Cercetătorii dezvoltă fire de sutură capabile să elibereze treptat medicamente antiinflamatoare direct la locul rănii. Această abordare ar putea reduce inflamaţia locală şi ar putea îmbunătăţi procesul de vindecare, fără a depinde de tratamentele administrate oral.
Tăieturile profunde, rezultate în urma accidentelor sau intervenţiilor chirurgicale, necesită de obicei suturi, urmate de administrarea de antiinflamatoare orale, precum ibuprofenul. Aceste medicamente reduc durerea, dar nu acţionează direct asupra plăgii. Ca urmare, zona suturii se poate inflama, ceea ce poate încetini vindecarea şi poate favoriza apariţia cicatricilor.
Cercetători de la Ouachita Baptist University lucrează la dezvoltarea unor suturi încărcate cu medicamente antiinflamatoare, care să livreze substanţa activă direct la locul leziunii.
Motivaţia proiectului vine şi din observaţii clinice. În proceduri precum reconstrucţia mamară, care implică anastomoza (coaserea vaselor de sânge), inflamaţia la nivelul suturii poate duce rapid la închiderea vasului şi la eşecul intervenţiei. Acest lucru poate provoca cicatrici, redeschiderea rănii, infecţii sau chiar necroza ţesuturilor din jur.
În laborator, cercetătorii folosesc polimeri obţinuţi prin electrofilare, un proces în care soluţiile polimerice sunt transformate, sub acţiunea unui câmp electric de înaltă tensiune, în nanofibre fine. Aceste materiale pot fi modelate în diverse forme, inclusiv suturi resorbabile, şi pot susţine regenerarea ţesuturilor.
Un exemplu este polidioxanona, un polimer deja utilizat pentru firele chirurgicale resorbabile. Materialul nu interacţionează cu ţesuturile vii şi îşi păstrează rezistenţa timp de câteva săptămâni. După vindecare, se degradează în molecule mai simple, care sunt eliminate din organism.
În cercetări anterioare, firele din polidioxanonă au fost acoperite cu antiinflamatoare prin imersie în soluţii medicamentoase. Totuşi, medicamentul nu aderă suficient de bine la material şi este eliberat rapid în organism. Această eliberare precoce poate interfera cu formarea colagenului, proteina esenţială pentru refacerea structurii ţesuturilor, care se produce în mod activ între a doua şi a patra săptămână după intervenţie.
Pentru a evita acest dezavantaj, cercetătorii au combinat polidioxanona cu un alt polimer, capabil să interacţioneze cu medicamentele antiinflamatoare în timpul procesului de electrofilare. Substanţele active sunt legate prin legături covalente, care se descompun treptat. Astfel, medicamentul este eliberat lent, pe parcursul mai multor săptămâni.
Echipa testează diferite tipuri de polimeri pentru a determina viteza de eliberare a medicamentelor şi modul în care aceasta poate fi controlată.
Noile suturi ar putea elimina necesitatea administrării regulate de antiinflamatoare orale şi ar putea creşte rata de succes a procedurilor chirurgicale, prin reducerea inflamaţiei şi a cicatricilor.
În etapele următoare, cercetătorii urmăresc să adapteze materialele obţinute la dimensiuni şi proprietăţi mecanice adecvate utilizării chirurgicale. De asemenea, echipa intenţionează să testeze aceste suturi în modele animale, pentru a evalua modul în care eliberarea medicamentului se modifică atunci când materialul este produs în cantităţi mai mari şi utilizat în condiţii reale, precum şi dacă anumite afecţiuni preexistente ale pacienţilor îi pot influenţa eficienţa.
În paralel, sunt explorate şi alte combinaţii de polimeri biomedicali. De exemplu, integrarea unor componente antibacteriene ar putea face suturile rezistente la infecţii, iar asocierea cu materiale care susţin formarea colagenului ar putea accelera refacerea ţesuturilor.
Rezultatele au fost prezentate în cadrul reuniunii de primăvară a American Chemical Society.
