Autismul a fost considerat multă vreme drept o afecţiune care afectează predominant persoanele de sex masculin, însă o analiză realizată pe o populaţie foarte mare sugerează că această diferenţă se diminuează semnificativ odată cu vârsta, ceea ce indică posibile întârzieri în diagnosticarea autismului la fete.
Autismul ar putea apărea la rate comparabile la femei şi bărbaţi, potrivit unui studiu realizat în Suedia şi publicat miercuri în revista The BMJ, care contrazice percepţia larg răspândită potrivit căreia această afecţiune afectează predominant persoanele de sex masculin.
Rezultatele arată că, în adolescenţă, numărul fetelor diagnosticate cu autism creşte şi ajunge din urmă numărul băieţilor diagnosticaţi la vârste mai mici, ceea ce, potrivit cercetătorilor, evidenţiază necesitatea de a analiza motivele pentru care femeile primesc diagnosticul mai târziu decât bărbaţii.
Prevalenţa tulburării de spectru autist a crescut în ultimele trei decenii, iar raportul de diagnostic între bărbaţi şi femei a fost estimat la aproximativ 4:1.
Această creştere a fost pusă pe seama unor factori precum extinderea criteriilor de diagnostic şi schimbările sociale, inclusiv vârsta părinţilor, în timp ce raportul ridicat între sexe a fost explicat prin abilităţi sociale şi de comunicare mai bune la fete, care pot face autismul mai greu de recunoscut.
Până acum, însă, nu a existat un studiu de mari dimensiuni care să analizeze aceste tendinţe pe parcursul întregii vieţi.
Pentru a acoperi acest gol, cercetătorii au folosit registre naţionale pentru a analiza ratele de diagnostic de autism la 2,7 milioane de persoane născute în Suedia între 1985 şi 2022, urmărite de la naştere până la o vârstă maximă de 37 de ani.
Pe parcursul unei perioade de urmărire de peste 35 de ani, autismul a fost diagnosticat la 78.522 de persoane, reprezentând 2,8% din cohortă, la o vârstă medie de 14,3 ani.
Ratele de diagnostic au crescut la fiecare interval de cinci ani în copilărie, atingând un vârf de 645,5 cazuri la 100.000 de ani-persoană la băieţi cu vârste între 10 şi 14 ani şi de 602,6 la fete cu vârste între 15 şi 19 ani.
Astfel, numărul diagnosticelor a crescut progresiv odată cu vârsta, iar cele mai multe cazuri au fost identificate la băieţi între 10 şi 14 ani şi la fete între 15 şi 19 ani, când ratele au atins cele mai ridicate valori.
Deşi băieţii au fost diagnosticaţi mai des în copilărie, în adolescenţă numărul diagnosticelor la fete a crescut, iar până la vârsta de 20 de ani diferenţa dintre sexe s-a redus, raportul ajungând aproape de 1:1.
Studiul este unul observaţional, iar autorii recunosc că nu au luat în calcul alte afecţiuni asociate frecvent cu autismul, precum tulburarea de deficit de atenţie şi hiperactivitate (ADHD) sau dizabilitatea intelectuală, şi nici nu au putut controla factorii genetici şi de mediu comuni, cum ar fi sănătatea mintală a părinţilor.
Chiar şi aşa, mărimea studiului şi perioada lungă de urmărire au permis analizarea întregii populaţii şi distingerea influenţei vârstei, a perioadei în care a fost pus diagnosticul şi a generaţiei din care provin participanţii.
Autorii concluzionează că raportul dintre bărbaţi şi femei diagnosticaţi cu autism a scăzut în timp şi odată cu creşterea vârstei la diagnostic, ajungând la valori mult mai mici decât se credea anterior, până la punctul în care, în Suedia, diferenţa nu mai este clară la vârsta adultă.
Ei subliniază din nou necesitatea de a investiga motivele pentru care persoanele de sex feminin primesc diagnosticul mai târziu.
Aceste rezultate sunt în acord cu cercetări recente şi susţin ideea că practicile actuale pot rata recunoaşterea autismului la multe femei până târziu în viaţă sau chiar deloc, a scris Anne Cary, pacient şi activist pentru drepturile pacienţilor, într-un articol apărut împreună cu studiul.
Ea atrage atenţia că, în lipsa unui diagnostic corect, multe femei cu autism sunt diagnosticate greşit cu afecţiuni psihiatrice, în special tulburări de dispoziţie şi de personalitate, şi sunt nevoite să lupte singure pentru a primi îngrijire adecvată, deşi suferă de autism în aceeaşi măsură ca omologii lor de sex masculin.
Rachel Moseley, de la Universitatea Bournemouth din Marea Britanie, care nu a fost implicată în cercetare, a declarat că studiul este oportun şi susţine dovezile acumulate de mult timp privind un decalaj important în diagnosticarea autismului la femei.
Ea a subliniat că urmărirea pe termen lung a tinerilor este esenţială, deoarece studiile axate doar pe copii pot rata anumite trăsături care se manifestă la persoane cu autism şi care sunt deja vizibile la băieţi, dar nu sunt încă evidente la fete. Potrivit lui Moseley, absenţa unui diagnostic de autism este frecvent asociată cu dificultăţi severe şi chiar cu risc de comportament suicidar, de aceea subdiagnosticarea ar trebui să reprezinte un motiv major de îngrijorare.
