Identificarea rapidă şi corectă a sepsisului rămâne o provocare majoră în medicina de urgenţă. Un nou studiu arată că utilizarea unui instrument clinic bazat pe un biomarker specific poate reduce mortalitatea în rândul pacienţilor cu suspiciune de sepsis, fără a modifica timpul de iniţiere a tratamentului antibiotic.
Sepsisul este o reacţie sistemică severă a organismului la o infecţie, care poate progresa rapid către disfuncţie multiplă de organ şi deces. În Anglia, această afecţiune este responsabilă pentru aproximativ 48.000 de decese anual.
Diagnosticul este dificil, deoarece simptomele pot fi similare cu cele ale unor boli neinfecţioase, iar în prezent nu există un test diagnostic definitiv. Această incertitudine duce atât la supradiagnostic, cât şi la subdiagnostic.
Tratamentul întârziat poate avea consecinţe grave. Antibioticele trebuie administrate rapid în cazurile confirmate, însă utilizarea lor inutilă contribuie la creşterea rezistenţei antimicrobiene. În acelaşi timp, un diagnostic greşit poate întârzia identificarea şi tratarea cauzei reale a bolii.
Medici din Liverpool, împreună cu cercetători de la Centrul pentru Studii Clinice (Center for Trials Research) al Universităţii Cardiff, au evaluat eficienţa unui test rapid pentru diagnosticarea precoce a sepsisului.
Studiul, publicat duminică, în revista The Lancet Respiratory Medicine, a analizat utilizarea unui algoritm clinic ghidat de procalcitonină.
Procalcitonina este un biomarker care creşte în infecţiile bacteriene şi poate orienta decizia de administrare a antibioticelor. Deşi acest tip de instrument nu este recomandat în mod curent în urgenţă, din cauza rezultatelor neconcludente din cercetări anterioare, echipa a testat eficienţa sa într-un studiu controlat, de mari dimensiuni.
În studiu au fost incluşi 7.667 de pacienţi care s-au prezentat la departamentele de urgenţă cu suspiciune de sepsis.
Cercetătorii au evaluat dacă integrarea acestui test rapid în practica medicală obişnuită poate îmbunătăţi acurateţea diagnosticului, reduce utilizarea inutilă a antibioticelor şi menţine siguranţa pacienţilor, măsurată prin mortalitatea totală.
Rezultatele arată o reducere relativă a mortalităţii cu 17%, de la 16,6% la 13,6%, ceea ce înseamnă că, la fiecare 1.000 de pacienţi trataţi pentru suspiciune de sepsis, aproximativ 31 de vieţi pot fi salvate.
Beneficiul a fost mai pronunţat la pacienţii din comunităţi defavorizate, un aspect relevant în contextul inegalităţilor deja documentate în evoluţia sepsisului.
Studiul a arătat însă că utilizarea algoritmului bazat pe procalcitonină nu a influenţat viteza de administrare a antibioticelor intravenoase. Acest rezultat contrazice ipoteza iniţială a cercetătorilor şi reprezintă o constatare importantă, deoarece timpul de iniţiere a tratamentului a fost unul dintre obiectivele principale ale analizei.
Cercetătorii se aşteptau ca utilizarea testului să ducă la administrarea mai rapidă a antibioticelor. Studiul a arătat însă că viteza de iniţiere a tratamentului a fost aceeaşi, indiferent dacă medicii au folosit sau nu acest instrument, ceea ce este relevant deoarece acest aspect fusese stabilit ca obiectiv principal al cercetării.
Autorii notează că rezultatele susţin utilizarea testelor rapide pentru depistarea precoce a sepsisului şi evidenţiază nevoia de a dezvolta în continuare biomarkeri şi instrumente de decizie clinică care să-i sprijine pe medici în alegerea tratamentului.
Sepsisul rămâne o cauză majoră de mortalitate, însă există instrumente care pot contribui la reducerea impactului său. Studiul oferă date importante pentru utilizarea acestora în practică şi deschide direcţii pentru cercetări viitoare. Integrarea acestor metode în sistemele de sănătate va depinde de clarificarea mecanismelor prin care acestea produc beneficii, de evaluări economice şi de implementarea unor modele solide de aplicare în practică.
Studiul a fost realizat de echipe de la University of Liverpool şi NHS University Hospitals of Liverpool Group, în colaborare cu specialişti din 20 de spitale de urgenţă din Anglia şi Ţara Galilor.
