Un virus extrem de răspândit, pe care majoritatea oamenilor îl contractează fără să ştie, rămâne în organism toată viaţa. Deşi de cele mai multe ori nu provoacă probleme, în anumite situaţii este asociat cu boli grave. Potrivit estimărilor, virusul Epstein-Barr infectează majoritatea populaţiei la nivel mondial şi este asociat cu scleroza multiplă, mai multe tipuri de cancer şi alte boli grave. Cercetători din Statele Unite au identificat acum anticorpi umani care împiedică pătrunderea virusului Epstein-Barr în celulele imune.
O nouă strategie bazată pe anticorpi monoclonali a oprit infecţia cu virusul Epstein-Barr (EBV) în modele preclinice.
Cercetătorii americani au dezvoltat un anticorp monoclonal uman care a reuşit să blocheze infecţia virală într-un model experimental, deschizând perspectiva unor terapii preventive pentru pacienţii cu risc crescut.
Studiul a fost publicat, marţi, în revista Cell Reports Medicine.
O echipă de la Centrul de cancer Fred Hutch din Statele Unite a anunţat că a obţinut anticorpi monoclonali umani capabili să împiedice virusul să pătrundă în celulele sistemului imunitar. EBV este estimat că infectează aproximativ 95% din populaţia mondială şi este asociat cu mai multe tipuri de cancer, boli neurodegenerative şi alte afecţiuni cronice.
Pentru a obţine aceşti anticorpi, cercetătorii au utilizat un model de şoarece modificat genetic, care poartă gene umane pentru anticorpi. Obiectivul a fost identificarea unor anticorpi monoclonali complet umani, pentru a evita reacţiile imune împotriva anticorpilor administraţi, reacţii frecvente atunci când sunt utilizaţi anticorpi proveniţi din alte specii.
Echipa a vizat două antigene virale aflate la suprafaţa EBV: gp350, implicat în legarea virusului de receptorii celulari, şi gp42, care permite pătrunderea virusului în celulele umane printr-un proces numit fuziune. Cercetătorii au identificat doi anticorpi monoclonali împotriva gp350 şi opt împotriva gp42.
În etapa finală a studiului, unul dintre anticorpii monoclonali direcţionaţi împotriva gp42 a prevenit infecţia cu EBV la şoareci cu sistem imunitar umanizat, expuşi experimental la virus. Un alt anticorp, îndreptat împotriva gp350, a oferit protecţie parţială. Analize suplimentare au identificat regiuni vulnerabile ale virusului care ar putea fi utile pentru dezvoltarea unor vaccinuri în viitor.
Virusul Epstein-Barr reprezintă o problemă majoră pentru pacienţii care urmează tratamente de imunosupresie după transplant. În Statele Unite, peste 128.000 de persoane sunt supuse anual transplantului de organe sau de măduvă osoasă. În prezent, nu există terapii specifice care să prevină infectarea sau reactivarea EBV la aceşti pacienţi.
O complicaţie severă este reprezentată de tulburările limfoproliferative post-transplant (TLPT), un tip agresiv de limfom care apare după imunosupresie şi este, în majoritatea cazurilor, asociat cu infecţia cu EBV care evoluează necontrolat. Prevenirea viremiei EBV - a prezenţei virusului în sânge -, ar putea reduce incidenţa TLPT şi ar limita necesitatea scăderii imunosupresiei, contribuind la menţinerea funcţiei grefei şi la îmbunătăţirea evoluţiei pacienţilor.
Riscul este crescut atât la pacienţii care primesc organe de la donatori expuşi anterior la EBV, cât şi la cei care au avut deja infecţia, deoarece imunosupresia poate permite reactivarea virusului latent.
Copiii supuşi transplantului ar putea beneficia în mod special de o astfel de terapie, întrucât o proporţie mai mare dintre ei nu a fost expusă anterior la virus.
Cercetătorii consideră că, în viitor, administrarea acestor anticorpi monoclonali prin perfuzie ar putea preveni apariţia TLPT prin blocarea infecţiei şi reactivării EBV la pacienţii cu risc crescut.
