Caz de infecţie cu hantavirus, confirmat la Spitalul "Parhon" din Iaşi

Caz de infecţie cu hantavirus, confirmat la Spitalul "Parhon" din Iaşi

Un caz de infecţie cu hantavirus, un virus transmis la om de rozătoare, a fost confirmat la Spitalul "Dr. C. I. Parhon" din Iaşi. Este vorba de un bărbat în vârstă de 72 de ani din judeţul Neamţ, care a fost adus la unitatea medicală.

Bărbatul a fost redirecţionat de la Spitalul din Târgu Neamţ pentru că avea stări de greaţă, vărsături, şi o stare generală proastă, cu anurie şi hematurie.

"Din păcate, a fost confirmată infecţia cu hantavirus. Pacientul avea expunere la acest tip de infectare virală. Casa acestuia se află la 50 de metri de pădure. Cu trei săptămâni înainte de debutul simptomelor bolii a fost în pădure la tăiat lemne. Posibil să se fi infectat atunci", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului din Iaşi, Ionuţ Nistor, citat de Agerpres.

Hantavirusul este un virus care provoacă o boală infecţioasă şi care se transmite de la şoarecii de pădure, prin contact cu materiile fecale sau urina acestor animale.

În România, cazurile de infecţie cu hantavirus sunt rare, spre deosebire de alte state din centrul sau nordul Europei. Potrivit datelor Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), în România au fost confirmate 4 cazuri de infecţie cu hantavirus în 2019, după ce anterior a fost semnalat un singur caz în 2018.

La nivelul Uniunii Europene au fost confirmate 4.035 de cazuri de infecţie cu hantavirus în 2019, cele mai multe cazuri fiind raportate în Germania (1.534) şi Finlanda (1.256).

viewscnt