Replicarea excesivă a unui virus inofensiv pentru om în organism ar putea fi un biomarker pentru Covid-19

Replicarea excesivă a unui virus inofensiv pentru om în organism ar putea fi un biomarker pentru Covid-19

Torquetenovirus (TTV) este unul dintre virusurile cel mai frecvent întâlnite în organismul uman, şi este regăsit, de asemenea, în mod obişnuit la maimuţe şi animale domestice. Prezenţa sa nu a fost asociată cu nicio boală cunoscută, dar replicarea sa excesivă este un semn că ceva este în neregulă cu sistemul imunitar. Un studiu realizat de cercetători de la Universitatea São Paulo (USP) din Brazilia sugerează că încărcătura TTV la persoanele infectate cu SARS-CoV-2 poate fi utilizată ca marker al severităţii şi recuperării Covid-19.

Corelaţia dintre o încărcătura virală ridicată de TTV şi imunosupresie este des utilizată în medicină, de exemplu în cazul monitorizării pacienţilor cu transplant care iau medicamente pentru a preveni respingerea organului transplantat.

„Am analizat probe de la 91 de pacienţi diagnosticaţi cu SARS-CoV-2 prin testul RT-PCR şi de la 126 de persoane cu simptome de gripă care au fost testate negativ. Am constatat că titrul de TTV este mai mare la subiecţii infectaţi cu noul coronavirus. Cu cât titrul a fost mai crescut, cu atât boala a fost mai lungă. Simptomele au dispărut pe măsură ce încărcătura virală a scăzut. La subiecţii neinfectaţi, titrul TTV a rămas stabil pe toată perioada simptomatică", spune Maria Cássia Mendes-Correa, profesor la Facultatea de Medicină (FM-USP), autoarea principală a studiului. Cercetătoarea conduce Laboratorul de Virusologie (LIM52) de la Institutul de Medicină Tropicală (IMT-USP), unde analizează TTV de mai mulţi ani în diferite contexte.

„Studiem TTV ca un potenţial biomarker pentru anumite rezultate clinice măsurate în diferite fluide biologice", explică şi Tania Regina Tozetto-Mendoza, biolog şi al doilea autor al studiului publicat recent în PLOS ONE.

Studiul a fost realizat sub egida Programului São Caetano Corona, o platformă online înfiinţată pentru a organiza monitorizarea de la distanţă a locuitorilor unui oraş brazilian cu simptome de Covid-19, de către lucrătorii din domeniul sănătăţii, şi colectarea la domiciliu a probelor pentru diagnostic. Analizând probele de la pacienţii trataţi prin intermediul acestui program, cercetătorii IMT-USP au investigat modul în care eliminarea SARS-CoV-2 variază în timp în diferite fluide corporale, cum ar fi sânge, urină şi salivă.

„Ne-a veni ideea să analizăm încărcătura TTV în aceste probe pentru a afla dacă aceasta se corelează cu severitatea Covid-19. Rezultatele au arătat că TTV poate servi într-adevăr ca un marker al progresiei şi rezultatului acestei boli. Cu cât pacientul este mai simptomatic, cu atât este mai mare încărcătura TTV din probă", spune Mendes-Correa.

Toţi pacienţii incluşi în studiu au avut Covid-19 uşor sau moderat. Încărcăturile virale TTV şi SARS-CoV-2 au fost măsurate în probe de salivă. Conform răspunsurilor la un chestionar, niciunul dintre participanţi nu a avut boli care provoacă imunosupresie, cum ar fi cancerul sau HIV/SIDA.

„Covid-19 pare să conducă la un grad de imunodepresie, provocând un dezechilibru al sistemului imunitar, iar acest lucru favorizează replicarea TTV", explică Mendes-Correa.

Descoperirea nu are aplicaţii clinice directe, dar poate contribui, în viitor, la îmbunătăţirea diagnosticului şi prognosticului pentru Covid-19.

„Cu toţii căutăm modalităţi de a obţine un diagnostic rapid şi precis. Una dintre posibilităţi ar fi să dezvoltăm un kit care dozează mai mulţi biomarkeri ai bolii în acelaşi timp, evaluând apoi rezultatele cu ajutorul algoritmilor. Măsurarea titrului TTV ar putea fi unul dintre aceste teste care să fie inclus în aceşti algoritmi pentru a veni în sprijinul diagnosticării. Aceasta este direcţia în care se îndreaptă acum medicina", a mai afirmat cercetătoarea.

viewscnt