Investigaţiile imagistice vor putea fi interpretate la distanţă utilizând telemedicina şi teleradiologia, a anunţat vineri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete. Noua măsură este prevăzută într-un proiect de ordin elaborat de Ministerul Sănătăţii.
"Pentru prima dată, facem schimbări reale în modul în care funcţionează telemedicina şi teleradiologia în sistemul de sănătate. Am pus în transparenţă decizională ordinul de ministru care introduce şi reglementează utilizarea teleradiologiei şi interpretarea la distanţă a investigaţiilor imagistice”, a afirmat ministrul Alexandru Rogobete.
Prin noua reglementare, interpretarea investigaţiilor imagistice nu mai este limitată de locaţie, ci se bazează pe expertiza medicului.
Potrivit ministrului, în multe unităţi medicale există echipamente performante, dar accesul la interpretare rapidă este limitat, generând întârzieri, liste de aşteptare şi pacienţi nevoiţi să meargă în alte oraşe.
Noua reglementare va permite utilizarea teleradiologiei la scară reală, va reduce timpul de interpretare a investigaţiilor imagistice şi va creşte accesul pacienţilor la diagnostic, inclusiv în zonele unde accesul este limitat.
De asemenea, reglementarea va permite folosirea mai eficientă a echipamentelor deja existente şi va conecta serviciile medicale într-un sistem dogital integrat.
„Aceste modificări dezvoltă telemedicina şi teleradiologia în România, ca parte a unui sistem de sănătate modern. Foarte important: calitatea actului medical rămâne prioritară. Diagnosticul trebuie să fie la acelaşi nivel de acurateţe, iar informaţiile clinice şi protocoalele sunt obligatorii”, a menţionat ministrul.
În acelaşi timp, sistemele digitale vor respecta standarde stricte de securitate cibernetică, pentru protejarea datelor medicale.



