Progresele recente din oncologie arată că stimularea sistemului imunitar poate duce, în unele cazuri, la dispariţia completă a tumorilor, fără intervenţii clasice precum chirurgia sau chimioterapia. Deşi nu funcţionează pentru toţi pacienţii, aceste terapii deschid o direcţie importantă pentru tratamente mai puţin invazive.
După aproape un secol de cercetări, imunoterapia a devenit o opţiune reală în tratamentul cancerului. Metoda se bazează pe capacitatea naturală a organismului de a recunoaşte şi elimina celulele anormale. În mod normal, sistemul imunitar identifică celulele „străine”, însă unele celule canceroase reuşesc să evite sistemul natural de apărare al organismului şi continuă să se dezvolte necontrolat.
Un exemplu este cazul unei paciente în vârstă de 71 de ani din New York, diagnosticată iniţial cu cancer de colon în 2008, tratat chirurgical. După 14 ani, a fost diagnosticată cu cancer esofagian şi a participat la un studiu clinic în cadrul Memorial Sloan Kettering Cancer Center.
Tratamentul a constat în administrarea la fiecare trei săptămâni a unui medicament numit dostarlimab, prin perfuzii de 45 de minute. Dostarlimab este un medicament de tip anticorp monoclonal, care blochează o altă proteină (PD-1), re acţionează în mod normal ca o „frână” a sistemului imunitar, permiţând astfel sistemului imunitar să recunoască şi să distrugă celulele canceroase.
PD-1 (proteina 1 de moarte celulară programată) este o proteină de pe suprafaţa limfocitelor T care funcţionează ca un „punct de control” al sistemului imunitar. Rolul ei este să limiteze reacţiile imune excesive, pentru a proteja ţesuturile sănătoase.
Dostarlimab este un inhibitor al punctului de control imun PD-1. Asta înseamnă că blochează această proteină şi împiedică „oprirea” răspunsului imun. În absenţa acestui semnal de frânare, limfocitele T pot recunoaşte mai uşor celulele canceroase şi le pot distruge.
Imunoterapia, concept ilustrativ
După patru luni, tumora pacientei a dispărut complet, fără intervenţie chirurgicală, chimioterapie sau radioterapie. Principalul efect advers raportat a fost insuficienţa suprarenală, asociată cu oboseală.
Acesta este doar un exemplu, în prezent tot mai mulţii pacienţi obţin beneficii prin imunoterapia oncologică, o metodă de tratament care începe să îşi demonstreze pe deplin eficienţa după mai bine de un secol de dezvoltare.
Imunoterapia are ca scop expunerea celulelor canceroase, astfel încât sistemul imunitar să le poată recunoaşte şi elimina.
Două dintre cele mai utilizate tipuri sunt terapiile cu celule CAR-T şi inhibitorii punctelor de control imun.
Terapia CAR-T implică recoltarea limfocitelor T (celule imunitare specializate) din sângele pacientului, modificarea lor în laborator pentru a recunoaşte celulele canceroase şi reintroducerea lor în organism. Acest tip de tratament este utilizat în prezent mai ales pentru cancerele de sânge.
Inhibitorii punctelor de control imunitar sunt medicamente care blochează mecanismele prin care sistemul imunitar este „frânat”. În mod normal, aceste mecanisme previn reacţiile imune excesive. Unele celule canceroase exploatează acest sistem şi „opresc” atacul imun. Medicamentele elimină acest blocaj, permiţând limfocitelor T să atace tumora. Pentru această descoperire, cercetătorii au primit Premiul Nobel pentru medicină în 2018. Astăzi, aceste medicamente sunt utilizate în mai multe tipuri de cancer.
Limitele imunoterapiei
Terapia CAR-T este dificil de aplicat în tumorile solide, care reprezintă peste 90% din cazurile noi de cancer. De asemenea, este costisitoare şi complex de produs. Totodată, inhibitorii punctelor de control imunitar pot produce efecte adverse variate, deoarece eliminarea mecanismelor de protecţie poate duce la afectarea ţesuturilor sănătoase.
Potrivit National Cancer Institute din Statele Unite, printre reacţiile frecvente se numără erupţiile cutanate, sindrom diareic şi oboseala, iar în cazuri rare pot apărea inflamaţii ale ficatului, inimii sau rinichilor.
