Sănătatea cavităţii bucale şi funcţia rinichilor sunt strâns legate, potrivit unei analize a studiilor existente, care indică o relaţie complexă între cele două, cu posibile implicaţii pentru îngrijirea pacienţilor cu boli cronice.
O analiză de amploare, realizată de cercetători de la University of Cincinnati (UC) College of Medicine, arată că există dovezi tot mai consistente privind legătura dintre boala cronică de rinichi şi afecţiunile orale, în special boala parodontală.
Studiul, publicat în revista BMC Nephrology, a integrat date din peste 150 de lucrări ştiinţifice, inclusiv studii observaţionale, meta-analize şi studii intervenţionale.
Autorii evidenţiază existenţa unei relaţii în care cele două tipuri de afecţiuni se influenţează reciproc.
Cercetătorii sugerează că această legătură este susţinută de mai multe mecanisme, printre care dereglarea sistemului imunitar, disfuncţia endotelială (îngustarea vaselor de sânge), dezechilibrul microbiotei orale şi inflamaţia sistemică.
Boala parodontală şi boala cronică de rinichi împărtăşesc căi inflamatorii comune, care pot contribui la progresia ambelor afecţiuni.
Inflamaţia sistemică este asociată şi cu un grup de trei afecţiuni frecvent întâlnite: diabetul zaharat, bolile cardiovasculare şi hipertensiunea arterială, componente ale sindromului metabolic. Potrivit autorilor, pacienţii cu boală renală prezintă un risc crescut pentru aceste afecţiuni în toate stadiile bolii. Acest grup de boli evoluează interdependent: diabetul şi hipertensiunea accelerează deteriorarea funcţiei renale, iar bolile cardiovasculare devin un factor major de risc.
În acelaşi timp, boala cronică de rinichi creşte riscul de complicaţii legate de controlul glicemiei, administrarea tratamentelor şi necesitatea unor îngrijiri complexe.
Analiza arată că severitatea bolilor orale creşte odată cu progresia bolii renale, iar datele existente susţin o relaţie biologică plauzibilă între cele două.
Totuşi, autorii subliniază că sunt necesare studii prospective şi clinice bine concepute pentru a clarifica modul în care apare relaţia de cauzalitate şi cât de puternică este.
În prezent, mulţi medici tratează sănătatea orală separat de bolile cronice, fără a o integra într-o strategie terapeutică mai largă. Această abordare poate limita identificarea precoce a riscurilor şi optimizarea îngrijirii.
Situaţia este deosebit de importantă pentru pacienţii aflaţi în dializă sau pe listele de aşteptare pentru transplant renal.
Înainte de transplant, evaluarea stomatologică este obligatorie, iar infecţiile orale netratate pot întârzia intervenţia şi pot deveni un obstacol, ce poate fi evitat. Pentru unii pacienţi, evaluarea pentru transplant este primul moment în care sunt trimişi la medicul stomatolog în cadrul îngrijirii bolii renale.
Autorii subliniază necesitatea monitorizării mai atente a sănătăţii orale la pacienţii care fac dializă şi a unui control mai bun al inflamaţiei parodontale.
Cercetătorii propun integrarea mai strânsă a îngrijirii orale şi renale în sistemele medicale, prin dezvoltarea unor cadre comune de tratament pe întreg parcursul bolii cronice de rinichi.
Implementarea unor protocoale standardizate şi îmbunătăţirea schimbului de date între specialităţi ar putea permite intervenţii mai timpurii şi ar putea reduce costurile pentru pacienţi.
Interesul pentru acest subiect este în creştere în rândul comunităţii medicale.
Un articol semnat de aceiaşi autori în publicaţia Kidney News a fost selectat printre cele mai importante cinci articole ale anului 2025, iar un alt text, publicat în International Dental Journal la finalul anului 2025, subliniază necesitatea unor schimbări de politici pentru integrarea sănătăţii orale în îngrijirea bolii renale.
De asemenea, autorii, împreună cu experţi în stomatologie şi nefrologie, au lansat iniţiativa Oral-Kidney Collaborative for Advancing Research and Evidence, care urmăreşte dezvoltarea cercetării, colaborării clinice şi politicilor publice în acest domeniu.
