Miopia, un defect de vedere care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar obiectele situate la distanţă, a devenit mult mai frecventă în ultimele decenii, avertizează specialiştii, care vorbesc acum de o adevărată epidemie.
Specialiştii în optometrie estimează că aproximativ jumătate din populaţia globului va avea nevoie de lentile de corecţie pentru a compensa miopia până în 2050, dacă ratele actuale continuă.
În ultimii 30 de ani, a existat o creştere semnificativă a prevalenţei miopiei în rândul copiilor şi adolescenţilor - de la 24% în 1990 la aproape 36% în 2023 - potrivit unei cercetări publicate în British Journal of Ophthalmology.
Creşterea rapidă a numărului de cazuri de miopie la nivel mondial ar putea avea legătură şi cu timpul tot mai îndelungat petrecut în interior şi cu activităţile care presupun privirea de aproape.
Miopia afectează aproape 50% dintre tinerii adulţi din Statele Unite şi Europa şi aproape 90% în unele regiuni din Asia de Est. Deşi factorii genetici au un rol important, creşterea rapidă a numărului de cazuri în doar câteva generaţii sugerează că şi factorii de mediu ar putea juca un rol important
Un studiu recent sugerează că nu doar utilizarea ecranelor este implicată în creşterea numărului de cazuri de miopie, ci şi cantitatea de lumină care ajunge la retină în timpul acestor activităţi.
Cercetarea a fost realizată de o echipă de la State University of New York (SUNY) College of Optometry şi a fost publicată, marţi, revista Cell Reports.
Studiul a inclus 34 de voluntari, dintre care 21 cu miopie şi 13 cu vedere normală. Participanţii au fost rugaţi să privească, pe rând cu fiecare ochi, ţinte pătrate cu niveluri diferite de luminozitate şi contrast.
Autorii au analizat trei reacţii ale ochiului asociate privirii de aproape: acomodarea (capacitatea ochiului de a focaliza), convergenţa (rotirea ochilor spre interior pentru a fixa un obiect apropiat) şi constricţia pupilei (micşorarea diametrului pupilar).
Cercetătorii au analizat şi activarea celor două tipuri de circuite nervoase din retină - calea ON, activată când lumina creşte (semnal de „pornire”), şi calea OFF, activată când lumina scade (semnal de „oprire”) - responsabile de transmiterea informaţiilor vizuale legate de lumină şi întuneric.
O funcţionare mai slabă a căii ON a fost asociată anterior cu miopia, însă mecanismul exact nu era clar.
Rezultatele au arătat că, atunci când ochii se rotesc spre interior pentru a fixa un obiect apropiat şi când pupila se micşorează, diferenţa dintre zonele deschise şi cele închise ale imaginii (contrastul) influenţează aceste reacţii mai mult decât nivelul general de lumină. La persoanele cu miopie, ochii erau deja orientaţi mai mult spre interior chiar înainte de a începe focalizarea, iar pupilele se contractau mai accentuat decât la cei cu vedere normală. Potrivit autorilor, această asociere ar putea diminua activarea căii ON - circuitul retinian care transmite semnalul de creştere a luminii.
Pe baza acestor observaţii, autorii formulează ipoteza că, în miopie, sistemul vizual favorizează obţinerea unei imagini cât mai clare, chiar dacă acest lucru reduce cantitatea de lumină care ajunge la retină.
Această adaptare ar putea contribui la menţinerea sau accentuarea modificărilor asociate miopiei.
În mediul interior, unde iluminarea este mai slabă decât în aer liber, reducerea suplimentară a luminii la nivelul retinei ar putea avea un efect mai important.
Atunci când lumia este puternică, pupila se contractă pentru a proteja ochiul, dar permite în continuare pătrunderea unei cantităţi suficiente de lumină la nivelul retinei. În schimb, în timpul activităţilor de aproape desfăşurate la interior, pupila se poate contracta pentru a îmbunătăţi claritatea imaginii, nu ca răspuns la o lumină puternică, ci ca mecanism de focalizare. În condiţii de iluminare slabă, această combinaţie poate reduce semnificativ stimularea retinei.
Miopia afectează vederea clară la distanţă şi apare atunci când forma ochiului este alungită (diametrul din faţă către spate este mai mare decât normal), ceea ce determină ca razele de lumină să se refracte (să îşi schimbe direcţia) incorect, focalizând imaginea în faţa retinei, şi nu pe retină (ţesutul sensibil la lumină din partea posterioară a ochiului), cum este normal.
Potrivit autorilor, nu doar vederea înceţoşată ar putea contribui la declanşarea sau agravarea miopiei, ci şi scăderea cantităţii de lumină care ajunge efectiv la retină.
Ei sugerează că ochelarii cu o corecţie prea mare ar putea produce un efect asemănător, deoarece modifică modul în care ochiul focalizează şi pot reduce stimularea retinei la lumină.
„Rezultatele noastre susţin ipoteza că miopia se dezvoltă la copiii cu o stimulare redusă a retinei”, notează cercetătorii în raportul lor.
Credit: SUNY Optometry
Înregistrarea video ilustrează creşterea convergenţei oculare asociate acomodării şi constricţia pupilei atunci când ochiul care fixează ţinta (în partea stângă a imaginii, ochiul drept al subiectului) este supus unei defocalizări de –5 dioptrii.
Ochiul acoperit (în partea dreaptă a imaginii, ochiul stâng al subiectului) se roteşte spre interior ca şi cum stimulul s-ar apropia, iar pupilele se contractă la ambii ochi. Ambii ochi sunt vizibili în înregistrare fiind monitorizaţi simultan cu ajutorul ochelarilor Tobii, un sistem de urmărire a mişcărilor oculare.
Atunci când ochiul care fixează percepe defocalizareal, puterea de acomodare a cristalinului creşte pentru a focaliza stimulul.
Creşterea capacităţii de focalizare a cristalinului (acomodarea) este însoţită de rotirea mai accentuată a ochilor spre interior pentru fixarea obiectului (accentuarea convergenţei oculare) şi de micşorarea diametrului pupilei (constricţia pupilei).
Autorii precizează însă că ipoteza studiului este fundamentată pe măsurători fiziologice şi că sunt necesare studii suplimentare pentru a clarifica implicaţiile în prevenţie şi tratament, menţionând, totodată mai multe limitări ale studiului: numărul redus de participanţi, lipsa unei monitorizări în timp a acuităţii vizuale şi absenţa unei comparaţii directe între expunerea la lumină în interior şi în exterior. Ipotezele propuse se bazează pe datele obţinute în acest experiment şi pe rezultatele unor cercetări anterioare.
Totuşi, aceste date oferă o nouă direcţie de analiză pentru înţelegerea unei afecţiuni care ar putea afecta aproape 40% dintre tineri până în 2050.