Un alt aspect important este faptul că imunoterapia nu funcţionează la toţi pacienţii. Rata de răspuns este, în general, între 20% şi 40%. Cauzele sunt multiple, de la structura tumorii până la caracteristicile sistemului imunitar.
Pentru a creşte eficienţa acestor terapii, cercetătorii explorează mai multe direcţii.
Unele studii preliminare sugerează că o dietă bogată în fibre ar putea influenţa răspunsul la tratament prin modificarea microbiomului intestinal. Alte cercetări indică faptul că statinele, medicamente utilizate pentru scăderea colesterolului, ar putea amplifica efectul imunoterapiei. Există şi indicii că momentul administrării tratamentului ar putea influenţa rezultatele.
Combinarea imunoterapiei cu alte metode de tratament, precum radioterapia sau ultrasunetele, este o altă strategie. Radiaţiile pot face tumorile mai vizibile pentru sistemul imunitar, iar terapia cu ultrasunete poate avea un efect similar.
Imunoterapia, concept ilustrativ
Medicina personalizată, o direcţie importantă în tratamentul cancerului
Cancerul nu este o singură boală, ci un grup de afecţiuni diferite, cu mecanisme distincte. Chiar şi pacienţii cu acelaşi tip şi stadiu de cancer pot avea diferenţe la nivel celular. În acest context, tratamentele sunt adaptate profilului individual al pacientului.
La Memorial Sloan Kettering Cancer Center, cercetătorii au testat o strategie bazată pe un profil genetic specific al tumorilor, asociat cu răspuns bun la inhibitorii punctelor de control imun. În două studii mici publicate în 2022 şi 2024, tumori rectale cu acest profil au fost complet eliminate.
Ulterior, cercetarea a fost extinsă la 117 pacienţi cu diferite tipuri de cancer, inclusiv esofagian, vezical şi gastric. Dintre cei 103 care au finalizat tratamentul, la 84 dintre pacienţi s-a observat dispariţia completă a tumorii, în timp ce în doar două cazuri a fost necesară o intervenţie chirurgicală.
Rezultate similare au fost raportate şi de cercetători de la MD Anderson Cancer Center, folosind un alt inhibitor. În unele cazuri, chiar dacă intervenţia chirurgicală a fost necesară ulterior, rezultatele au fost mai bune, atunci când imunoterapia a fost administrată înainte, ca tratament adjuvant.
Aceste rezultate sunt promiţătoare, dar aplicabile doar unui procent redus de pacienţi. Aproximativ 5% dintre tumori au profilul genetic care permite tratament fără chirurgie în acest context. Restul cazurilor necesită alte soluţii.
În acest sens, cercetătorii continuă să caute noi abordări de imunoterapie şi să îmbunătăţească metodele existente, precum dezvoltarea vaccinurilor împotriva cancerului. Acestea funcţionează diferit de vaccinurile clasice, fiind utilizate pentru tratament, nu pentru prevenţie. Ele ar putea „antrena” sistemul imunitar să recunoască proteinele specifice celulelor canceroase.
La Dana-Farber Cancer Institute, cercetătorii au creat vaccinuri personalizate pentru nouă pacienţi cu cancer renal. După îndepărtarea chirurgicală a tumorilor, pacienţii au primit vaccinul pentru a elimina eventualele celule rămase.
Rezultatele, publicate în 2025, în revista Nature, arată că toţi pacienţii au dezvoltat un răspuns imun specific şi au rămas fără semne de cancer la ani după intervenţie. Vaccinuri similare au arătat rezultate promiţătoare şi în melanom.
În ciuda acestor progrese, sunt necesare studii suplimentare. Multe terapii aflate în faze incipiente nu au trecut de etapele timpurii de testare. De asemenea, există pacienţi care nu răspund la niciun tip de imunoterapie, din cauza particularităţilor tumorilor lor. Cancerele au „proprietăţi” diferite care le permit să crească şi să se dezvolte, iar sistemul imunitar este un adversar mai eficient pentru unele decât pentru altele.
Pentru pacienţii care însă răspund la tratament, imunoterapia este deja o opţiune care le poate salva şi prelungi viaţa, şi face parte dintr-un viitor mai promiţător al oncologiei.
Unii specialişti consideră că, în următorii zece ani, chimioterapia şi radioterapia ar putea deveni metode depăşite în tratamentul cancerului.
