În ultimii ani, noile medicamente GLP-1 care ajută şi la scăderea în greutate au oferit multor persoane cu obezitate o şansă reală de a-şi îmbunătăţi sănătatea, însă cercetătorii au observat că menţinerea rezultatelor pe termen lung rămâne dificilă atunci când tratamentul este întrerupt. Un nou studiu sugerează că persoanele care opresc administrarea unui medicament pe bază de tirzepatidă tind să recâştige o parte importantă din greutatea pierdută, şi, totodată, pierd şi o bună parte din îmbunătăţirile metabolice obţinute în timpul tratamentului, precum scăderea colesterolului LDL («rău»), reducerea tensiunii arteriale şi îmbunătăţirea controlului glicemiei.
Medicamentul Mounjaro, care conţine substanţa activă tirzepatidă, un agonist dual ce vizează doi receptori hormonali, GIP şi GLP-1 (peptide insulinotrope), cu indicaţie terapeutică în tratamentul diabetului zaharat de tip 2, a devenit tot mai des utilizat pentru scăderea în greutate, studiile indicând că poate ajuta pacienţii să piardă, în medie, aproximativ 20% din greutatea corporală după 72 de săptămâni de tratament.
Alte studii anterioare au arătat că persoanele care întrerup tratamentul cu tirzepatidă tind să recâştige o mare parte din greutatea pierdută.
Tirzepatida acţionează prin imitarea a doi hormoni metabolici din organism: acţionează ca agonist al receptorului peptidei asemănătoare glucagonului-1 (GLP-1) şi, de asemenea, ca agonist al receptorului polipeptidei insulinotropice dependente de glucoză (GIP).
Aceşti hormoni stimulează secreţia de insulină şi sensibilitatea la insulină după ce o persoană mănâncă. Împreună, s-a constatat până în prezent că ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, încetinesc digestia şi reduc pofta de mâncare, ceea ce face ca o persoană să se simtă mai sătulă şi să mănânce mai puţin, ducând în final la pierderea în greutate.
O nouă analiza, publicată luni, în revista JAMA Internal Medicine, realizată pe date deja colectate din studii clinice anterioare (studiul Surmount-4) arată că întreruperea tratamentului cu tirzepatidă este urmat, la majoritatea pacienţilor, de un recâştig substanţial în greutate, iar odată cu revenirea în greutate se pierd treptat şi beneficiile cardiometabolice obţinute în timpul tratamentului, inclusiv reducerea circumferinţei taliei, scăderea colesterolului LDL („rău”), ameliorarea tensiunii arteriale şi îmbunătăţirea controlului glicemiei, unele valori ajungând înapoi aproape de nivelul de la începutul studiului la persoanele cu recâştig mare în greutate.
În studiul Surmount-4, care a inclus şi cercetători din cadrul grupului farmaceutic american Eli Lilly, producătorul medicamentului, toţi participanţii cu obezitate sau care erau supraponderali şi aveau cel puţin o complicaţie de sănătate legată de greutate, au primit tirzepatidă timp de 36 de săptămâni, împreună cu sprijin pentru dietă şi activitate fizică.
Aceştia au fost împărţiţi apoi aleator în două grupuri, unul care a continuat tratamentul încă 52 de săptămâni şi altul care a trecut la placebo, fără ca participanţii sau cercetătorii să ştie cine primeşte ce.
Autorii s-au concentrat pe 308 persoane care slăbiseră cel puţin 10% după faza iniţială şi au observat că, la un an după oprirea tirzepatidei, 82% recâştigaseră cel puţin un sfert din greutatea pierdută iniţial. Mai mult, cu cât recâştigul ponderal a fost mai mare, cu atât s-a produs o „întoarcere” mai pronunţată a indicatorilor cardiometabolici spre valorile iniţiale: circumferinţa taliei a crescut din nou, colesterolul LDL („colesterol rău”) a urcat, tensiunea arterială a crescut, iar valorile glicemiei s-au deteriorat.
La săptămâna 88 din studiu, participanţii care recâştigaseră 75% sau mai mult din greutatea pierdută au ajuns, în medie, la parametri metabolici comparabili cu cei de la începutul studiului; cei care recâştigaseră până la 50% din greutate încă păstrau unele beneficii faţă de momentul iniţial, dar mai reduse.
Experţi care nu au făcut parte din echipa de cercetare spun că rezultatele erau de aşteptat: kilogramele în plus favorizează hipertensiunea şi dereglări ale glicemiei, iar când greutatea pierdută este pusă la loc, reapar şi riscurile cardiometabolice, mai ales dacă revenirea în greutate este importantă şi rapidă.
Aceştia subliniază că menţinerea scăderii în greutate este o provocare importantă, dar că în viitor ar putea apărea strategii mai accesibile pentru stabilizarea rezultatelor pe termen lung.
În plus, unele date anterioare sugerează că medicamentele din această clasă pot reduce riscul de spitalizare pentru insuficienţă cardiacă sau deces la persoanele cu boli cardiovasculare, ceea ce înseamnă că întreruperea lor ar putea elimina un potenţial efect protector la pacienţii cu risc crescut, deşi acest aspect are nevoie de confirmări suplimentare.
Specialiştii atrag atenţia şi asupra componentei comportamentale: tratamentul poate diminua pofta de mâncare, dar nu garantează formarea unor obiceiuri durabile în ceea ce priveşte alimentaţia şi mişcarea. În lipsa unor obiceiuri noi, după oprirea tratamentului multe persoane revin treptat la stilul de viaţă anterior, ceea ce favorizează recâştigarea în greutate şi pierderea beneficiilor metabolice obţinute cu aceste tratamente.
Autorii concluzionează că rezultatele susţin importanţa managementului pe termen lung al obezităţii, care să combine intervenţiile de stil de viaţă cu terapii medicamentoase atunci când este nevoie, pentru a menţine nu doar scăderea ponderală, ci şi îmbunătăţirile asociate sănătăţii metabolice şi calităţii vieţii.
