ 470.000 în Europa. Deşi terapiile oncologice au cunoscut progrese semnificative, rata de supravieţuire la 5 ani pentru cancerul pulmonar rămâne la doar 18%, cea mai scăzută dintre toate tipurile frecvente de cancer. Principala provocare rămâne diagnosticul tardiv – majoritatea pacienţilor fiind depistaţi în stadii avansate, când opţiunile terapeutice sunt limitate.
În acest context, MONZA ARES, cea mai mare reţea privată de cardiologie din România, lansează în parteneriat cu Dr. Mihai Alexe (medic primar pneumologie, cu competenţă în bronhologie) primul Departament complet de Bronhologie Terapeutică Intervenţională şi Diagnostică din mediul privat.
Recent, Spitalul Monza a fost dotat cu ultimul model de bronhoscop Olympus BF-1TH1100, platforma EVIS X1 + EBUS radial şi liniar, reprezentând standardul de referinţă în diagnosticarea şi stadializarea cancerului pulmonar. Aparatura de ultimă generaţie menţionată permite: acces până la cele mai greu de atins zone ale plămânilor, diagnostic avansat şi rapid, efectuarea de proceduri avansate de bronhoscopie clasică şi intervenţională. Pentru pacienţi, avantajele sunt majore: o singură procedură pentru diagnostic şi stadializare, în acelaşi spital, risc minim de complicaţii, confort şi recuperare optimă.
„Prin lansarea acestui departament unic în mediul privat, consolidăm angajamentul Grupului MONZA ARES de a aduce pacienţilor soluţii medicale la cel mai înalt nivel. Investiţia în aparatură de ultimă generaţie şi parteneriatul cu Dr. Mihai Alexe, unul dintre cei mai respectaţi specialişti în bronhologie, ne permit să oferim pacienţilor o experienţă completă: pneumologie – evaluare clinică, diagnostic şi monitorizare; bronhologie diagnostică şi intervenţională terapeutică – proceduri minim invazive de diagnostic şi tratament endoscopic; chirurgie toracică – opţiuni chirurgicale avansate pentru cazurile complexe. Este încă un pas prin care demonstrăm că inovaţia, tehnologia şi expertiza pot transforma radical experienţa medicală a pacienţilor noştri”, a declarat Dr. Geanina Durigu, CEO al Grupului MONZA ARES.
„Bronhologia intervenţională şi diagnostică de ultimă generaţie îmbunătăţeşte modul în care putem diagnostica şi trata afecţiunile respiratorii. Cu ajutorul noii tehnologii şi al experienţei echipei noastre, putem identifica rapid şi corect probleme complexe şi putem interveni minim invaziv, reducând riscurile, crescând confortul pacientului şi accelerând recuperarea. Este o abordare modernă, centrată pe pacient, care aduce medicina de vârf mai aproape de oameni”, a completat Dr. Mihai Alexe.
Expertiza Dr. Mihai Alexe
Cu o experienţă de peste 25 de ani în pneumologie şi bronhologie, Dr. Mihai Alexe a efectuat peste 50.000 de bronhoscopii (flexibile şi rigide), inclusiv peste 1.900 de bronhoscopii rigide la copii şi adulţi, fiind implicat în proceduri complexe precum extragerea corpurilor străine, dilataţii traheobronşice, rezecţii endobronşice şi stentări traheobronşice (peste 210 cazuri), fiind consacrat ca formator pentru specialişti în bronhoscopie din întreaga ţară. Este, de asemenea, un inovator în tratamentul curativ non-chirurgical al stenozelor traheale benigne (peste 140 de cazuri) şi în rezolvarea non-chirurgicală a dehiscenţelor postoperatorii de bont bronşic. Membru activ al Societăţii Române de Pneumologie, deţine funcţia de Preşedinte al Secţiunii de Bronhologie şi este membru al Consiliului SRP. Din ianuarie 2025, ocupă funcţia de Medic Şef al Laboratorului de Endoscopie Bronşică al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Bucureşti.
Gamă completă de proceduri disponibile
Departamentul de Bronhologie Terapeutică Intervenţională şi Diagnostică din cadrul Spitalului Monza oferă o paletă completă de proceduri bronhoscopice, de la bronhoscopii de rutină şi biopsii, până la tehnici diagnostice şi intervenţionale avansate (EBUS radial şi liniar, dezobstrucţii, dilatări şi stentări traheobronşice).
[1] World Health Organization (WHO). GLOBOCAN 2020. https://gco.iarc.fr/today/data/factsheets/cancers/15-Lung-fact-sheet.pdf, December2020