Indiciu cheie pentru ceea ce cauzează cancerul, descoperit de cercetători australieni

Indiciu cheie pentru ceea ce cauzează cancerul, descoperit de cercetători australieni

De ce unii oameni fac cancer? O cercetare „revoluţionară" a descoperit o nouă posibilă cauză a cancerului care provine din interiorul organismului uman. Cercetătorii australieni au făcut legătura între ARN-urile circulare şi mutaţiile ADN-ului.

Cercetătorii australieni din domeniul cancerului au făcut o legătură  importantă între riscul de cancer al unei persoane şi funcţiile ARN-ului circular, o familie de fragmente genetice descoperite recent şi prezente în celulele umane.

Un nou studiu condus de universitatea Flinders, şi publicat joi, în Cancer Cell, a descoperit că ARN-uri circulare specifice, aflate în organismul uman se pot lipi de ADN-ul din celulele şi pot provoca mutaţii ale acestuia care duc la apariţia cancerului.

„În timp ce factorii de mediu şi cei genetici au fost consideraţi de multă vreme drept principalii factori care contribuie la apariţia cancerului, această descoperire revoluţionară - pe care noi o numim ER3D (deteriorarea ADN-ului de către ARN endogen) - deschide un domeniu complet nou de cercetare în domeniul medical şi al biologiei moleculare", a declarat profesorul Simon Conn, de la universitatea Flinders, care conduce laboratorul de ARN circular în cancer, de la Institutul de Sănătate şi Cercetare Medicală Flinders.

„Acesta este primul exemplu de moleculă genetică prezentă în interiorul multora dintre noi care are capacitatea de a produce mutaţii în propriul nostru ADN şi de a conduce cancerul din interior", a precizat omul de ştiinţă.

Noua descoperire indică fapătul că aceste molecule pot fi noi ţinte terapeutice şi markeri ai bolii într-un stadiu foarte timpuriu, „când probabilitatea de a vindeca cancerele este mult mai mare", spun cercetătorii.

Studiul a comparat analizele de sânge neonatale (cardurile Guthrie) ale bebeluşilor care au ajuns să dezvolte leucemie acută în copilărie cu cele ale copiilor care nu au prezentat nicio tulburare de sânge.

S-a constatat că un ARN circular specific era prezent la niveluri mult mai ridicate la naştere, înainte de apariţia simptomelor de leucemie.

Descoperirile sugerează că abundenţa moleculelor de ARN circular în celulele anumitor indivizi este un factor determinant major în ceea ce priveşte motivul pentru care aceştia dezvoltă aceste gene sau oncogene specifice care cauzează cancerul, iar alţii nu.

„ARN-urile circulare se pot lega de ADN în mai multe locuri diferite într-o serie de celule", spune profesorul Conn.

Prin legarea la ADN în locuri specifice, aceste ARN-uri circulare provoacă o serie de modificări care culminează cu ruperea ADN-ului pe care celula trebuie să îl repare pentru a supravieţui, explică el.

„Această reparare nu este întotdeauna perfectă şi poate duce la mici mutaţii, cum ar fi un cuvânt scris greşit în cadrul unei cărţi, sau, mai rău, la mutaţii foarte, foarte mari şi devastatoare", a exemplificat el.

Potrivit cercetătorului, având în vedere că ARN-urile circulare sunt, de asemenea, capabile să modifice locaţia fizică a ADN-ului rupt în cadrul nucleului celular, două regiuni distincte ale ADN-ului pot fi lipite împreună în timpul procesului de reparare - ca şi cum ar fi ruperea a două cărţi diferite şi lipirea lor împreună.

Autorul principal, dr. Vanessa Conn, spune că mai multe ARN-uri circulare par să acţioneze în tandem, provocând rupturi în mai multe locuri din ADN.

„Acest proces, numit translocaţie cromozomială, este o problemă majoră pentru celulă, deoarece duce la fuziuni de gene care pot transforma efectiv celula dintr-o celulă normală într-o celulă canceroasă", spune ea.

Acest lucru a fost demonstrat în două tipuri diferite de celule şi s-a constatat că acest lucru a condus la apariţia rapidă a leucemiei agresive, a precizat cercetătoarea.

Fuziunile de gene care apar în urma acţiunii acestor ARN-uri circulare se află în „puncte fierbinţi" bine cunoscute în mutaţiile din leucemie, un cancer al sângelui.

Acesta este un considerent important în Australia, care are cea mai mare incidenţă a leucemiei din lume, aproximativ 35.000 de australieni trăind în prezent cu această boală.

Aceste fuziuni genetice au fost folosite de mulţi ani de către medicii din întreaga lume pentru a ghida opţiunile de tratament, deoarece se ştie că înrăutăţesc prognosticul pacientului care le are, spun cercetătorii.

Cu toate acestea, până în prezent nu se ştia cum apar aceste mutaţii, chiar dacă la pacienţi au fost găsite peste 100 de fuziuni cunoscute.

„Nu este surprinzător faptul că nu numai în leucemie are loc procesul ER3D", spune dr. Conn.

„Avem acum dovezi că ER3D nu se limitează la leucemie, ci apare şi la alte tipuri de cancer şi boli umane", spune ea.

Echipa de cercetare de la universitatea Flinders continuă studiul pentru a investiga rolul ARN-urilor circulare în cancer şi în alte boli.

(Foto articol: Echipa de cercetători, profesorul Simon Conn şi soţia sa, dr. Vanessa Conn, de la Centrul Flinders pentru inovare în domeniul cancerului, a studiat rolul ARN-urilor circulare în deteriorarea ADN-ului şi în formarea genelor cancerului. Credit: Fundaţia Flinders.

viewscnt