O echipă de cercetători din Statele Unite propune o abordare terapeutică radical diferită pentru boala Alzheimer, sugerând că declinul cognitiv, considerat mult timp ireversibil, ar putea fi, în anumite condiţii, recuperat. Rezultatele provin din studii pe modele animale şi indică o posibilă schimbare de direcţie în tratamentul acestei afecţiuni neurodegenerative.
Boala Alzheimer rămâne principala cauză de demenţă la nivel mondial, iar tratamentele disponibile reuşesc în prezent doar să încetinească evoluţia bolii. Cercetări recente indică însă o posibilă schimbare de direcţie, printr-o strategie care vizează mecanismele moleculare de bază ale bolii, nu doar manifestările sale.
Un nou compus experimental ar putea modifica modul în care este tratată boala Alzheimer, propunând o abordare diferită de terapiile actuale, care se concentrează în principal pe eliminarea plăcilor de beta-amiloid.
Studiul a fost realizat de cercetători de la Institutul de Neuroştiinţe al Universităţii din Barcelona, din Spania, şi a fost publicat în revista Molecular Therapy.
În prezent, medicamentele bazate pe anticorpi monoclonali, precum lecanemab şi donanemab, pot încetini declinul cognitiv dacă sunt administrate în stadii precoce, însă nu există dovezi că ar putea inversa evoluţia bolii la om.
De asemenea, terapiile care vizează proteina tau nu au demonstrat o eficienţă semnificativă. Aceste limite i-au determinat pe cercetători să reevalueze ipoteza clasică, potrivit căreia acumularea de proteine este cauza principală a bolii.
Noul compus experimental, denumit FLAV-27, acţionează asupra unui mecanism diferit, prin intervenţia asupra epigenomului neuronal.
Epigenomul reprezintă ansamblul modificărilor chimice care reglează activitatea genelor fără a schimba structura ADN-ului. Prin această abordare, cercetătorii urmăresc influenţarea modului în care genele funcţionează în celulele nervoase.
„Compusul FLAV-27 reprezintă o abordare inovatoare şi promiţătoare în boala Alzheimer, având potenţialul de a modifica evoluţia bolii, deoarece nu acţionează doar asupra simptomelor sau asupra unui singur biomarker patologic, ci direct asupra mecanismelor moleculare care stau la baza acesteia”, notează autoarea principală Aina Bellver-Sanchis, specialist în biologie moleculară la Institutul de Neuroştiinţe al Universităţii din Barcelona, citată într-un comunicat.
FLAV-27 este primul inhibitor de acest tip care ţinteşte enzima 2 metiltransferaza N a lizinei histonelor din eucromatină, cunoscută şi sub denumirea G9a. Această enzimă este implicată în reglarea epigenetică la nivel cerebral şi poate inhiba gene importante pentru dezvoltarea neuronilor, plasticitatea sinaptică şi procesele de memorie.
Compusul acţionează prin blocarea unei molecule numite S-adenozilmetionină, necesară pentru funcţionarea enzimei G9a. În absenţa acestei molecule, influenţa enzimei asupra expresiei genelor este redusă.
Cercetătorii au observat că inhibarea G9a contribuie la reducerea dereglărilor epigenetice asociate bolii Alzheimer şi la restabilirea funcţionării normale a celulelor nervoase.
Rezultatele obţinute până în prezent provin din experimente pe celule şi modele animale. În celule cerebrale de şoarece cultivate în laborator, FLAV-27 a redus acumulările de beta-amiloid şi proteine tau. Într-un alt model experimental, realizat pe nematodul (vierme mic) Caenorhabditis elegans, compusul a îmbunătăţit mobilitatea, a prelungit durata de viaţă şi a crescut respiraţia mitocondrială, un proces esenţial pentru producerea de energie în celule.
În modele de şoarece cu forme precoce şi tardive de Alzheimer, tratamentul a dus la restabilirea memoriei, a comportamentului social şi a funcţiei sinapselor, structuri care permit comunicarea între neuroni.
Cercetătorii consideră că aceste rezultate sugerează posibilitatea inversării declinului cognitiv în aceste modele experimentale.
Autorii studiului subliniază că acest efect ar putea indica faptul că dereglările epigenetice reprezintă un mecanism central al bolii, care leagă diferitele modificări patologice observate în Alzheimer, şi nu doar o consecinţă a acestora.
Compusul nu a fost testat până în prezent la oameni. Cercetătorii atrag atenţia că, deşi rezultatele sunt promiţătoare, aplicarea clinică la pacienţi este de durată. Înainte de iniţierea studiilor clinice, sunt necesare teste suplimentare de siguranţă şi studii de toxicologie pe mai multe specii animale, precum şi parcurgerea etapelor de reglementare.