Centrul de cancer Fred Hutch a depus cereri pentru protecţia proprietăţii intelectuale asupra anticorpilor identificaţi şi colaborează cu instituţii academice de cercetare şi din industrie pentru dezvoltarea unei posibile terapii destinate pacienţilor imunocompromişi. O astfel de terapie ar urma să fie evaluată iniţial pentru siguranţă la voluntari adulţi sănătoşi, iar ulterior în studii clinice la pacienţii vizaţi.
Peste 95% dintre adulţii din întreaga lume sunt infectaţi cu virusul Epstein–Barr (EBV). Infecţia are, în general, puţine simptome şi persistă în organism pe viaţă, dar pentru o mică parte dintre persoane, EBV este asociat cu boli grave
De peste 50 de ani, virusul Epstein–Barr este recunoscut drept primul virus demonstrat că poate contribui la apariţia anumitor tipuri de cancer, motiv pentru care este clasificat ca agent cancerigen de grup 1.
În ultimii ani, dovezi solide arată că EBV joacă un rol important în dezvoltarea sclerozei multiple (SM), o boală în care sistemul imunitar atacă creierul şi măduva spinării. SM afectează milioane de persoane în întreaga lume şi este diagnosticată frecvent la vârsta adultă tânără. Evoluţia este imprevizibilă, iar simptomele variază în timp.
Într-un studiu realizat de cercetători de la Health Research Institut - Universitatea Limerick, din Irlanda, cercetătorii au analizat modul în care infecţia cu EBV ar putea contribui la declanşarea sclerozei multiple. Folosind şoareci de laborator cu un sistem imunitar asemănător celui uman, echipa a observat că, după infectare, limfocitele B - celule imune care produc anticorpi şi coordonează răspunsul imun - devin neobişnuit de active şi migrează în creier.
La acest nivel, limfocitele B eliberează semnale care atrag limfocitele T, celule responsabile de recunoaşterea şi distrugerea celulelor infectate sau anormale. Împreună, aceste celule au generat inflamaţie şi leziuni cerebrale timpurii, similare celor considerate caracteristice etapelor incipiente ale sclerozei multiple.
Atunci când cercetătorii au utilizat un medicament prescris frecvent pentru eliminarea limfocitelor B, numărul limfocitelor T din creier a scăzut semnificativ, iar activarea imună a fost mult redusă.
Rezultatele sugerează că EBV ar putea iniţia boala prin modificarea comportamentului limfocitelor B. Aceste celule pot pătrunde în creier şi pot întreţine inflamaţia, atrăgând limfocitele T şi amplificând răspunsul imun. Blocarea precoce a acestor celule ar putea preveni sau încetini evoluţia bolii.
Mecanismul exact prin care virusul contribuie la apariţia sclerozei multiple rămâne însă în studiu.
Descoperirile din ultimii ani oferă speranţă pentru un tratament curativ pentru milioanele de persoane care trăiesc cu scleroză multiplă. Momente principale: 0:51s - legătură directă între EBV şi scleroza multiplă, 2:31 - legătura deja stabilită dintre virusul Epstein–Barr şi scleroza multiplă poate oferi speranţă pentru un tratament curativ?, 2:53 - vaccinul împotriva EBV
Scleroza multiplă afectează sistemul nervos central. În această boală, sistemul imunitar deteriorează mielina, stratul protector al fibrelor nervoase (teaca de mielină) care permite transmiterea rapidă a impulsurilor electrice. Distrugerea mielinei încetineşte sau blochează comunicarea dintre creier şi restul corpului. În timp, pot fi afectate şi fibrele nervoase, ceea ce duce la tulburări de mişcare, probleme de vedere, dificultăţi de echilibru şi oboseală.
SM este o boală autoimună. Sistemul imunitar nu mai distinge corect între structurile proprii şi agenţii străini şi ajunge să atace ţesuturi ale organismului. Una dintre explicaţiile propuse este aşa-numita „confuzie de identitate”: răspunsul imun declanşat iniţial împotriva virusului Epstein-Barr ar putea ajunge să recunoască în mod eronat şi mielina - învelişul protector al fibrelor nervoase - ca fiind o ţintă similară, ceea ce duce la atacarea acesteia.
