ANMCS a acreditat 8 spitale în noiembrie, din care 3 în categoria a II-a

ANMCS a acreditat 8 spitale în noiembrie, din care 3 în categoria a II-a

Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a încadrat 8 spitale cu paturi publice şi private în categorii de acreditare în luna noiembrie, din care 3 unităţi au fost încadrate în categoria a II-a, cu recomandări. 

Autoritatea Naţională de Managament al Calităţii în Sănătate este instituţia care se ocupă cu acreditarea unităţilor sanitare din România.

Astfel, potrivit unui ordin al preşedintelui ANMCS publicat miercuri în Monitorul Oficial, din cele 8 unităţi medicale încadrate în categorii de acreditare, 3 au fost încadrate în categoria a II-a (cu recomandări): Penitenciar Spital Dej, Rom Gesta Constanţa şi Clinica Palade Bacău.

Spitalele au primit acreditarea pentru o perioadă de cinci ani, cel mai mare punctaj – de 81,1% – fiind obţinut de Clinica Palade Bacău.

Din celelalte 5 spitale, două au fost încadrate în categoria a III-a (Spitalul Orăşenesc Zimnicea (jud. Teleorman) şi Aqua Med Consulting Constanţa), unul în categoria a IV-a (Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa) şi două în categoria a V-a, care înseamnă prelungirea procesului de acreditare (Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel, jud. Timiş, şi Spitalul Municipal Calafat, jud. Dolj).

CATEGORII DE ACREDITARE

În România există 6 categorii de acreditare: Categoria I – acreditat; Categoria II – acreditat cu recomandări; Categoria III – acreditat cu rezerve; Categoria IV – acreditat cu încredere redusă; Categoria V – decizie de prelungire a procesului de acreditare; Categoria VI – neacreditat.

România nu are în prezent niciun spital clasificat în categoria I de acreditare. Primele unităţi medicale cu cel mai înalt grad de clasificare ar putea fi cele trei spitale regionale care urmează să fie construite în următorul deceniu la Iaşi, Cluj şi Craiova.

Din 17 octombrie 2019, toate spitalele din România sunt obligate să afişeze la intrare şi pe paginile lor de internet care este categoria lor de acreditare sau, în cazul în care nu au fost încă evaluate, că sunt în curs de acreditare.

Noua obligaţie este introdusă printr-un ordin al preşedintelui ANMCS, publicat în 17 septembrie 2019 în Monitorul Oficial.

viewscnt