Sanofi CHC susţine campania #SelfCarePromise

Sanofi CHC susţine campania #SelfCarePromise

Sanofi Consumer HealthCare (CHC) pledează pentru importanţa îngrijirii personale, cu un rol esenţial nu doar la nivel individual, ci şi pentru sănătatea publică şi pentru sustenabilitatea sistemelor de sănătate. Anul acesta, de Ziua Internaţională a Îngrijirii Personale, Sanofi CHC susţine campania iniţiată de Global Self-Care Federation (GSCF) -#PromisiuneaDeÎngrijirePersonală (#SelfCarePromise) şi încurajează publicul larg să îşi asume angajamentul de a adopta cel puţin un comportament nou în rutina zilnică pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate.

Ziua Internaţională a Îngrijirii Personale este marcată în fiecare an pe 24 iulie şi este un prilej bun pentru a evidenţia importanţa practicilor de autoîngrijire. Pe măsură ce lumea se redeschide treptat şi se adaptează la impactul pe care îl are pandemia Covid-19, adoptarea acţiunilor de îngrijire personală ar trebui să rămână o prioritate. Mai mult ca oricând, preocuparea pentru menţinerea sănătăţii nu este un lux, ci o necesitate, bazându-se pe responsabilitatea socială colectivă pentru reducerea şi prevenirea bolilor.

„Din fericire, astăzi multe probleme de sănătate pot fi deja diagnosticate şi gestionate prin intervenţii de autoîngrijire. A intregra îngrijirea sănătăţii personale în rutina zilnică poate produce beneficii pe termen lung pentru sănătate, atât pentru individ, cât şi pentru societate în ansamblu.

Vă invit să reflectaţi în ce acţiune benefică pentru îmbunătăţirea sau menţinerea sănătăţii voastre sunteţi dispuşi să vă implicaţi – şi chiar să vă înscrieţi pe platforma campaniei #PromisiuneaDeÎngrijirePersonală – insuflându-le această atitudine şi persoanelor dragi de lângă voi, pentru ca impactul să fie şi mai mare.

În ceea ce mă priveşte, promisiunea mea este aceea de a practica mai des gândirea pozitivă şi de a acorda o mai mare atenţie mişcării fizice în perioada următoare”, a declarat Iulia Roşian, Consumer Healthcare General Manager, Sanofi Romania & Moldova.

Despre Sanofi

Sanofi este o companie biofarmaceutică globală dedicată sănătăţii umane. Prevenim afecţiuni cu ajutorul vaccinurilor şi punem la dispoziţie tratamente inovatoare pentru a combate durerea şi a alina suferinţele. Suntem alături de cei care suferă de boli rare, dar şi lângă milioanele de oameni care au o boală cronică.

Cu ajutorul a peste 100.000 de angajaţi în 100 de ţări, Sanofi transformă inovaţia ştiinţifică în soluţii pentru sănătate peste tot în lume.

viewscnt