Infecţia cu EBV este foarte frecventă, dar nu toţi cei infectaţi dezvoltă scleroză multiplă. Riscul este influenţat şi de factori genetici, sex, fumat, obezitate şi niveluri scăzute de vitamina D.
EBV pare să joace un rol important în apariţia bolii, dar, de unul singur, nu este suficient pentru a o declanşa. Pentru ca scleroza multiplă să se dezvolte, sunt implicaţi şi alţi factori, precum predispoziţia genetică şi anumiţi factori de mediu.
Virusul infectează limfocitele B şi poate rămâne inactiv în interiorul acestora toată viaţa. În anumite condiţii, acesta se poate reactiva. Celulele infectate cu EBV au fost asociate şi cu alte boli autoimune, precum lupus şi diabet zaharat de tip 1, dar şi cu unele tipuri de cancer atunci când controlul imun este deficitar.
În ultimii ani, tot mai multe cercetări sugerează că infecţia cu virusul Epstein–Barr, un tip de virus herpetic care provoacă mononucleoza infecţioasă, ar putea fi un factor declanşator important al sclerozei multiple mai târziu în viaţă. 0:36 s, cercetătorii au suspectat de mult timp genetica şi factori de mediu, 01:15, EBV a fost asociat şi cu alte boli autoimune, precum lupus şi diabet zaharat de tip 1.
Cercetări recente, publicate în luna februarie, au identificat un număr crescut de celule imune care ţintesc EBV în lichidul cefalorahidian al persoanelor cu scleroză multiplă.
Multe dintre acestea erau limfocite T pregătite să recunoască virusul, ceea ce sugerează un răspuns imun la activitatea EBV în sistemul nervos central. Acumularea celulelor imune favorizează inflamaţia şi permite pătrunderea altor celule în creier şi măduva spinării, unde pot apărea leziuni caracteristice bolii.
Tratamentele actuale pentru scleroza multiplă reduc activitatea sistemului imunitar, fără a viza o singură cauză. Multe sunt imunosupresoare, ceea ce poate creşte riscul de infecţii, dar scade frecvenţa recăderilor şi încetineşte progresia bolii.
Unele dintre cele mai eficiente terapii vizează limfocitele B prin anticorpi monoclonali, proteine produse în laborator care recunosc ţinte specifice. Exemple sunt ocrelizumab, rituximab şi ofatumumab. Aceste tratamente reduc numărul limfocitelor B şi pot diminua şi populaţia de celule infectate cu EBV. Ele au îmbunătăţit evoluţia multor pacienţi, dar pot creşte riscul de infecţii şi pot reduce răspunsul la vaccinuri.
Simptomele infecţiei cu EBV pot include oboseală, febră, inflamaţie în gât, ganglioni limfatici măriţi la nivelul gâtului, splină mărită, ficat mărit şi erupţii cutanate.
Se pune întrebarea dacă prevenirea infecţiei cu EBV ar putea reduce riscul de scleroză multiplă. Dezvoltarea unui vaccin s-a dovedit dificilă, în parte deoarece virusul se ascunde în interiorul celulelor şi persistă pe termen lung. În prezent, nu există vaccinuri aprobate împotriva EBV, iar impactul prevenirii infecţiei asupra riscului de SM rămâne neclar.
Legătura dintre EBV şi scleroza multiplă reprezintă unul dintre cele mai active domenii de cercetare în prezent. Noile strategii vizează fie celulele infectate cu virusul, fie dezvoltarea unor vaccinuri sau terapii imunologice care să întrerupă procesele biologice asociate.
Dacă aceste direcţii se vor dovedi eficiente, tratamentul sclerozei multiple nu s-ar mai limita doar la reducerea simptomelor, ci ar putea include intervenţii aplicate mai devreme în evoluţia bolii sau chiar strategii de prevenire a apariţiei acesteia.
